ADUNĂM OPINII DUPĂ… BOB DYLAN

Minel Stoica a scris:

 

N-am cazut pe spate la concertul lui Dylan. Am fost, impreuna cu familia, ca la sfintele moaste, ne-am inchinat si… cam atat! Din punctul meu de vedere, daca statea vreo 10 minute pe scena, fara sa zica nimic, eu tot as fi fost multumit… L-am vazut pe Dylan, in carne si oase, ok! O socoteala similara mi-am facut si la concertele cu Ray Charles si James Brown, ca si astia erau batrani si, totusi, cantarile lor au fost grozave. Mai greu e sa-i explic lui fiu-meu, care are 15 ani si e mare fan de Hendrix, dar n-a ascultat mult Bob Dylan, cum de era Dylan idolul lui Hendrix.

Cu o zi inainte, am fost foarte impresionat de Paul Anka si de forma excelenta in care se gaseste. N-as vrea sa fac nici o comparatie intre cele doua concerte, dar faptul ca ambii au 69 de ani probabil ca m-a influentat, intrucatva, in aprecierea spectacolului lui Dylan.

Pot sa inteleg, oarecum, orgoliul de artist in viata, cu albume recente si care-si doreste sa cante piesele noi, nu doar pe cele atat de cunoscute (evit sa zic hit-uri) si pe care le-a cantat, probabil, in mai bine de 50 de ani, de vreo 5.000de ori. “Fratilor, traiesc, compun si cant in prezent! Nu vreau sa traiesc doar prin ce-am facut acum 30, 40 sau 50 deani.” In contextul in care, insa, vocea nu prea-i mai iese pe gura si ramane doar in interior, in mintea lui, cantecele noi, pe care lumea nu le stie, nu ajuta spectacolul. Evident, multa lume ar fi vrut sa auda cantecele gigant, ale lui Dylan, dintre care au fost vreo trei, parca – prima, Just Like a Woman si la bis Like A Rolling Stone si All Along the Watchtower… hmmm, dintre favoritele lui Hendrix. Nu ma asteptam sa aud Blowin’ in the Wind, dar si eu ma asteptam sa fie mai multe piese dintre cele pe care le stiu… si stiu ceva mai multe decat cele enumerate mai sus plus Knockin’ on Heaven’s Door… stiati ca-i a lui Dylan si nu a lui Axl?

Poate mi s-a parut, dar chiar si la cele doua cantece de la bis, cativa oameni de pe langa mine au zambit cand m-au auzit pe mine cantandu-le, in ideea ca nu le recunoscusera pana atunci.

La necaderea mea pe spate au contribuit si chiflele date de trupa (si au fost cateva mai mult decat evidente), incurcati chiar de catre marele Bob. El e piesa centrala, toti se iau dupa el si incearca sa-l puna in evidenta, asa e normal, doar ca Dylan nu e vreun mare chitarist, nici pianist/organist. Muzicantii sunt mercenari profesionisti (in sensul bun) si, in principiu, canta foarte bine. M-am gandit ca e inceput de turneu, asa m-am uitat pe net si am constatat ca e al treilea concert. S-a vazut ca trupa nu e rodata in cantarea asta, presupun ca s-a repetat ceva, dar tot trebuie cateva cantari ca sa sune bine, bine. Asa e-n totdeauna.

Una peste alta, a fost bine, l-am vazut pe Dylan, cum ziceam si m-as fi dus oricum la concert, chiar daca-mi zicea cineva, dinainte, ca n-o sa fie o mare cantare. Nu puteam sa-l ratez!

Daca nu ma duceam, n-as fi crezut, niciodata, ca n-a fost un concert tocmai grozav.

M-am intalnit, azi dimineata, cu Alexe Andries si mi-a spus ca tare si-ar fi dorit sa auda macar vreo 2 cantece cu Dylan singur, cu chitara acustica si muzicuta. Cu ocazia asta, mi-am amintit ce-a raspuns Alexe, acum vreo 23 – 24 deani, la Costinesti (Iti amintesti, Andrei, de localitatea asta?), la intrebarea “Ce-ati face daca v-ati intalni cu Bob Dylan pe strada, pe la Universitate, sa zicem?”, pusa de o domnisorica. “I-as spune ca eu sunt ala care are toate discurile lui acasa.” Despre asta e vorba!

 

Alexandru Andries a scris:

 

:) bineinteles ca am fost la concertul lui BOB DYLAN :)
parerile sint impartite – a mea e ca am vazut pe viu o legenda incontestabila si asta m-a bucurat foarte tare !!!

Sigur, daca e sa faci o cronica obiectiva a spectacolului se aduna destule – dar nu cred ca asta conteaza la acest eveniment. Si nici nu e cazul sa fac eu asta, ca-s destui cronicari care abia asteapta, cu pixul pe hirtie [ sau cu degetele-n tastatura, mai nou ] :)) Ar mai fi un lucru: abia astept sa-i vad si pe WINWOOD & CLAPTON, saptamina viitoare !!!
cu drag,
menestrelul de Brasov
:)

 

Maria Gheorghiu a scris:

 

A fost un concert mult asteptat, dar din pacate, neasteptat… de putin folk… Stiam ce canta acum, stiam si faptul ca singura lui comunicare cu publicul o face prin intermediul cantecelor si totusi… speram ca datorita entuziasmului oferitde fanii din Romania, sa vedem ceva mai mult din acel Bob Dylan din perioada flower-power. Pentru un fan care a crescut cu Blowin’in the wind, The times they are a-changin’ sau Mr.Tamburine Man, a fost parca prea putin ce ne-a oferit la bis. In rest, impecabil, din punct de vedere muzical. Daca si sunetul ar fi fost bun, poate mai uitam de piesele vechi si ne concentram pe ceea ce ne-a oferit. Oricum, un artist de nota 10. Cu bune si mai mai putin bune, una peste alta, a meritat ! M-a surprins placut, publicul care-i stia foarte bine piesele, chiar si cele mai noi si la un moment dat, la Just like a woman, speram sa aud din partea lui un “bravo!”. Aceiasi nota 10 cu felicitari, pentru Nicu Alifantis. A fost unul din momente acelea rare, cand te poti mandri ca esti contemporan cu un asemenea artist, roman, cu nimic mai prejos fata de legendele folk ale lumii.

 

Mugurel Vrabete a scris:

 

De ce nu credeam ca vine Bob Dylan

Este singurul artist pe care nu credeam ca am sa-l vad vreodata in Romania. Privind afisele din oras te poti intreba mai degraba cine NU vine la noi, in aceasta vara in care show-biz-ul mondial se muta in bietul oras care n-are nici o sala ca lumea, nici macar un stadion mare functional.

Dar nu de asta ma indoiam ca am sa-l vad pe Dylan aici. Nici macar pentru faptul ca, de zeci de ani, nu prea a mai iesit in lume. Pur si simplu nu simteam legatura dintre el si orasul nostru balcanic, in care poate un Pittis sau un Andries se mai chinuiau sa ne pomeneasca de poetul-muzician care a schimbat fata anilor ’60 in USA.

Dylan nu prea scria pe intelesul nostru, temerile si bucuriile lui erau prea complicate pentru un neam vanjos, mishtocar si diurn. Dar era clar ca trebuie bagat in seama fiindca parea ceva special si, mai ales, venea din USA…

Pana la urma a venit la Bucuresti, poate prea tarziu, ca multi altii… Asa cum au observat unii spectatori adusi dechemarea snobismului, nici nu prea canta cu vocea aia chinuita, cu chitara e vai de lume, nu tu un solo, asa, ca la Malmsteen, si mai e si batran. Si, ca sa vezi, nici nu le-a cantat pe alea cu “Knock, knock…” si cu “Vanare de vant”, sau cum i-o zice in engleza…
Pentru restul a fost o intalnire cu istoria.

 

Diana Pană a scris:

 

Daca cineva mi-ar fi spus la inceputul anului ca voi merge la concert Bob Dylan probabil as fi ras si i-as si spus ca face glume proaste. Se pare ca lucrurile la care te astepti mai putin sunt cel mai probabil sa se intample. Am fost norocoasa sa primesc doua invitatii la Gazon A cu doar 4 zile inainte de concert si m-am bucurat teribil.

La Zone Arena am ajuns in jur de 17.15. Pe poarta scria mare ca accesul avea sa se faca de la ora 17.30 asa ca deja incepuse sa se formeze o oarecare coada.
Dupa ce am intrat, m-am plimbat putin prin incinta locatiei, am trecut pe langa standul unde se vindeau tricouri, brelocuri si alte cele inscriptionate cu “Bob Dylan” – preturi asa si-asa – daca aveai loc la tribuna iti permiteai si un tricou la 90 lei, daca erai doar student te puteai multumi cu un sticker la doar 10 lei.

Gazon A, destul de mic, ma asteptam la ceva mai mare. Locatia asemanatoare cu ce mai vazusem pe la Romexpo la concerte – chioscuri pentru jetoane, pentru bauturi si mancare.

Mi-am ocupat destul de devreme un loc in fata scenei profitand si de putina umbra pe care am gasit-o, afara fiind destul de cald.

La ceva timp dupa ora 18.00 pe scena au aparut cei de la Bucium care au deschis destul de frumos recitalurile ce urmau, in ciuda problemelor cu sunetul de la inceput.
A urmat apoi Nicu Alifantis acompaniat de Zan si Mihai Nenita. Nu-i mai vazusem de mult asa ca m-am bucurat teribil sa ascult “Ploaie in luna lui marte”, “Inscriptie pe un inel”, “Aproape liniste”, “Cantec de iubire” (de pe noul album “Cantecede semineu”) si “Nu ma-ntreba”.
Dupa o oarecare pauza in care lumea mai schimba o impresie, mai mergea dupa un suc sau o bere, pe scena au inceput sa apara instrumentele pentru Bob Dylan si trupa sa.

Seara “Bob Dylan” a inceput cu “Everybody must get stoned ” pentru multi cunoscuta in traducerea lui Florian Pittis drept “Toti suntem putin luati”. Ritmul muzicii a oscilat apoi intre rock’n’roll, blues si folk, nelipsind bineinteles muzicuta cu surprize a artistului.
Stiam din recenzii citite pe diferite site-uri ca Bob Dylan nu comunica cu publicul, ca isi face treaba si atat. Speram in sinea mea ca lucrul acesta sa nu se intample si in Romania, dar se pare ca nu a fost asa. Din punctul meu de vedere doar la piesa “Just like a woman” a existat o oarecare interactiune intre public si artist, exceptand un “Thank you” la finalul concertului.
Recunosc ca poate nu am ascultat suficiente piese, dar mi-ar fi placut sa aud cantate live si “Blowin’ in the wind” si “Hurricane” si “Shelter from the storm”, iar lista poate continua.

A trebuit sa ma multumesc cu bis-ul la care am fost mai mult decat fericita. S-au cantat “Like a rolling stone” si “All along the watchtower” si se simtea si din glasul publicului ca asteptasera de mult acest concert.

Am vazut la Zone Arena spectatori de toate varstele, romani si straini, artisti de folk si oameni obisnuiti care crescusera cu muzica lui Bob Dylan si venisera sa-l asculte.
Nu stiu cum s-a auzit la altii, dar in fata sunetul a fost foarte bun si m-am bucurat mult ca am avut parte de un concert complet. Poate doar luminile de pe scena au fost putin deranjante, asta daca voiai sa faci poze – erau foarte slabe, iar accesul fotografilor nu a fost permis la cererea artistului de a nu se face poze cu blitz-ul. Asadar a fost destul de greu sa surprind cateva cadre bune. Dar pana la urma si luminile isi aveau rostul in atmosfera care se crease.

Pentru cei ce n-au ajuns, a fost mai mult decat un frumos, un concert pe care merita sa-l vezi o data in viata cel putin. Asa cum anul trecut am avut un concert preferat (ZZ Top), asa anul acesta va fi Bob Dylan si presimt ca va ramane pentru ceva mai mult timp de acum incolo unul dintre concertele mele favorite.

Fotografii făcute de Diana Pană găsiţi aici:

http://s343.beta.photobucket.com/user/n3ssie_diana/library/Bob%20Dylan%20Bucharest%20-%202nd%20June/

 

Alina P a scris:

 

Bine te-am gasit , Andrei! Bine v-am gasit, prieteni !

A durat un pic pana am facut acest pas, desi citesc de mult timp forumul.Asa cum ascult si emisiunile tale, Andrei, am mai scris eu cate un mail in unele dintre ele.
Am tot citit ceea ce s-a scris in presa despre acest concert, unele din cele scrise m-au durut, altele m-au mirat, in alte opinii m-am regasit.Si nu voi incerca sa scriu o cronica a acestui concert, un asemenea demers ar fi cumplit de greu si pentru un cronicar cu experienta . Dar simt nevoia sa scriu aceste randuri. Opinii, trairi…
La un concert Dylan trebuie sa stii la ce te duci,, in primul rand. Nu neaparat la ce sa te astepti, Dylan poate oferi surprize in fiecare turneu, la fiecare concert. Pur si simplu, trebuie sa fii avizat, trebuie sa stii cate ceva despre cariera lui, despre ceea ce face el in ultima perioada, despre felul lui de a fi. Altfel, nu vei intelege nimic. Si asa s-a si intamplat, din pacate.
M-au surprins cei care scriau ca se asteptau ca Dylan sa cante mai mult folk. Pai folk pur nu mai canta din 1965, de la Newport…Inregistrari din ultimele sale concerte exista pe You Tube ( sau, ma rog, existau pana in urma cu vreo doua luni, cei de la Sony vad ca au inceput sa stearga totul din motive de copyright), ultimele lui albume se pot asculta.
Ar fi putut oricine sa-si faca o imagine.
Playlist-urile ultimelor concerte exista pe site-ul lui Dylan, linia generala a fost respectata. Dylan ruleaza un numar de piese si canta ceea ce simte el ca trebuie sa cante in acel spectacol. Sigur, toti ne-am fi dorit si Blowin’ in the wind…Insa… nu ar fi fost acelasi Blowin’ in the wind. Intrebarea este de fapt, care varianta a acestei piese si-ar fi dorit-o fiecare.? Cea de pe The Freewheelin’ Bob Dylan, cea din concertul de la Newport din ’64, cea din concertele ultimilor ani? Indiferent , numai Blowin’ in the wind sa fie…Insa daca ar fi cantat piesa asa cum a cantat-o in alte spectacole ale acestui turneu, in cel de anul trecut, oricum nu ar fi fost bine. A scris foarte bine cineva pe site-ul lui Dylan.Nu ar fi fost acea piesa imprimata in memoria, in sufletul nostru, indifferent care varianta si-ar alege-o fiecare pentru a face o comparatie. Nu ar fi semanat cu nimic din ce a cantat Dylan pana acum, nici cu ceea ce a cantat Motu Pittis. Si cati nu s-ar fi raportat la ceea ce stiu de la Motu?
Iar daca nu ar fi cantat Like a Rolling Stone, nenorocire…Dar a cantat-o si tot nenorocire a fost. Nu a fost Aceea…Care anume,nici cei care sunt dezamagiti nu stiu. Aceea, pentru fiecare alta.
Ca varianta pe care a prezentat-o poate sa placa sau sa nu placa cuiva, este altceva. Este ceva subiectiv si pe aceasta tema se poate discuta, Dar nu pot sa accept acele reprosuri fara substanta, acele comentarii de genul “ nu a cantat ceea ce stiam noi, ceea ce am fi vrut sa auzim”. Ce anume, oameni buni?
Dylan nu prezinta niciodata in concerte o “lista de succese”. Mie mi-ar fi placut Song to Woody, de exemplu. Ei si?
Acesta este Dylan, isi reinventeaza piesele permanent, niciodata un turneu nu seamana cu altul, este unul dintre motivele pentru care este atat de iubit si atat de contestat deopotriva.
Nu a adresat nici un cuvant spectatorilor….Dar acesta este Dylan, este un lucru cunoscut.
Motzu spunea ca despre un concert in care Dylan a salutat publicul s-a scris cateva saptamani in ziare, Ne putem intreba daca este frumos sau nu, daca este politicos sau nu, dar acesta este Dylan.Nu accepta ecrane de proiectie, desi stie ca cei din spate nu il pot vedea, nu are nevoie de jocuri de lumini, de artificii, de cuvinte inutile. Transmite prin simpla lui prezenta pe scena, prin Muzica, printr-un zambet (rar, destul de rar, o, e un cadou pretios), printr-un gest..
Putem discuta mult despre voce, despre interpretare, despre trupa, despre acele solo-uri extraordinare la muzicuta, despre cele trei piese cantate la chitara ( o supriza, ma asteptam sa cante doar una).Dar din acest moment dau cuvantul specialistilor. Pentru mine este important ceea ce am simtit, ceea ce am trait la acel concert.Iar pentru toate acestea nu pot sa spun decat, simplu, ” Thank you, Mr. Dylan !”
Sau, amintind una dintre piesele lui de referinta ( ca tot nu a cantat marile lui succese,nu?):
“But something is happening here
And I don’t know what it is
Do you, Mister Jones?”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ 3 = eight

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>