Andrei Pleşu: M-am săturat de derbedei şi de ţoape!

Andrei PlesuArticol de Andrei Pleșu publicat în timpolis.ro

Într-un interviu pentru timpolis.ro, scriitorul Andrei Pleşu vorbeşte despre aglomeraţia de semidocţi, agramaţi, derbedei şi ţoape din politică.

Domnule Andrei Pleşu, când v-am întrebat dacă doriţi să realizăm un interviu, mi-aţi răspuns: „Sincer vorbind, am cam obosit. Nu vreau să îmi sfârşesc zilele vorbind despre Dragnea, PSD, PNL, Soros, Dăncilă”. Dar ignorând politicienii şi, implicit, lăsându-le netaxate abuzuri, mai mici sau mari, nu ne-am face rău nouă înşine, în primul rând?

Teoretic aveți dreptate.  Evident că suntem cu toţii obligaţi să ne manifestăm, să reacţionăm, să încercăm să remodelăm mediul în care trăim, ambianța de care depinde destinul nostru.  Numai că poţi sfârși în descurajare, când constaţi că, indiferent cât de prompt şi de viguros te manifeşti, efectul e nul. Am spus asta şi legat de demonstraţiile care au avut loc în toată ţara, în ultimul an şi ceva. Sunt foarte impresionat că ele au avut loc: asta arată că există încă, la noi, o fibră de sănătate civică dătătoare de speranţă; dar, pe de altă parte, e evident că asemenea manifestări ale spiritului civic au un efect real, înăuntrul unui sistem de tip democratic. Dacă sistemul nu este riguros democratic, atunci manifestările astea devin un soi  de  ornamentică stradală  şi atâta tot. Guvernului nu-i pasă, oamenii care ar trebui să răspundă în faţa acestor provocări nu par interesaţi să o facă, nu par nici măcar intimidaţi de amploarea fenomenului, dimpotrivă, găsesc tot felul de explicaţii conspiraţioniste, susţin că de vină sunt mereu alţii. Prin urmare, ai sentimentul, la un moment dat, că te agiţi degeaba.

Nu pledez pentru stoparea civismului, dar am o melancolie – legată, poate, şi de vârstă – când constat că, la noi cel puţin, în ultima vreme, civismul nu mai produce  efecte previzibile.

Care ar fi antidotul la o guvernare care se crede infailibilă?

Două sunt soluţiile, după părerea mea. Prima: o Opoziţie riguroasă şi seducătoare (pentru că nu e vorba numai despre o alcătuire politică specializată în a fi contra, în a lua distanță față de Guvern, ci şi de una care să atragă atenţia, adeziunea, care să seducă. Votul e, între altele, un indicator al forței de  seducţie de care e capabilă sfera politicului. Or, deocamdată, îmi pare rău să o spun,  Opoziţia – prin comportamentul şi prin alcătuirea ei – nu prea mă face să cred  că soluţia poate veni de acolo. Mai e nevoie și de un al doilea lucru: electoratul. Știu că e politically incorrect să învinovăţeşti colectivitatea din care faci parte, știu că nu poţi schimba electoratul de azi pe mâine, dar, uneori, mă gândesc cu destulă crispare că destinul meu, al dumneavoastră, al copiilor noştri depinde în mare măsură de opţiunile politice ale unor oameni care nu sunt nici informaţi, nici preocupaţi de un interes mai larg decât interesul  personal sau decât ceea ce li se pare a fi interesul lor personal.

Deci, fără o Opoziţie puternică şi fără un electorat educat şi bine orientat, nu putem spera în mari schimbări.

Aş spune că soluţia a doua, electoratul educat, dă emoţii. Şi educaţia făcută în şcoală, şi cea care ar trebui făcută, într-un anume fel, prin presă sunt deficitare, de mulţi ani. Pentru a corija din minusurile Educaţiei, care ar fi priorităţile agendei dumneavoastră, dacă aţi fi ministru al Învăţământului?

Aş face întâi o reevaluare foarte severă a cadrelor didactice. După părerea mea, criza şcolii e legată şi de o anumită criză profesională a dascălilor şi în mediul universitar, dar mai ales în mediul liceal. În liceu se consolidează alcătuirea omului „întreg”, cu valori morale, culturale, comunitare stabile, acolo se deprinde minimum de care ai nevoie ca să te manifeşti ca un ins  cultivat și responsabil. Sunt liceele noastre în situația de a garanta o asemenea  performanţă?

Pe urmă există instituţii  întregi care dispar. De pildă  „autoritatea” profesorului. (Nu spun că trebuie să fie un fel de zbir care sperie lumea, dar nici un personaj timorat, care nu poate să  impună cele cîteva reguli elementare, pe baza cărora să-şi facă treaba. Instituţia lecturii dispare şi ea. În general, instituţia cărţii este în criză. E adevărat, toate astea sunt lucruri care nu se petrec numai la noi. Mă uit, de pildă, la ce se întâmplă în Franţa, în SUA, în Anglia chiar. Există o uzură a instituţiilor și metodelor tradiţionale de educaţie care, deocamdată, are efecte foarte proaste.

Prin urmare, trebuie mult mai multă atenţie aici, iar asta ar trebui să înceapă chiar de la vîrf, de la persoana miniştrilor. E inadmisibil să avem miniştri ai Învăţământului care vorbesc prost limba română. Educaţia are ca temei fundamental, în orice ţară, limba ţării respective. Eu aud mereu patrioţi gongorici, care nu iubesc nici măcar gramatica limbii în care ar trebui să se exprime, darmite să iubescă valori mai înalte. A fi patriot fără să-ți cunoşti limba, fără să cunoşti cultura și istoria țării tale, fără o educație măcar decentă, e pură demagogie. Şi mai e ceva: avem, după 1989, un număr de miniştri ai Educaţiei care, în medie, au avut parte, fiecare, cam de 10-11 luni de guvernare. În acest interval, cu orizontul unor imprevizibile întreruperi de mandat nu poţi construi nimic. Pur şi simplu, te strecori… Lucrurile astea sunt greu de reparat fără viziune, fără tenacitate, fără înțelegerea adecvată a rolului pe care educația trebuie să-l aibă în „formarea” omului și a cetățeanului modern.

 

Cum vă explicaţi această inflaţie de semidocţi, de agramaţi de la guvernare, în ultimii ani?

Mi-e foarte greu să-mi explic. M-am gândit, uneori, şi la asta: în PSD sunt aproximativ 600.000 de membri, dacă am înţeles bine. Nu pot să cred că între aceştia nu există oameni normali, oameni de bună intenţie, oameni cu o educaţie onorabilă , dar în mod vădit ei nu contează, nu sunt selecţionaţi, nu ajung la rampă. În PSD, dar și pe piaţa politică în general, par să funcționeze criterii de selecție fără nicio legătură cu eficienţa, cu priceperea, cu responsabilitatea şi cu dorinţa de a face bine.

Puteți citi interviul în întregime aici:

https://timpolis.ro/andrei-plesu-daca-e-sa-dau-un-strigat-din-rarunchii-furiei-si-ai-nemultumirii-mele-as-spune-m-am-saturat-de-derbedei-si-de-toape/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ 3 = seven

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>