CLUJUL, GAZDĂ BUNĂ PENTRU TENIS 21.04

cluj tenis fed cupA fost frumoasă și emoționantă (așa a zis toată lumea)  festivitatea de deschidere a meciului de FedCup dintre România și Elveția. De mult n-am văzut la noi  o astfel de atmosferă. La tenis, sigur nu. Prezența în sală a două nume mari ale tenisului mondial , Martina Hingis (alături de echipa Elveției) și Simona Halep a contat și pentru noi, cei de acasă.  Simona Halep a jucat destul de ciudat. Momentele bune au alternat cu cele slabe, așa că a ajuns la trei seturi și un decisiv dominat clar de jucătoarea noastră. Golubic a arătat foarte solid în setul doi, a creat probleme reale, dar a clacat în final. Al doilea joc dintre Irina Begu și Timea Bacsinszky se anunța dificil, echilibrat. Irina a prins o zi magică, a jucat extrem de concentrată și a terminat în două seturi, 6-4, 6-1. Entuziasmant. Nu știu ce va fi mâine, dar această zi e de memorat. 2-0 cu Elveția (e drept că are două absențe)  contează și pentru moral, dar și pentru PUBLICUL din frumoasa Sală a Sporturilor de la Cluj. Duminică de la 12,00 se joacă partidele de simplu și dublu. Căpitanul echipei a decis să joace tot cu Simona (cu Bacsinszky) și Irina (cu Golubic) la simplu și tot cu ele la dublu. Poate se răzgândește…

Felicitări organizatorilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ 3 = six

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>