COPERTE UITATE, COPERTE NECESARE (II)

Iris 1Mă opresc azi la trei viniluri interesante. Poate și pentru că se apropie concertul Iris, Compact, Holograf din 15 iunie! Pagini de istorie, copertele vorbesc…

COMPACT C- VIN VREMURI NOI? E un disc scos de Eurostar, cu înregistrări din 1992, când Compact Cluj avea componență diferită de Compact București. Costi Cămărășan,liderul, chitaristul solo și autor a 7 piese, îi avea alături pe Mircea Rusu (solist vocal, dar și coautor a două piese, tot el fiind autor al versurilor pentru 5 titluri), Yogi Lenard este la bas, Gabi Ghiță la clape și Alex Varga la tobe. Grafica este semnată de Laurențiu Leo Gherasim. Un alt produs care ar merita reeditat pe CD. Veți citi titlurile pe copertă și veți observa că nu le cunoașteți decât dacă aveți acest LP!

IRIS- NU TE OPRI este un vinil editat de Electrecord. Include înregistrări efectuate în toamna anului 1987. Cu celebrul Freddy Negrescu la butoane (și pentru Compact C tot Th. Negrescu a fost la pupitru). Pe album apare și piesa redactorului muzical Romeo Vanica, Nu te opri, piesă care dă și titlul. Un compromis necesar? Grafica este semnată de Alexandru Andrieș.Era și este total diferită de copertele sobre ale acelor ani. Era perioada în care Mihai Alexandru era chitarist, alături de Valter Popa. Veți vedea că piesele nu sunt semnate de grup, ci individual. La versuri, Cristi Minculescu a rezolvat 6 titluri, alte două având semnăturile lui M. Alexandru și Romeo Vanica. Au trecut 30 de ani de la apariția acestui album.

HOLOGRAF- BANII VORBESC este un vinil de referință în cariera grupului. Muzical. Scos de Electrecord în 1991, cu același Freddy Negrescu la butoane, cu același Romeo Vanica, redactor muzical. Albumul a avut impact, iar câteva piese circulă și azi. Aici veți vedea un colectiv unit, cu semnături comune la muzică, versuri, grafică. De reținut că la chitară era Florin Ochescu. În rest ceilalți componenți sunt cei de azi. Fața a doua a copertei are și două scăpări: 1. nu se pot citi toate titlurile (Mafia, Femeie, tu) 2. ”Mulțumiri pentru aportul adus”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 7 = twenty one

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>