Cristi Luca și Dan Lică la Psihologul Muzical (ediția 822 – 30.06.2018)

Cristi Luca si Dan Lica la Radio Romania 2018A fost Social Media Day, așa că am început cu un cântec despre Facebook, lansat de Supermarket.

Invitații au debutat în această formulă, de duo, în emisiune. Cristi Luca(chitară, vocal, bijutier, născut pe 25.12.1961) a mai fost în studio cu Barockși Dan Lică (clape, născut pe 7.01.1968, a acompaniat foarte mulți artiști) debutant absolut. Doi Capricorni, care au propus o noapte In Memoriam Valeriu Sterian. Cristi a cântat mulți ani în Compania de Sunet și a învățat aproape tot repertoriul lui Vali. Veți auzi o serie de cântece live, de la ”Sonet 149” la ”Axioma copiilor” sau ”Anotimpuri”. Chiar și unele rarități!Invitații au propus și cântece cu Zoia Alecu, Airbourne, Alter Bridge, Iris, Poenix, Mircea Florian, ș.a.m.d.

Agenda pop-rock conține cântece cu Antract (primă audiție), Sweet, George Harrison, Slade, The Supremes, Yngwie Malmsteen, Robert Palmer, iar printre cereri onorate s-au aflat hit-uri cu BZN sau Luv.

Topul Sentimental se ocupă de rock-ul progresiv de înaltă clasă. Nu cred că sunt multe posturi de radio în lume care difuzează 6 piese King Crimsonla rând. Primele locuri au fost ocupate de Epitaph, 21st Century Schizoid Man și In the Wake Of Poseidon.

 

 

 

Audio:



 

 

Selecția mesajelor:

Ana Montero, Sao Paolo, Brazilia Bună seara, dle Partoş! Eu vă deranjez cu un mesaj scurt, la început de emisiune. Vreau să vă spun că Patriciei i-a trecut glonţul pe la ureche… tocmai am aflat acum câteva ore că Morrissey a anulat turneul european. Atât îi trebuia să îi iau bilete şi să plătesc avionul şi cazarea… O agăţam în cuier şi nu îi mai dădeam drumul de acolo toată vara… Ar fi fost ca la Costineşti, doar că nu stătea în par, ci în cuier. A avut noroc!

Robby, Reşiţa Salut! Mi-am luat bilet la Judas Priest! Abia aştept să îi văd din nou!

Mirela, Milano Ciao amici! Excelentă piesa lui Vlad Creţu! Ştiţi că are şi Valentina Monetta piesa The Social Network cu care a repreyentat San Marino la Eurovision. Iniţial îi spusese „Facebook”, dar EBU i-a cerut să îi schimbe numele pentru că făcea reclamă. Mi s-a părut penibil!

Irina Mă bucur să ascult piesele lui Vali Sterian!

Boogie Wow! Mulţumesc pentru Airbourne! Ce m-aş bucura să îi văd în România!

Vicky Airbourne este o trupă pe care mi-aş dori să o văd! Felicitări invitaţilor! Se aude bine de tot cântarea!

Adryan Sydney Vă ascult cu lacrimi în ochi! Mi-e tare dor de Vali Sterian! Sună bine de tot cei doi!

Teodoriu Paul Buna noapte si din Iasi ! Se aude bine de acasa.

Eugen Avram Ne vedem pe 21 septembrie,la ediţia a 17-a. De vreo zece ediţii încoace în prezentare zic: “Cristi Luca sau ce-a mai rămas din Compania de Sunet”… :) Salutări şi felicitări!

George, Los Angeles Mi-au plăcut invitaţii! În cee ace priveşte fotbalul… mi-ar plăcea să câştige Croaţia.

Patricia, Sao Paolo Ce idee frumoasă! Sper să vină mulţi din grupul emisiunii. Mi-ar plăcea şi mie să vin….

Lylytrance Normal că îmi dau părinţii. E vacanţă, trebuie să mă simt şi eu bine… De unde altundeva să iau bani dacă nu de la ei?!

Niko, Milano Eu deja m-am obişnuit cu gândul că nu-l voi vedea pe Peter Hammill în Germania pentru că nu mă sponsorizează părinţii… Acum nici Patricia nu mai vine în Europa… Universul e împotriva noastră!

Cristina, metalfan LMA Teddi! Eu… recunosc că nu prea înţeleg mesajele tinerei generaţii… Eu nu m-aş fi gândit să le cer părinţilor bani să merg la concerte. E adevărat că plecam cu gaşca, mergeam cu Naşul, împărţeam mâncarea (puţină), ne distram cu puţini bani… dar ne distram.

Darkangel Mulţumesc pentru acest top! King Crimson pot să înţeleg, dar când ascult pe Steven Wilson pur şi simplu nu înţeleg intră şi el sub umbrela rock-ului progresiv… Mi se pare atât de complicat şi de anti-melodie! King Crimson, însă, are melodie!

Iulian, Deva Excelentă piesă! Divină trupă!

Teddi, Londra Vă mulţumesc pentru tot! Epitaph=o încântare!


sursa (pentru audio): Radio România Actualități

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


6 − = one

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>