Cristian Țopescu la Psihologul muzical (ediția 715 – 11.06.2016) – AUDIO

Cristian TopescuAr fi fost minunat să avem un meci egal în deschiderea Campionatului European de Fotbal, dar și așa am avut un regal jurnalistic, prin prezența în studio a lui Cristian Țopescu. Am atins toate subiectele mari ale sportului, am aflat care sunt cele mai îndrăgite domenii: handbal, tenis, gimnastică. Cu diplomația-i cunoscută, Cristian Țopescu a răspuns numeroaselor întrebări. A dialogat scurt și cu Laura Coroianu care ne-a furnizat ultimele noutăți despre concertul Queende la București. Au fost colegi la TVR, iar Laura a fost profesoara de engleză a juniorului Cristi Țopescu.

 

Ne-a furnizat numeroase repere din istoria Jocurilor Olimpice, din istoria sportului românesc. Amintiri legate de transmisii memorabile. Firește că am discutat și despre fotbal, dar și despre patinaj sau hipism. Lista muzicală propusă de Cristian Țopescu include piese cu Angela Similea, Amalia Rodriguez, Gică Petrescu, Patricia Kaas, Mirabela Dauer, Joe Dassin, Aurelian Andreescu, Mihai Constantinescu (au fost colegi la Steaua la hipism), Maria Tănaseș.a. Invitatul a primit poezii, declarații de dragoste, mesaje de respect, toate perfect meritate. Cu siguranță vă veți bucura de primele trei ore.

 

În deschidere au fost câteva comentarii legate de concertul The Hollywood Vampires, apoi am avut și un comentariu fotbalistic de la folkistul Marius Matache, aflat la Paris.

 

Agenda pop-rock a inclus nume ca Vlad Gorneanu (ZOB), ZZTop, Lynsey De Paul, Air Supply, Eugen Avram, Beth Hart, chitariștii Daniele Gottardo și Kiko Loureiro, Blake Shelton , Renato Zero ș.a. Am avut o interesantă dezbatere cu ascultătorii despre conceptul de „fan”.

 

Top 5 Sentimental a revenit solistei-actrițe italo-franceze Dalida. Cele mai multe voturi au adunat:1. Darla Dirladada, 2. Paroles, Paroles (cu Alain Delon), 3. La Danse de Zorba.

 

Audio:

 

Selecția mesajelor (au fost peste 400!)

Teddi, Londra Bun regăsit! Sunt alături de voi! Am urmărit meciul! Parcă am fi meritat un rezultat de egalitate. Oricum, mă bucur că nu a fost scorul dat de Robbie Williams! :))))))

Black Eloise Eu am fost la concert, dar a fost o stare foarte aiurea… Adică atmosfera era ciudată. Publicul nu era cel pe care-l vezi în mod normal la concertele rock. Am stat în faţă de tot lâng un grup mare de fete care parcă veniseră la concert direct din Mall! Habar n-aveau ce cântă artiştii pe scenă. Urlau întruna: “Johnny, Johnny!!” Îmi venea să le iau la bătaie!

Boogie Am fost şi eu la Hollywood Vampires. Nu cred că a mai avut Alice Cooper atâtea fete disperate în faţa lui vreodată. Cred că şi pentru el e o ciudăţenie. Nici măcar nu se mai uita urât spre public, aşa cum obişnuieşte în concertele lui, probabil îi era frică să nu cumva să sperie fetele cu telefoane roz. :)))

Forsea Mihai Dle Ţopescu, va multumim in numele celor pe care i-ati invatat meseria de comentator sportiv, am unul in familie.

Mirela, Milano Bun venit dle Ţopescu! :)

Popescu Elena ne bucuram mult ca l-ati invitat pe domnul Cristian Topescu,comentariile dumnealui erau bine documentate si se simtea marea pasiune pentru sport,felicitari!

Marius, metalfan Bestial live stream-ul! Mulţumim! :)

Arici Ţepos I-au lăsat cu ochii în soare pe Alice Cooper şi Joe Perry? Nu mai există profesionişti în jurnalism.

Mihai Ioan Seara buna! Domnul Cristian Ţopescu are un comentator preferat roman sau strain si care tari crede ca  vor ajunge in finala la Euro 2016 ?

Adi Mocinar Bună noapte. Gânduri bune domnului Țopescu. Vocea domniei sale ,orice ar spune, e ca un balsam pentru urechi și suflet:) Sănătate!

Luminita Mamina Respect si dragoste pentru domnul Cristian Topescu.Minunat comentator .Imi aduc aminte inca din copilarie ,cand auzeam vocea domnului Topescu inghețam in fața televizorului, cu urechile pâlnie…Multi ani sanatosi ii doresc..

Ankka Iorgu Mi-a plăcut foarte mult invitatul din această noapte! Mă bucur că l-aţi invitat! Vreau să vă întreb dacă veţi merge la Andre Rieu?

Simona, metalfan Ce bucurie mi-aţi făcut cu piesa lui Mihai Constantinescu! Era hitul copilăriei mele. Adunam de pe străzi toţi căţeluşii şi toate pisicuţele şi le aduceam acasă :) Părinţilor nu prea le plăcea acest cântec! :))

Cristina, metalfan Aha… am înţeles… am intrat în perioada în care dna Iorgu se ia de Mustaine. Până acum se lua de Ozzy, de Alice Cooper… Avea o problemă cu tricourile… Să ştiţi doamnă că Dave poartă cămăşi albe, călcate, apretate… el aşa apare pe scenă… Mai are un pic şi vine pe scenă în costum… aşa ca… Rieu :)))

Veronica, Cluj Abia aştept să o văd pe Bonnie Tyler! Mi-a plăcut foarte mult interviul pe care l-aţi făcut cu ea! Felicitări încă o dată!

Teddi, Londra Ooo… păi acum Bonnie Tyler nu cred că dă niciun interviu. E într-o perioadă nefastă. :( Una dintre cele mai mari fane ale ei, s-a dus la The Sun şi a declarat că a avut o aventură de un an cu soţul ei… De vreo 3 săptămâni scriu ziarele de scandal pe tema asta. Într-un fel e ca-n emisiunile lui Măruţă. Fata respectivă zice că a mărturisit lumii întregi pentru că se simţea vinovată faţă de Bonnie. Şi împinsă de remuşcări i-a spus chiar artistei în faţă. Mie chiar îmi pare rău pentru ea… A vorbit aşa frumos despre soţul ei chiar în interviul cu dvs… :)

Robby, Reşiţa Wow… Cred că e prima dată când ascult Air Supply. Mulţumesc!

Didina Ciulu Excepţională piesa Dimineţi cu ferestre deschise!

Nelu, Piatra Neamţ Am fost la concertul lui Bob Dylan. Eu i-am cumpărat toate discurile. Datorită mie a mâncat şi el vreo 3-4 covrigi în toată viaţa lui. Dar artistul m-a tratat cu spatele. Nici bună seara nu a zis! Ar fi trebuit să îi cer banii înapoi! Astfel de artişti trebuie sancţionaţi dur de public. Pe fani trebuie să îi respecţi!

Adriana, Manchester Am avut ocazia să lucrez cu un jurnalist mare de aici. Am fost la o conferinţă de presă cu Roger Waters, se întâmpla acum vreo 10 ani. La final, i-am cerut un autograf marelui artist. A refuzat să-mi dea. A fost rece şi cam nepoliticos. Mare artist. Ce să spun! :(

Arici Ţepos Am ascultat cu mare atenţie până acum… Concluzia mea este următoarea: dacă artistul nu face pe maimuţa, adică nu stă la poze, nu dă mâna cu toată lumea, nu semnează hârtii, nu-i artist. :)))

Lylytrance Eu am trei carneţele de autografe! Am de la toţi DJ-ii care au cântat în România! Şi fotografii cu ei am! Nimic nu poate fi mai frumos decât întâlnirea cu idolul tău!!

Robby, Reşiţa Eu nu mă supăr dacă cineva refuză să-mi dea autograf. Dar când sunt în faţă, la concerte, mă străduiesc să prind şi eu o pană de chitară sau un băţ de tobe. Am pene de chitară de la Dave Murray (Iron Maiden), de la Slayer şi un băţ de tobe de la toboşarul Giannei Nannini. :)

 

sursa (pentru audio): Radio România Actualități

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 9 = fifty four

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>