Dan Manciulea și Adrian Bărar la Psihologul muzical (ediția 766 – 3.06.2017)

Dan Manciulea

Dan Manciulea

Ediția e deschisă de imnurile echipelor de fotbal care se confruntau în seara de de 3 iunie în Finala Cupei Campionilor Europeni, Juventus Torino și Real Madrid.

A revenit în emisiune după doi ani, Dan Manciulea, compozitor, textier, interpret și tânăr pompier pensionar (49 de ani). A venit cu un nou album intitulat ”Aproape imperfect”. Ne-a oferit amănunte despre acest proiect, dar ne-a cântat piese de pe un viitor album. Prime audiții pentru ascultătorii noștri. A propus și câteva preferințe personale cu Victor Socaciu, Led Zeppelin, Phil Collins, Zoia Alecu, The Police, Mircea Florian, The Beatles.

Adi Barar la Radio Romania 2017

Adi Barar

De la ora 1,05 a venit în studio Adi Bărar, cu ținuta lui de blues. Tocmai a lansat albumul Hold On! și am profitat de prezența sa în București, măcar pentru o oră. Albumul sună foarte bine, este realizat și masterizat în studioul personal, Cargo Studio, de la Timișoara. Adi cântă cu Cristi Rațiu (tobe) și Kombell Cramba (bas) în acest proiect, dar turneele cu Cargo continuă. Recent a avut două concerte cu casă plină în Capitală. A fost o oră tonică, o surpriză pentru mulți ascultători care nu-l auziseră pe Adi cântând blues, ca solist vocal și chitarist. Un album cu piese celebre pe care vi-l recomand! Adi Bărar a declarat că radiourile pot difuza Cargo cu Kempes și a adăugat că și Kempes cântă în concerte piese Cargo uitând să precizeze că sunt compoziții Bărar.

După ora de blues, am revenit la folk cu Dan Manciulea. A intervenit telefonic Dinu Olărașu, un prieten și un susținător al lui Dan Manciulea. A promis că în următorii ani ne va vizita. Am avut și o dezbatere aprigă pe tema implicării artiștilor în vața socială, urmare a evenimentelor tulburi din ultima vreme (Manchester, Londra, Paris ș.a.)

Topul sentimental a fost un IN MEMORIAM Chris Cornell. Primele clasate 1. Black Hole Sun (Soundgarden), 2. You Know My Name, 3. Black Rain (Soundgarden).

Veți mai auzi Compact, Suzi Quatro, Aurelian Temișan, Bon Jovi, Lou Reed, Gabriel Dorobanțu sau Lady Antebellum.

 

 

 

Audio:



 

 

Selecția mesajelor (au fost aproximativ 450!)

Dan Manciulea

Dan Manciulea

Niko, Milano Ciao amici! Forza Juve!!!

Maria, Spania Seara bună! Hai Real!!!

Enuţa Opriţa Merg pe Real  cu 3 -1. Suntem la casa de la tara si va ascultam.

Ana Bun venit invitatului. Având în vedere ceea ce s-a întâmplat la Rock Am Ring şi Manchester. Ce părere are invitatul de faptul că artiştii (mai ales cei mari, şi români şi internaţionali) nu reacţionează, nu iau atitudine deşi văd că astfel de atentate au loc la concerte?

Patricia, Sao Paolo Şi eu mă întreb de ce nu reacţionează artiştii… Dar acum, după ce s-a întâmplat atentatul din Manchester,Morrissey a spus că politicienii sunt vinovaţi, a criticat Regina că nu a anulat petrecerea din grădina Palatului. Şi drept urmare, toată presa încă mai scrie şi azi că e rasist şi că vrea să plece imigranţii din Anglia (deşi n-a zis asta!). L-au făcut praf. Apoi, Roger Waters când postează pe FB mesaje sociale, politice, sunt mulţi care îi spun să îşi vadă de muzică… e atacat, criticat. Roger Daltrey a spus că e de acord cu Brexit şi i-au sărit în cap… Presa îi pune la zid pe cei care au opinii. Dar tot ar trebui să se exprime artiştii.

Tania, Ucraina Bun venit Dan Manciulea!

Cristina, metalfan Nu pot să cred!! E Adi Bărar în studio!!

Sorina Super voce pentru blues!

Arici Ţepos Ce tare! Îmi plac foarte mult piesele blues interpretate de el! Am şi o întrebare: ce se întâmplă cu basiştii în trupa Cargo? :))))))))

Daniela Adi, cânţi blues foarte bine! Felicitări!

Elena Cargo a cântat în Costineşti?

Raluca În ce relaţie este Adi cu Ilie Stepan? Vor colabora vreodată?

Emilia S-a gândit Adi vreodată să colaboreze şi cu o solistă?

Mihnea Adi vino cu chitara acustică la Psiholog!

Adryan, Sydney Jos pălăria pentru această ediţie! Asta cu “emisiune de noapte” e cu dus şi întors. Depinde de pe ce parte a planetei priveşti

Catalin Matei ·  Buna seara din Londra, va urmaresc.

Adi Barar

Adi Barar

Adina, Liverpool Locuiesc în Anglia de 14 ani. Trebuie să recunosc că m-a şocat profund modul în care a fost pus la zid Morrissey. Nu sunt un fan, dar i-am citit de multe ori postarea pe Facebook şi nu zice nimic de natură rasistă. Ba chiar are dreptate. Dar ceea ce văd în presa britanică se numeşte linsaj mediatic. La fel a păţit şi Brian May care a criticat-o pe Theresa May pentru faptul că a dat liber la împuşcarea vulpilor. Şi Waters are parte de articole pline de venin. Şi nu vorbesc despre presa de scandal, ci despre ziare importante. Am impresia că presa răspunde la anumite comenzi, altfel nu-mi explic. În Anglia, societatea este divizată. Citesc şi nu pot să cred.

Niko, Milano Mulţumesc pentru Roger Waters! Un super album!!

George, Los Angeles Eu voi merge să-l văd pe Waters la Los Angeles şi voi merge tocmai pentru mesajul social. Presa nu mai este de mult “câinele de pază a democraţiei”. Mai nou a devenit armă de intimidare. Să nu uităm că mai există un caz aparte din rândul artiştilor. Ştim cu toţii mesajul dur transmis de Madonna la Marşul Femeilor contra lui Trump. A fost criticată dur de presă, de politicieni. Ce a făcut Madonna după o săptămână şi jumătate când magazinele de muzică din mai multe state americane a ameninţat că nu-i mai distribuie albumele? Madonna şi-a cerut scuze. Mare atitudine! Bleah!

Veronica, Cluj Îmi plac artiştii care se implică şi social. Am bilet la Depeche Mode şi mi-a plăcut albumul lor Where’s The Revolution. Foarte inspirate videoclipurile. Mă bucur că au şi mesaj.

Teddi, Londra Eu până la acest atentat din Manchester, eram aproape convins că postaci/hateri sunt doar în România. Dar acum, deşi cred că încă mai judec cum trebuie, sunt redus la tăcere. Nu ştiu ce se întâmplă, dar dacă îndrăzneşti să spui că nu poţi să rezolvi această situaţie cu dragoste, sar pe tine o sută… Presa aici vorbeşte doar despre dragoste… Citesc şi mă gândesc că ăştia trăiesc în desenele alea animate cu poneii. Totul este roz. Mă gândeam că ne-au furat tunurile de la Eurovision, alea care trăgeau cu dragoste.

Mugurel, 29 de ani, Londra Hmmm… Roger Waters, Brian May, Morrissey… milionari excentrici… Primii doi nu mai locuiesc în Anglia, deci plătesc taxe în alte ţări. Cu ce drept mai vorbesc ei? Au bani… habar n-au cum e pentru cei din clasa de jos…

Costin Mulţumesc pentru Chris Cornell! Avea o voce extraordinară!

Iulian Nu cred că putem răspunde violenţei cu violenţă. Trebuie să-i facem să înţeleagă că suntem toleranţi. Cu iubire poţi schimba lumea.

Nicoleta Ce bucurie!! Gabi Dorobanţu!

Monica Să ne iubim până săptămâna viitoare!

 

sursa (pentru audio): Radio România Actualități

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


5 − = three

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>