Gala Uniter 2017. Andrei Huțuleac: „Niciunul din rolurile pe care le-am făcut nu îmi aparține în mod exclusiv”

Andrei Hutuleac aAndrei Huțuleac este nominalizat la Premiile UNITER, la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”, pentru interpretarea personajului W. A. Mozart, din spectacolul „Amadeus”, de la Teatrul Metropolis.

Contracandidaţii săi sunt Richard Bovnoczki (pentru rolul Ciki din spectacolul „No man’s Land” – TNB) şi Ciprian Nicula (pentru rolul Cristopher din spectacolul „ O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” – TNB). Gala celei de a XXV-a ediții a Premiilor UNITER va avea loc pe 8 mai, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Florina Tecuceanu: În „Amadeus”, jucați rolul lui Mozart, geniul care s-a manifestat precoce în muzică. Poate fi mimată genialitatea, dacă nu ai măcar un dram de genialitate?

Andrei Huțuleac: Ați formulat întrebarea într-un mod care mă face să cred că avem opinii diferite despre ce înseamnă geniu. În ceea ce mă privește, cred că reprezentarea concretă a noțiunii nu are nimic inefabil. Ceea ce numim geniu sau talent este o combinație norocoasă de gene și medii în care te desfășori ca artist. În cazul lui Mozart, „geniul” era încarnat într-o bună măsură în faptul că se născuse într-o familie muzicală, care a început să-i exploateze de foarte devreme capacitățile. Deci, dacă poate fi înțeleasă rațional, da, genialitatea poate fi „mimată”, deși nu asta a fost neapărat miza mea în ceea ce privește personajul.

Cum v-ați documentat despre personaj? Ce anume v-a fascinat la el?

M-a interesat, în primul rând, corespondența pe care acesta a purtat-o de-a lungul timpului, în primul rând cu tatăl lui, dar și cu alți membri ai familiei. Apoi, m-a fascinat capacitatea tipului lui de personalitate de a crea mitologii în jurul ei. Asta mă interesează mereu la artiști – capacitatea lor de a se transforma pe ei înșiși (cu sau fără voia lor) în personaje cu povești de succes. Când spun mitologii, mă refer la chestiuni absolut concrete. De exemplu, unul din miturile recurente, pe care inclusiv scrierea lui Peter Shaffer îl propovăduiește, este că Mozart își scria partiturile dintr-o suflare, fără corecturi. Ceea ce e complet neadevărat. Mozart compunea, apoi revenea asupra muncii lui, o corecta, o cizela. Ca orice alt compozitor.

Faptul ca l-ați avut partener pe scena pe Răzvan Vasilescu, un actor uriaș, v-a intimidat, la început?

La început, da. Dar domnul Vasilescu are și o generozitate pe măsura talentului, așa că m-a ajutat să depășesc eventuale complexe. De fapt, dânsul a fost cel care mi-a și recomandat una din cele mai relevante cărți de actorie pe care le-am citit până în ziua de azi: „Courtesy and common sense in acting” a lui David Mamet.

Ce lecție personală ați învățat din rivalitatea dintre cei doi? Este benefică rivalitatea în profesiile artistice?

Eu cred că nu e. Consumă o energie pe care artistul ar putea să o investească în opera lui. Pe de altă parte, un soi de „boală de ego”, care să te facă să pui în mod constant la îndoială munca ta și a artiștilor din comunitatea în care te desfășori, cred că e foarte benefică!

Sunteți foarte tânăr (25 de ani) și jucați în spectacole importante (Mobilă și durere”, „Spitalul comunal”). Vă considerați avantajat, norocos, față de de alți colegi de vârsta dvs?

Sunt absolut norocos. Niciunul din rolurile pe care le-am făcut până acum nu îmi aparține, nici măcar într-un procent mic, în mod exclusiv. Ele sunt rezultatul muncii într-o echipă extraordinară, condusă de un regizor cu viziune.

Puteți citi articolul în întregime aici:

http://www.uniter.ro/andrei-hutuleac-niciunul-din-rolurile-pe-care-le-am-facut-nu-imi-apartine-in-mod-exclusiv/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


− five = 2

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>