GEST RAR. NAUTILUS, JOS PĂLĂRIA! 25.11.

phil collins not dead yetAm fost la Gaudeamus, am relatat prin imagini, live-uri propuse de Iulia de la cele văzute. Firește că am cumpărat cărți. Multe pentru cel mic, dar de data asta m-am ocupat și de mine. Duff McKagan, Radu Paraschivescu, Madonna (la 5 lei!), Pink Floyd (cartea lui Nick Mason), Horia Alexandrescu (despre Cristian Țopescu)  ș.a.m.d. Am asistat și la o lansare cu foarte mulți oameni de sport printre care Camelia Potec, Ion Țiriac, Ivan Patzaichin, Ștefan Birtalan, Radu Voinea, Cristian Gațu. Editura Militară a găsit o sală potrivită pentru eveniment.

Am ajuns și la Editura Nautilus unde am văzut multe cărți în limba engleză,foarte tentante. M-am oprit la Phil Collins. Era sus pe raft, era singurul exemplar. L-am luat, l-am achitat, am cerut ștampilă, a rămas să iau factură luni, am continuat traseul spre taraba de kurtos kalacs pentru că Târgul de carte e doar un pretext, nu-i așa? :)  Ajuns acasă, verific recolta bogată. Lipsea Phil Collins. O rog pe Iulia să caute, iau pungile la rând, rememorăm traseul, nimic. E clar că aglomerația, viteza, m-au încurcat. Scriu la Editură un mail pentru că am primit carte de vizită și primesc telefon de la o doamnă amabilă. Explic ce am pățit, că a rămas cartea la stand. Trimit și fotografia cărții cât era la stand, datele de pe bon, etc.  Revine cu telefon și-mi spune că nu este acolo. A doua zi primesc alt telefon și aflu că s-a găsit un exemplar în depozit. Recunosc, nu mai speram la o rezolvare atât de elegantă și în final, normală. E o carte de 48 de lei. Nu aveam cum să pierdem cartea pentru că era măricică, aveam două pungi robuste cu toate achizițiile și o geantă cu fermoar. Mulțumesc, Nautilus! 

O observație, pentru că se repetă situația prea des. Este inadmisibil ca în 2017 să fie o problemă să obții o factură fiscală, sau să-ți treacă cineva un CIF pe bonul fiscal. Tocmai în lumea cărților să existe așa o rămânere în urmă? Din 10 standuri la două au reușit să treacă CIF-ul pe bon. Măcar au încercat. Alții au oftat neputincioși. Legile fiscale nu-s valabile pentru toată lumea?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


− five = 1

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>