HOLBĂRI HAOTICE, DAR UTILE!

cronica tvAm păstrat câteva teme pentru lectură, dar multe dintre holbările mele vor ajunge la FOC de P.A.E. vlog aflat la primii pași! 

 

* Subiect la zi: Igienizarea de primăvară! ProTV. Munți de gunoi, dar se stropesc parcurile cu substanțe. (4.04)

 

sursă foto: Gazeta de Cluj

sursă foto: Gazeta de Cluj

Dan Petrescu s-a dezlănțuit ( 3.04.)De ce nu e lăudat și CFR-ul care are 65 de goluri înscrise, care nu pierde, care joacă organizat. De ce se vorbește elogios despre alte echipe. Antrenorii activi nu se duc la emisiuni. E supărat pe Digi, pe toți, iar Naum încerca să-i explice că lumea vrea spectacol. Dan a semnalat că nici celelalte echipe nu fac spectacol, că FCSB, Craiova sau alții dau goluri din faze fixe. Vehemența lui Dan are substanță, pentru că foarte des s-a spus că el joacă pragmatic, ca și cum ar fi rău să-ți atingi obiectivele. Când Naum i-a adresat o întrebare tipică lui, de strâmbă, de găinar, Dan a închis fără ezitare.Întrebarea rămâne în aer: ce antrenor activ e toată ziua la televizor?  Asta a afirmat Petrescu, dar nu era nevoie de insistență în această direcție. Naum nu știe când să se oprească!

George Ivascu

sursa foto: OK Magazine

* George Ivașcu s-a expus mult prin devenirea sa ministerială. Cei de la B1TV susțin că e cel mai prost rol al său. A fost invitat în Parlament pentru o moțiune simplă. Nu a răspuns la întrebări. De regulă nu apare, nu vorbește ziceau băieții. Eu l-am văzut la alt post de televiziune, așa că e dreptul lui să meargă unde vrea. * S-a vorbit cu ironie apăsată despre un consilier al ministrului Sporturilor, Ioana Bran. Cică omul a făcut box în tinerețe și acum e valorificat de guvern. A ajutat sportul, boxul sătmărean. * Cei doi băieți, Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir  par să nu înțeleagă că e nevoie de educație sexuală în școli.* Apoi au un subiect tare: Mafia Internațională a prepuțurilor de bebeluși. Substanța fibroblast face bine și se caută la Hollywood. * Emisiunea lor are nerv, are și substanță, chiar dacă o mai iau pe arătură. Multe informații sunt infirmate prin telefoane luate în direct, ceea ce e bine! * Mi-a plăcut cum l-au abordat pe Primarul Sectorul 1. De nota 10!

dosarul revolutiei clasat (600 x 360)* Faze de isterie la RealitateaTV (după miezul nopții de 3 aprilie) generate de afirmațiile profesorului Adrian Niculescu (care invocă de câte ori poate Europa liberă pentru că el trăia în exil) care susține că „exilul românesc” cerea intrarea trupelor rusești în România în decembrie 1989. El susține că e vorba de Rusia lui Gorbaciov nu a lui Stalin. Din păcate, Rareș Bogdan  a exagerat în reacții și a deraiat de la subiecte. A devenit repetitiv, obsesiv chiar. * Niculescu afirma că SUA și Rusia erau în colaborare din 1987. Posibil să fie adevărat.* Mărieș relata cum erau grupurile din interiorul TVR. Propaganda cu teroriștii securiști a plecat de la gruparea Iliescu. *A fost o imensă diversiune. Asta s-a spus. Dacă până-n 22 decembrie n-au existat trupele externe, atunci cine a tras după 22.12. Niculescu susține că au tras securiștii. Că Iliescu nu e vinovat. Un tip mai antipatic ca acest nevrotic Niculescu, eu n-am văzut nici la A3. Poate doar cu Ciuvică se poate întrece.  * Fapt e că în 28 de ani Statul n-a condamnat niciun criminal.  Cristi Diaconescu a explicat cum s-a ajuns la CEDO, cum au procedat avocații, rudele victimelor… Impresionant! Cine a ordonat crimele de după 22 decembrie. * Dacă nu era vid de putere, atunci Conducerea din vremea respectivă răspunde. A punctat  corect Oana Stăciulescu.

Gica Popescu a*Interviu cu Gică Popescu la DigiSport (2.04), cu Naum și Geambașu. Naum a vorbit 70% din timp, i-a dat indicații, l-a întrerupt, a sugerat…I-a adresat o intrebare pentru a-și expune propriile păreri…Nu face parte din echipa lui Lupescu..

*La Astra sunt probleme mari. Un patron perfect needucat îl ironizează pe Edi Iordănescu.Ruptura pare inevitabilă. Ilie Dumitrescu a subliniat clar că nu se vorbește astfel despre un antrenor care te-a băgat în play-off după ce ai vândut aproape toată echipa pe bani buni.* Luni s-a lămurit, Edi Iordănescu  a plecat. Prin înțelegere amiabilă. Așa s-a spus. Eu îl felicit pe Edi pentru verticalitate!   * Gigi Mulțescu va fi antrenor la Astra. Probabil că a uitat cum a plecat de la același club cu ceva ani în urmă.

*Becali bate câmpii și despre meciul România-Ucraina (U19). El susține că ai noștri au fost net superiori, ceea ce nu e adevărat. Moruțan e jucătorul cumpărat de el.  Îl declară genial, doar ca să provoce comentarii. Povestește cum l-a luat el la mișto pe președintele de la Botoșani. Ne-a informat cum e pregătit Moruțan de un preparator de la Steaua. Se și vede ce bine pregătiți sunt steliștii. Ne-a mai povestit ce vorbește el cu Meme. Foarte important. E convins că fără el nu se ascultă, nu se vizionează postul.Eu încă sper să apuc primele 10 zile fără Becali la DigiSport. Abia atunci voi crede că omul nu-și plătește aparițiile.

* Becali e dezamăgit și după victoria cu 1-0 în fața celor de la Iași ( 1 aprilie) . Culmea, are dreptate. Jucătorii pe care i-a lăudat, i-a umflat i-a plătit, nu-i mai plac. Benzar, Man, Nedelecu, Coman, Popescu, Tănase sunt decepții. Nu mai înțelege ce se petrece, dar uită că el a tensionat jucători, a distrus autoritatea lui Dică. Acum vede ce a semănat. O echipă fără putere, fără idee de joc, dependentă de Budescu, Pintilii și atât. L-a dat și pe portar. Nu are apărare, nu are mijloc. Iar a amenințat cu ieșirea din fotbal. Ar fi minunat pentru toată lumea, dar n-o va face. Dar nici titlul nu-l va lua. Doar o minune poate face ca FCSB să devină campioană.

* Dan Filoti continuă să ronțăie orice prinde contra FCSB. MM Stoica explică telefonic pe 2 aprilie că Iași-ul  a jucat bine.  ” E mare lucru că am cîștigat.” Au fost 15 cornere pentru Steaua și vreo 3 pentru Iași. Sigur că au fost ocazii de ambele părți. Marele vorbitor Stoica a fost mai confuz ca oricând. A încercat să-și apere patronul dar și pe Dică. Recunoaște că prea mulți jucători au fost sub nivelul cerut. A avut și o tentativă de a lămuri conflictul cu Petrescu, dar ambiguitatea a fost maximă. Nici Stoica nu mai e ce părea! * S-a doscutat și despre cazul Edi Iordănescu, iar un jurnalist, aparent isteț, a băgast-o pe aia, cea mai stupidă cu ”știa unde vine”! Știa și a avut liniște relativă până acum. Sunt patroni care stând departe de echipele lor (nu obligatoriu la pușcărie) au ajutat la performanțe!* Revin la Filoti și-i rog pe producători, pe angajatori să-i dea un concediu medical sau măcar un sfat. Să nu mai ofteze atât, pentru că devine chinuitor pentru orice om sănătos.

* Ionela Prodan este în comă, anunță România TV (2.04). După o zi am aflat că e mai bine, că a și vorbit.

neata cu razvan si dani a* La Neatza Răzvan și Dani tot la amintiri din copilărie sunt, tot la Reșița, la adaptarea lor la viața de București, la cum au fost jefuiți…Nimeresc destul de rar pe A1 la matineu, dar constant mă aleg cu conversația dintre moderatori. Au dansat oriental și niște fete, Vogue. Exact ce-mi trebuia pentru înviorare. * Și luni dimineața (2.04), tot amintiri din copilărie am auzit și glume chinuite privind picioarele lungi ale colegei de la meteo.* A fost zilele trecute și Dr. Alban în emisiune.

* Interviu plăcut și consistent cu Gică Hagi la DigiSport, realizat de Vali Moraru (pe 29.03).

* Dan Filoti, șușotel chinuit, l-a invitat spre dinamizare, pe Mihai Găinușă pe 30, care știe multe despre fotbal. Și care și-a păstrat simțul umorului. Mai erau Dorinel Munteanu și Remus Răureanu, un jurnalist care a devenit colțos. Uneori cu sens. Alteori penibil. Filoti l-a invitat pe Dorinel să facă un dream-team all time românesc, asta după ce aseară Hagi făcuse exact asta, dar cu jucătorii Lumii. Original de tot. În rest mereu aceleași teme. Alegeri la F.R.F, naționala, conflictul Petrescu- Stoica, eșecul juniorilor, situația de la Dinamo (mare performanță are echipa, avem de ce discuta) etc. Se reiau interviuri de zeci de ori, la știri, în talk-show-uri.

*Parlamentarii vor să ajute deținuții eliberați. Adică să-i ajute cu banii noștri. Grija pentru delincvenți, tîlhari, hoți, criminali, violatori, pedofili este tot mai mare. Nu vor să le asigure condiții civilizate în pușcării, dar vor să se simtă bine în libertate.  Nu le-a ajuns că i-au eliberat pe unii, care au comis iar faptele inițiale, că recidivele sunt la procente alarmante.* S-a propus și executarea la domiciliu a unor pedepse sub 5 ani, adică o soluție pentru corupții condamnați. Mai era și varianta cu pușcăria de week-end. Să nu vă minunați dacă se va vota așa ceva! Oricum alte probleme nu-i preocupă pe aleșii neamului!

Fabrizio Frizzi* Rai Uno – decesul lui Fabrizio Frizzi… Domenica In și apoi absolut toate emisiunile l-au comemorat, l-au prezentat. Funeraliile unui realizator tv semănau cu cele ale lui Hallyday în Franța. Un om respectat, admirat, iubit. N-am văzut așa ceva față de un om de televiziune, de media nicăieri.

* Tenis de calitate la Miami, dar rezultate surpriză. Ostapenko joacă în finală și pierde la o speranță autohtonă, Sloane Stephens.

* Realitatea pune întrebare…cum e posibil ca un ministru să se antepronunțe privind dosarul Cosma, care apoi chiar este retrimis procurorilor?

* Rareș Bogdan lipsește, dar Oreste vine și se contrează cu Ioana Ene Dogioiu …Sociologul Alfred Bulai (tatăl copilului Danei Deac) spune că opoziția să vină cu proiecte, acum e moartă…Presă partizană, mai acută decât politicienii…

* Revărsările imorale și umorale ale lui M. Badea la A3. Dese și plictisitoare! Va fi un bătrânel trist și enervant. Foarte curând.

* Radu Banciu se declară, indirect, urmașul lui Gheorghe…așa vrea el! Dacă tot a murit Radioul (după decesul lui A.G.), cum spunea un specialist, merge și cu niște zombie!

* Mititelu urlă, acuză pe toată lumea, chiar pe foștii mari jucători ai Craiovei, la DigiSport. Vali Moraru a fost calm și răbdător. Un individ greu de suportat.

* Dan Petrescu, suspendat pentru înjurături pe teren, cere suspendarea lui Meme Stoica pentru ironii pe Facebook. Sunt în lumea absurdului. El îl acuză pe Stoica exact pentru ce face și el, adică se ia de un adversar. Îl imită sfătosul alunecos, Iuliu Mureșan de la CFR.

real madrid juventus torino cristiano ronaldo a*Barcelona a arătat rău de tot cu Sevilla, iar Messi , care a intrat la 2-0 pentru adversari a greșit în lanț vreo 10-15  mingi, pase. Pase sterile, mingi pierdute de mai toți jucătorii și baftă că Sevilla n-a dat alte 2-3 goluri. N-am văzut niciodată o Barcelona atât de inconsistentă, dezorientată…Comentariul lui A. Niculescu a fost cam la nivelul jocului echipei oaspete. În min 86 era 2-0 iar în 87 a devenit 2-1 iar la un minut Messi dă iar gol și e 2-2…Ce înseamnă perseverența… ca joc, total nemeritat! * Apoi Barcelona a executat cu 4-1 pe Roma în meci oficial, european. * Liverpool a desființat-o pe lidera Manchester City cu 3-0, Real Madrid a făcut un joc fără greșeli și a bătut-o în Italia pe Juventus cu 3-0.

* La Rareș Bogdan s-a discutat și despre desecretizarea protocoalelor. La oră cam tîrzie. Alex Căutiș remarca faptul că alte televiziuni toacă subiectul zilinic, oră de oră…avocații vor exploata deplin cele scrise în documentele foste secrete și s-ar putea ca multe decizii din instanțe să cadă! Să se ceară reluarea adunării probelor…

* Cazul YouTube a pornit  de la” cenzură și discriminare” așa s-a spus! Femeia supărată a tras în angajații de acolo, apoi s-a sinucis!

* Turneele de fete de la Monterey și Charleston au parte de multe transmisii, dar calitatea, unghiurile de filmare lasă mult de dorit. Nici public nu prea vezi. Irina Begu, Ana Bogdan au mers mai departe.

* TVR ne-a mai oferit o porție de televiziune privată, dedicată intereselor unui grup. Tot la România9, tot cu ineptul Ionuț Cristache, Ion Cristoiu (care a revenit între timp și la matca A3) și Victor Ponta. E greu să redau câte s-au spus. (3.04)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + = fourteen

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>