Holograf, Costinești și întâlnirea cu istoria (20.03.2017)

Articol de Iulia Radu

Pentru mine, Costineștiul dinainte de ’89 este un fel de Atlantida. Deși am auzit multe despre verile petrecute acolo de generația părinților mei, am citit articole, am văzut și fotografii, chiar și câteva filmulețe postate pe youtube, mi-e foarte clar că nu voi înțelege și nu voi avea niciodată șansa de a simți „spiritul” acelei stațiuni și de a înțelege acele vremuri. Este un „handicap” cu care trebuie să învăț să trăiesc. Zadarnic m-am plimbat pe aleile Costineștiului de astăzi gândindu-mă la vorbele domnului Cornel Gogoașă (cu care am avut o conversație telefonică de mai bine de o oră) despre curățenia din stațiune, despre numeroasele evenimente cultural-muzicale organizate acolo. Ba mai mult decât atât, domnul Nikki Coitu, coordonatorul salvamarilor din Costinești, a fost extrem de amabil și mi-a oferit un tur al stațiunii cu mașina, povestindu-mi diverse întâmplări și arătându-mi Teatrul de Vară, locurile unde se juca fotbal, unde exista pistă de bowling, sau celebrele vile pe care le văzusem în fotografii. Toate sunt acum în paragină (sau nu mai sunt deloc). Oricât de bogată imaginație ai avea, este greu să vezi cu ochii minții, pe un teren viran, o lume plină de viață și bucurie. Domnul Coitu mi-a povestit despre sculpturile făcute de studenții vremii, le-am zărit cu greu printre buruieni, acoperite de iederă… M-am fâțâit pe plajă, cercetând cu atenție fotografiile alb-negru doar-doar voi reuși să-mi dau seama unde era sediul Radio Vacanța Costinești și terasa de pe care prezenta Andrei Partoș concursurile de Miss. Încă nu mi-e clar. Oare era atât de greu să pună autoritățile o placă (nu neapărat de marmură, putea fi și de beton) pe care să scrie: „Aici a fost Radio Vacanța Costinești”? Alții fac muzee în locuri care au însemnat ceva pentru oameni, iar noi, nici măcar nu suntem în stare să punem o plăcuță cu un mesaj scurt pentru generațiile viitoare. Din păcate, Costineștiul este o lume minunată „scufundată” în marea de ignoranță, incultură, prostie și indolență tipic românească. O „lume” pe care generația mea are tot mai puține șanse să o descopere și să o înțeleagă. Desigur, asta nu ne împiedică să ne dorim să aflăm, iar când avem ocazia să ne „scufundăm” în căutarea amintirilor din Costinești, „plonjăm” fără rețineri.

Am tresărit când am văzut pentru prima dată afișul și numele concertului Holograf: „Vedere de la Costinești”. Auzisem atât de multe despre concertele lor de acolo, despre dialogurile de pe scenă cu Andrei Partoș, despre meciurile de fotbal, despre modul în care abordau piese de genul „Jump” (Van Halen). Aș fi în stare să ascult ore întregi povești din Costinești. De ce? Pentru că au ceva ce astăzi nu mai există: oameni pe care-i leagă pasiunile comune, ideea de vacanță după care tânjim în era „corporatistă” actuală. Așa că, era musai să fiu luni seară la Sala Palatului. Așteptam cu nerăbdare întâlnirea cu Holograf și cu cât se apropia ziua, creștea entuziasmul meu. Acum îmi dau seama că am greșit ducându-mă la concert cu gândul că voi găsi acolo atmosfera Costineștiului de odinioară. N-ar fi trebuit să-mi alimentez singură astfel de speranțe. Mi-am dat seama rapid că singurele legături dintre prezent și Costineștiul dinainte de ’89 sunt: Andrei Partoș, epava și CFR-ul (care transportă călătorii cu aceleași garnituri de tren și în aceleași condiții ca-n trecut). Nu pun pe listă și Obeliscul pentru că și acela a fost luat de ape și reconstruit mai apoi. Restul e tăcere…

Luni seară, am ajuns la Sala Palatului cu mult înainte de ora începerii concertului. La intrare, forfotă mare. M-am bucurat să văd sala arhiplină: public tânăr, majoritar feminin, media de vârstă fiind de 35 de ani. În mod clar, numărul celor care-i știau pe „holografi” din perioada Costineștiului era mai mic decât cel al fanilor „câștigați” în ultimii 15 – 20 ani. Am văzut oameni care povesteau cu drag de Costinești, râzând zgomotos de pățaniile din tinerețe. La fel cum, am întâlnit și spectatori care nu înțelegeau de ce se numește acest concert „Vedere de la Costinești”. Eu… nu fac parte nici dintr-o „tabără”, nici dintr-alta. Sunt undeva la mijloc. Am înțeles perfect titlul concertului, deși nu mă leagă nicio amintire de acea perioadă. Recunosc că am fost surprinsă să descopăr că există fani Holograf care, deși nu ratează niciun concert al trupei preferate, nu cunosc perioada de început a trupei. Poate este și vina băieților din Holograf care ar fi putut să-și „cultive” trecutul și prezentul în egală măsură.

Holograf, Marius Batu si Adrian Naidin

Holograf, Marius Batu si Adrian Naidin

Concertul a început la ora 20.10 cu un colaj de imagini alb-negru și vocea din off a lui Andrei Partoș care evoca legătura strânsă dintre Holograf, Costinești și Radio Vacanța. Așa am aflat, de exemplu că băieții erau „copiii răsfățați ai Costineștiului”. Când s-au aprins luminile, i-am văzut pe scenă pe Gabriel Cotabiță, Mihai Pocorschi (chitară), Nikos Temistocle (bas), Tino Furtună (keyboards) și Edi Petroșel (baterie). Este pentru prima dată când văd live Holograful în formula în care a apărut discul „Holograf 1”. Au cântat „Singurătatea Astronautului XY-5793”. Mi-am amintit versurile și am fredonat alături de ei. Între noi fie vorba, am asociat mereu piesa cu repertoriul lui Gabriel Cotabiță, nu cu cel al Holografului. Când li s-au alăturat pe scenă Dan Bittman, Nuțu Olteanu și Mugurel Vrabete, sala parcă „a luat foc”.  Îmi va rămâne mult timp în amintire varianta piesei „Umbre pe cer” cu toți pe scenă. O altă supriză plăcută a fost piesa „Singur pe drum” cu doi soliști vocali: Mugurel Vrabete și Nuțu Olteanu. A fost o reală plăcere să-i vezi pe aceeași scenă pe cei care au dat viață trupei și pe cei care au dus numele mai departe. Tot în prima parte a concertului au urcat pe scenă și Vladimir Pocorschi (chitară) și Jurjak (George Petroșel, voce), primul fiind băiatul lui Mihai, iar al doilea al lui  Edi.

Holograful și-a propus să ne amintească de fiecare perioadă a carierei lor și au făcut-o cu stil. Au avut un joc de lumini impresionant, ecrane suspendate, un ecran mare în spate, în stânga scenei o Dacia 1300 și în dreapta un Trabant (recunosc, nu am înțeles care-i legătura cu aceste mașini), precum și un setlist generos. Mi-au plăcut foarte mult și colajele de imagini făcute pentru fiecare piesă în parte. Romeo Dediu (chitară) și Emil Soumah (percuție) și-au făcut apariția pe scenă, punctând astfel momentul în care Romeo l-a înlocuit pe Florin Ochescu în 1993 (eu m-aș fi bucurat să-l văd pe scenă și pe Florin).

Dan Bittman a fost așa cum îl știm: comunicativ, cu zâmbetul pe buze, glumeț. Înainte de a cânta piesa „Spune-mi ce vrei” a mărturisit că „este piesa pe care a rămas Antonia gravidă”. A comunicat în permanență cu spectatorii, cerându-le să cânte fiecare refren alături de el, a primit flori și declarații de dragoste (strigate și din ultimele rânduri ale sălii).

Ne-am bucurat și de un moment acustic și i-am văzut pe scenă, alături de Holograf, pe Marius Bațu (chitară acustică) și Adrian Naidin (violoncel), pe care Dan Bittman l-a prezentat, în glumă, „acest zburător, acest supraviețuitor care a căzut pe contrabas”, o aluzie la „cascadoria” lui Naidin din septembrie 2016.

Nu au lipsit din setlist piese precum: „Visul meu din zori”, „Oriunde te vei afla”, „Și băieții plâng”, „Primăvara începe cu tine”, „Dragostea mea”, „Deschide-mi inima”, „Dacă noi ne iubim”, „Cât de departe”, „N-am știut”, „Doar o viață nu-mi ajunge să iubesc”, „Inima mea nu e întreagă dacă nu ești tu” (pe care Dan a dedicat-o fiului lui care are 18 ani), „Mama” (o piesă cântată rar în concerte, dar care acum a beneficiat de un frumos solo la violoncel), „Vreau o minune”, „Ți-am dat un inel”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, iar la bis, trupa Holograf ne-a oferit șansa să vizionăm în premieră videoclipul celui mai recent single, „Dă-mi iubiriea ta” (clipul a „curs” pe ecranul din spate) și au încheiat seara cu piesa „Banii vorbesc”.

M-a impresionat reacția caldă a publicului la orice gest făcut de băieți. Când ai ocazia să fii în sală la un astfel de concert, înțelegi cât de mult contează repertoriul unui artist sau al unei trupe. Spectatorii ar fi cântat oricum alături de Holograf, chiar dacă nu ar fi fost îndemnați de Bittman. O făceau cu dăruire, cu trăire, tocmai pentru că piesele respective au contat într-un anumit moment din viața lor.

Nutu Olteanu 2017În ceea ce-i privește pe „holografi”… Chiar dacă nu mai au nici plete, nici geci de piele, iar Bittman a renunțat la jeans în favoarea unor pantaloni „la modă” cu turul până la genunchi, băieții nu au pierdut, în cei 39 de ani de carieră, nimic din bucuria de a fi pe scenă. Sunt printre puținii rockeri care au știut să se adapteze vremurilor din punct de vedere muzical și să investească și în partea de imagine a trupei. Pentru mine, este o bucurie de fiecare dată când am ocazia să-l văd pe Nuțu Olteanu. Cântă cu o dezinvoltură pe care nu prea o vezi la alți chitariști români, în plus, face să pară atât de simplu cântatul la chitară… Mi-aș dori să-l văd mai des în concerte, așa cum mi-aș fi dorit să ascult măcar un fragment din piesa „Jump” (Van Halen), așa cum o făcea la Costinești. N-a fost să fie, poate data viitoare.

Am plecat acasă cu amintirea unui concert de zile mari, a unui public „vulcanic”, cu sentimentul că am luat parte la o lecție despre istoria rock-ului românesc modern. N-am găsit „spiritul” Costineștiului, dar poate nici nu trebuia. Concertul a fost filmat, așa că putem spera fie la un DVD, fie măcar la difuzarea lui pe vreun post de televiziune.

 

 

7 PUNCTE DUPĂ CONCERTUL HOLOGRAF – Articol de Andrei Partoș: http://andreipartos.ro/7-puncte-dupa-concertul-holograf/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


two + 1 =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>