Horia Brenciu, Aurelian Temișan, Cornel Ilie, Ciprian Teodorescu, Ernest Fazakas, Adrian Nour, în musicalul „Mamma Mia!”

Horia BrenciuHoria Brenciu, Aurelian Temișan, Cornel Ilie, Ciprian Teodorescu, Ernest Fazakas, Adrian Nour îi interpretează pe Sam, Harry și Bill, posibilii tați ai Sophiei, în musicalul „Mamma Mia!”

 

O mamă. O fiică în ajunul nunții. Trei posibili tați. Și un drum de neuitat către altar! Așa începe povestea unuia dintre cele îndrăgite musicaluri din toate timpurile, „Mamma Mia!”, care va fi realizat în premieră în România. Primul musical de Broadway produs aici 100% independent va beneficia în distribuție de nume foarte îndrăgite din mediul artistic românesc. Cei trei „tați”, Sam Carmichael, Harry Bright și Bill Austin au parte de o întâlnire plină de neprevăzut, constatând cu surprindere că au aceeași destinație, o mică insulă grecească, unde vor împărți nu numai revederea cu iubirea lor din tinerețe, dar și un nou statut – acela de… posibil părinte pentru Sophie, tânăra care urmează să se căsătorească!

Fiecare dintre cele trei personaje este interpretat, în spectacolele din România care vor fi lansate începând cu data de 24 mai la Sala Palatului din București, în dublu sau chiar triplu rol.

Harry va fi interpretat de Horia Brenciu și de Ernest Fazakas.  Horia va fi, fără nicio umbră de îndoială, un Harry inelegalabil, mai ales că cei doi împărtășesc și aceleași inițiale.Voi juca unul dintre tații Sophiei, pe nume Harry Bright. Pe scurt, HB! Acest HB e un finanțist din Londra care, primind o invitație la o nuntă pe o insulă în Grecia, va trebui să cânte, să danseze, să joace, să-și descopere tinerețea, copilul, vechea iubire și inevitabil, Grecia! Floare la ureche, nu-i așa?”, declară Horia. Ernest Fazakas care îl interpretează tot pe Harry spune că acest rol este continuarea aventurii sale în spectacolele de musical de calitate. „După rolul lui Henry Higgins, din My Fair Lady, în acest musical am să-l interpretez pe Harry Bright, unul dintre <tații> Sofiei. Sunt convins că va fi o partitură interesantă, într-un spectacol de excepție care va sensibiliza, amuza și încânta publicul. Același public, care la sfârșit va pleca cântând hiturile legendarei trupe ABBA”, declară Ernest, care semnează și traducerea pieselor ABBA. Aceasta a fost o adevărată provocare pentru el, „mai ales că piesele trebuie să păstreze senzatia că, deși în română, dau aceeași stare de bine ca muzica originală”, spune artistul, care dublează și desene animate și lucrează de mulți ani ca animator radio.

Aurelian Temisan - foto credit Ovidiu PistrituPersonajul Sam va avea trei artiști care îi vor fi alături Donnei, în funcție de spectacol: Aurelian Temișan, Cornel Ilie și Ciprian Teodorescu. Deși Aurelian are deja experiență în spectacole tip musical, el jucând în trecut și în „Chicago”, artistul spune că „Mamma Mia!” este o noutate și o provocare pentru el. „Este un proiect de amploare, la care mulți visează, o lume foarte frumoasă, în care mă bucur să mă aflu”, adăugând că a mers la casting cu speranța că va fi unul dintre tați. Și s-a nimerit să devină chiar Sam, preferatul său. „Mi se pare că mă potrivesc cu acest personaj din toate punctele de vedere, și ca personalitate, caracter, dar și din perspectiva experienței de părinte”, declară Aurelian, încântat, așteptând cu nerăbdare să vadă toate elementele: costumele, scenografia și cum se creionează tot spectacolul în ansamblu. La care se adaugă „respectul pentru Măria Sa, Publicul, care ne calcă pragurile spectacolelor, cât și pentru legendara trupă ABBA, mă fac sa îmi doresc să dau maximum din tot ce am învățat până acum în acest domeniu”, adaugă Aurelian, care a crescut cu muzica și imaginea pozitivă a celor 4 membri ai trupei ABBA.

cornel ilie by matei buta aLa rândul său, și Cornel Ilie care îl va întruchipa pe Sam, este entuziasmat de noul proiect. „Mi se pare interesant că, dintre toți potențialii tați din poveste, Sam chiar este și tată. Pe mine mă ajută foarte mult acest rol, este ca o călătorie în trecut și în viitor. În trecut, pentru că am crescut cu melodiile trupei ABBA și în viitor pentru că eu, ca tată de fată, pot să văd de pe acum cum va fi să ai o fiică de 21 de ani, și în pragul căsătoriei! Este și training și terapie :)”, spune Cornel, adăugând că „Mamma Mia!” este o experiență nouă, așteptată de mult timp. „Îmi plac foarte multe musicalurile și am încercat, de cât ori am fost plecat în străinătate, să văd și un astfel de spectacol. Mi-ar plăcea foarte mult să și scriu musical dar, până atunci, sunt bucuros să fac parte dintr-un proiect de o asemenea amploare. Este fascinant”, spune solistul trupei VUNK.

 

teodorescu ciprianȘi Ciprian s-a dovedit omul potrivit la locul potrivit, cu acest rol. „Având în vedere că musicalul, ca gen, este parte din visul meu și asta este ceea ce îmi doresc cel mai mult să fac, am îndrăznit foarte mult să sper că voi avea parte de experiențe în acest tip de spectacole. Această dorință s-a împlinit anul trecut, când am luat rolul principial într-un alt musical, dar cu siguranță s-a întregit când am aflat că voi juca în Mamma Mia!”, spune Ciprian, încântat și de personaj și de această perioadă în care a început să repete pentru rol. În plus, și el are foarte multe în comun cu Sam. „Avem o viață asemănătoare, și eu sunt arhitect, sunt și tată – am un băiețel de 9 ani”, precizează Ciprian, semifinalist în cel de-al doilea sezon al emisiunii „Vocea României”.

 

Adrian NourAdrian Nour, finalist al emisiunii „Vocea României”, este Bill, cel mai boem personaj dintre cei trei tați. „Sunt bucuros că fac parte din distribuția acestui musical. Am trecut de un casting nu foarte ușor și am primit rolul lui Bill Austin, unul din posibilii tați ai lui Sophie. Va fi cu siguranță un show grandios, cu o muzică frumoasă știută deja de toată lumea, cu mult umor și coregrafii spectaculoase. Era nevoie de un spectacol ca acesta la noi și sunt convins că va avea succesul pe care ni-l dorim cu toții”, spune Adrian.

În „Mamma Mia!”, musicalul care a cucerit întrega lume și care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări, personajele spun o frumoasă poveste despre iubire, relații, prietenie, pe versurile melodiilor trupei ABBA, care va impresiona și publicul român datorită distribuției și a  producției de amploare. Povestea solară şi amuzantă scrisă de Catherine Johnson este imaginată in paradisul unei insule grecesti.

Musicalul „Mamma Mia!” a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia”. Musicalul a întrecut producțiile originale pe Broadway, de la „The Sound of Music”, „The King and I” și până la „Damn yankees”, cu 1.500 de reprezentații. A devenit al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu 5.124 de reprezentații. În orice zi au loc cel puțin 7 show-uri „Mamma Mia!”, în jurul lumii.

Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale.

În România, musicalul „Mamma Mia!” va fi o co-producție sloveno-română, a companiei Prospot Doo împreună cu un grup de producători reuniți de către compania Atelier Promotion, în colaborare cu WonderTheatre. Biletele vor putea fi găsite pe netliberare.ro pentru clienții Telekom până pe 6 aprilie și din 7 aprilie pe mammamiathemusical.ro și pe iabilet.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


4 + = twelve

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>