IANȚU, EPIC, VOLUNTARI, TOTTI…și altele

0
60

virgil iantu*Am urmărit aproape o ediție întreagă a concursului Câștigă România. Virgil Ianțu lua peste picior o tânără simpatică, care a recunoscut că venise doar pentru a-l cunoaște. La întrebarea legată de numele grupului pop-rock din județul Bihor care a scos albumul ”Metropol 3” săraca n-a știut să răspundă! Altfel emisiunea ar putea fi atractivă, dar neoferind nicio imagine, deși se referă la zeci de repere culturale, sociale, istorice din țară, putea fi la radio, fără nicio problemă!
* Rareș Bogdan discută la Realitatea Tv serios derspre soarta fotbalului. Cu Răzvan Boanchiș, cu Ciprian Marica, cu doctorul Popescu…despre dictatorul mărunt Burleanu, care dă interviuri înconjurat de 5 body-guarzi. Faptul că FRF are o astfel de conducere ar trebui să-i facă pe cei care au adus-o acolo să repare imensa greșeală!
Alcoolul, boala din pahar. Mai periculos la femeile de carieră, cu studii superioare. Rezistența femeii la băutură e mai redusă. La trei beri e deja o problemă, afirmă medicii intervievați de ProTV. Unele cred că berea e bună la alăptat. Este toxic alcoolul pentru cel mic…O campanie necesară, importantă!
* Au luat-o razna toți. Totul a devenit EPIC! Cove anunța că vine Finala Epică! * Tot în emisiunea de la ProTV am văzut și un reportaj, lecție de dans cu soții Nistor. Să dansăm cu ”Omul bentiță” scria pe ecran.  Apoi au ajuns în studio pentru un play-back mic.
* Voluntari cere licență pentru UEFA, dar va ajunge la TAS.* D. Dragomir este sărbătorit la Sport.ro de vijelioasa Ioana. * Mircea Lucescu a plecat de la ruși. Nu va veni la națională. Nu înțeleg de ce insistă fata pe tema asta. Al. Boc i-a spus clar că Lucescu nu face așa ceva. Pe ecran scrie ”Lucescu dat afară de la Zenit”. De ce?  Campionatul s-a terminat, echipa a ajuns pe locul trei, obiective ratate, Lucescu pleacă primind o sumă mare pentru reziliere. E cel mai bun antrenor român, fără discuție. All time. Și atunci de ce să scrii așa ceva pe ecran?
* Potaisa Turda a ajuns în Cupa EHF, dar arată ca o echipă care joacă la retorgradare. E finală de Challange Cup. Handbalul masculin de la noi arată rău de tot. Tehnic, tactic, fizic, totul părea că e din alte vremuri. Sporting Lisabona a bătut acasă cu 8 goluri avans. Am zis că e accident, dar acum văd o echipă teribil de slabă, care are un singur om de remarcat: portarul. Erau faze de atac când Turda avea 3 oameni pe teren, pentru că schimbările se făceau atît de lent și de aiurea încât se duceau secundele de atac. La pauză era 9-13…dar nu contează scorul. Supărătoare este calitatea submediocră a prestației echipei noastre. Firește că portughezii au luat Cupa după ce au bătut și la noi! Unde era Portugalia în handbal acum 20 de ani?
* La TVR2 era alt joc de handbal băieți între Steaua și Focșani 29-29. Play-out-ul arăta ceva mai bine decât jocul din E.H.F.
* Finală australiană la Strasbourg. Stosur a pierdut primul set la Gavrilova cu 7-5…dar a câștigat turneul.
* Sabin Orcan pune problema dispariției temei Ghiță din dezbaterea publică. În plus povestea SIPA a aburit toate temele actuale ale societății românești. Mă și mir că B1 permite așa ceva.
* Extraordinară retragerea lui Francesco Totti…emoționantă! Un eveniment greu de povestit. 70.000 de oameni au cântat, au aplaudat, au lăcrimat. Totti a vorbit, a citit un text, a fost și el copleșit. Și noi, cei de acasî…Mă rog, poate doar firile sensibile, care trăiesc prin sport!
* La Replay (TVRHD) am văzut naționala jucând cu Israel în 1996. Ce dezolant de goale erau tribunele!  În ultimele minute a intrat și Cosmin Constra.Unii care n-au confirmat ca Târțău, Curt, Augustin Călin și alții. Poate nici Denis Șerban n-a făcut mare lucru. Un amical încheiat cu 2-0.O emisiune foarte utilă ,realizată de  Marian Olaianos de ceva ani, cu materiale de arhivă.  Cred că ediția văzută, era din 2011. Marius Mitran a fost partnerul de emisiune. Am văzut secvențe și din meciul oficial România- Lituania din 1996. Doar 10.000 în tribune. A fost 3-0. Am văzut și și momente dintr-un alt amical inutil cu Emiratele Unite (ideile stupide ale lui Iordănescu erau mereu przente). Ai noștri au pierdut cu 2-1, iar Hagi a ratat un 11 metri.
*Lumea vorbește este o emisiune simpatică a ProTV. Dar dacă apare Dana Budeanu cu exprimarea ei chinuită, cu aerul ei superior și fața ei inexpresivă, atunci mă ia cu fiori. Nu mai spun de felul în care se îmbracă. E o problemă cu stiliștii ăștia? Designerii, adică? Au șurubele lezate?  Cum comentează ea ținutele de damă, nu mă interesează. Are zeci de paranteze. Era vorba de petrecerea Viva unde era dress-code cocktail. La jeans pentru bărbați partea de sus să fie sclipitoare, agresivă chiar. Așa zice ea. Reverele înalte nu merg cu burtă. La sacou. Nu scoți sacoul toată seara, orice ar fi! Bun sfat!Altfel totul era o.k. (a zis de vreo 20 de ori) și nu în același timp. A dat și verdict de ”post” unor ținute de damă. Așa le trebuie. Fără curele, a zis! Știu că se pricepe, dar comunicarea e inconsistentă. A taxat-o bine pe Oana Roman care declarat că are perucă pentru că nu s-a spălat pe cap. Nu se spune așa ceva la ProTV. Pentru asta o iert pe Budeanu!
* La ”Prietenii de la 11” s-a discutat cu Nicola și despre divorț, depresii. Era și o doamnă avizată de față. Și Diana Munteanu a trecut prin divorț ,dar nu-și amintește. Și vedetele fac depresii. Interviurile sunt făcute tot la petrecerea Viva. Păreri de la Claudia Pavel, Adina Buzatu, Lora, Andrei Leonte, Șerban Copoț ș.a. Toți spun că e bine să fi pozitiv. Florin Ristei mi se pare excesiv  în hăhăieli chiar dacă e important să ai mulți dinți!
* Primarul Robu cântă folk de ziua lui. E filmat de fiica lui și apare pe FB. Invitații nu păreau prea preocupați să-l asculte. Unii stăteau chiar cu spatele. Și primarul Timișoarei nu cântă rău…Același primar a intervenit la DigiSport pentru a-și apăra echipa. A recunoscut că din 2015 n-a ajutat echipa financiar.
* Rică Neaga a debitat zecii de prostioare infantile, chiar dacă pe fond avea dreptate. Trei echipe joacă la retrogradare: Timișoara, Tg. Jiu și Chiajna. Primele două joacă în deplasare, a treia are meci cu Voluntari, dar în loc să joace la București , pe Dinamo (pentru că nu au nocturnă la Chiajna) merg la Pitești. De ce e mai rău? De ce e teren neutru, odată ce e departe de casă? Moderatorii sunt proTimișoara, dar antilogică. E drept că Botoșani a lăsat-o moale cu Chiajna, dar când am scris, eu și alții , același lucru despre Astra sau Craiova în play-off au sărit unii ca arși! A intervenit și Ionuț Popa, dar și președintele de la Chiajna…Liga profesionistă e vinovata totală. De ce accepți o echipă fără nocturnă, odată ce ai un Regulament. Al doilea sezon la rând. Radu Paraschivescu a comentat lucid și ironic situația. Reguli clare și nu vor fi astfel de situații penibile. Oricum, nimeni nu poate spune că Voluntari nu va ceda în fața celor de la Concordia! Indiferent unde vor vor juca ultimul meci!
* De la Pulsul zilei (TVR1) am aflat ce fel de ochelari de soare trebuie să caut. Emisiunea moderată de Radu Andrei Tudor capătă consistență și utilitate.
* Mi-a plăcut că la 1 Matinal au fost invitate două componente ale echipei campioane a Europei la canotaj 8 puls 1. Din păcate, Dorin Chioțea e copleșit de lozinci, familiarisme, dulcegării libidinoase și strigături patriotarde, a uitat ce înseamnă un dialog simplu cu sportivii, deși de asta s-a ocupat mulți ani, așa că am avut parte de un non-interviu în toată regula. Întrebări lungi și stupide, răspunsuri scurte și timide. Așa se bifează unele subiecte!

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here