În gimnastică au dispărut medaliile, au rămas scandalurile

MArticol preluat de pe telekomsport.ro

Aflat la pregătire în Ungaria, unde a ales să se antreneze până în luna aprilie alături de tehnicianul Ştefan Gall, cu care el a obţinut parte din marile sale succes ca sportiv la nivel mondial, Marian Drăgulescu a explicat în exclusivitate pentru site-ul telekomsport.ro de ce în clipa de faţă relaţia dintre el şi conducerea forului federal nu este deloc una bună.

“Anul trecut eu mi-am îndeplinit obiectivele ca sportiv. A fost şi motivul pentru care am fost desemnat cel mai bun gimnast. Problemele mele, de ordin financiar, în raport cu federaţia de specialitate,  au început în luna noiembrie. Normal, eu primesc lunar, din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, o indemnizaţie de 1.500 de lei. Actuala conducere federală a decis ca pentru luna noiembrie să îmi dea doar cincizeci la sută iar în luna decembrie mi-au tăiat şaptezeci la sută din această sumă. Motivul ar fi că eu nu am îndeplinit acel număr de zile în sala de antrenament.

Se ştie însă că am fost accidentat, lucru confirmat de către medici. Fiind accidentat  am absentat două săptămâni în luna noiembrie şi una în luna decembrie. Ca urmare a acestei decizii mă simt total nedreptăţit, mai ales că, aşa cum spuneam, eu sunt singurul gimnast care şi-a îndeplinit obiectivile anul trecut. Cred că dacă s-ar fi vrut, se putea găsi o soluţie. Fie să fiu băgat în concediu de odihnă sau să fiu plătit din resursele extrabugetare ale federaţiei. Dar, probabil, că acest lucru, nu s-a vrut!“, a precizat Drăgulescu pentru telekomsport.ro.

“Nu a îndeplinit pontajul!”

Contactată telefonic, Viriginia Oprişan, secretarul general al Federaţiei Române de Gimnastică, a ţinut să facă următoarea precizare faţă de această situaţie a lui Marian Drăgulescu: ” Există un pontaj lunar cu numărul de zile la care sportivii participă la antrenament. În conformitate cu acel pontaj se calculează indemnizaţiile. Antrenorul coordonator este cel care ţine evidenţa unui astfel de pontaj. Potrivit pontajului trimis federaţiei de către domnul Ioan Suciu, fostul antrenor coordonator al lotului, a rezultat faptul că Marian nu a îndeplinit acel număr de zile pentru a-şi putea primi integral indemnizaţia”

Puteți citi articolul aici:

https://www.telekomsport.ro/exclusiv-scandal-mare-in-gimnastica-romaneasca-marian-dragulescu-la-cutite-cu-federatia-m-au-nedreptatit-17894068

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


five + = 10

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>