Istoria Rock-ului, Folk-ului și Pop-ului românesc a început într-un subsol. Legendele din Club A. Cum i-au învins studenții pe milițienii și politrucii comuniști

Articol preluat din Evenimentul Zilei

Valeriu Sterian (stanga), Mircea Bodolan si Gabriel Iencec, la o agapa tinereasca, in martie 1984 FOTO: ARHIVA CLUB A

Valeriu Sterian (stanga), Mircea Bodolan si Gabriel Iencec, la o agapa tinereasca, in martie 1984 FOTO: ARHIVA CLUB A

Acum 30-40 de ani, tinerii aveau puține posibilități de distracție. Discotecile erau puține și prețurile mari. Comuniștii aveau cenzură și la muzica din difuzoare. Studenții de la Arhitectură s-au organizat și au fondat un club exclusivist. Entitatea trăiește și azi și are același nume: Club A!

 

Într-o pivniţă din Centrul Istoric al Bucureştilor, acum aproape o jumătate de veac, o mână de tineri intelectuali au pus bazele unei „instituții” practic de neconceput în acei ani cenușii ai comunismului. În acel subsol igrasios s-au consolidat caractere şi s-au confirmat talente artistice care au rămas peste timpuri. Se ascultau hit-uri de ultimă oră, s-au compus cântece care și astăzi te înfioară, se recita poezie modernă, s-au jucat piese de teatru – care n-aveau loc în altă parte de cenzura dictaturii şi chiar se făcea politică într-o vreme în care firul roşu era dat de un partid unic. Miliţienii şi securiştii infiltraţi erau aşa de urât priviţi că plecau singuri.

 

Numele unora ca Florian Pittiș, Alexandru Andrieș, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Mircea Florian sau nume de formații ca Roșu și Negru, Iris, Basorelief, Holograf, Cromatic, Phoenix, Mondial, Semnal M zburau din gură în gură, ca o reclamă orală, volantă. Două generaţii de muzicieni s-au lansat acolo.

 

Entitatea respectivă a funcţionat autarhic până la momentul ’89, apoi, a urmat un declin firesc. Au apărut puzderie de locuri în care studenţii se puteau distra, de data aceasta la vedere, nu „underground”. La 25 de ani de la Revoluție, noțiunea de „club” este asimilată cu fițoasele Bamboo, Fratelli sau Le Gaga. Cu toate acestea, micuţa pivniţă de pe strada Blănari, nr. 14, trăieşte şi respiră muzică. Oaza de libertate culturală înfiinţată, acum 46 de ani, de studenţii de la Arhitectură, astâmpără în continuare setea de distracţie a tinerilor. Este cel mai vechi și autentic club din Capitală. Se numește Club A.

„Ne întâlneam la o cofetărie și beam vermut cu votcă”

Pe 5 martie 1969, celebra poartă de fier de la Club A se deschidea pentru oaspeţii ei. O clientelă selectă formată, inițial, exclusiv din studenții Facultății de Arhitectură din București. Ideea îi venise unui student din anul VI, pe nume Emil Barbu „Mac” Popescu, cu doi ani înainte, după ce fusese într-o excursie în Polonia, primită ca premiu după câştigarea un concurs. „Am văzut acolo câteva cluburi, dar nu mi-au plăcut. Erau mai degrabă locuri de socializare, decât de evenimente culturale”, povesteşte Mac Popescu, pe atunci lider al Asociației Studenților de la Arhitectură și azi, la 76 de ani, președinte de onoare al Institutului de Arhitectură Ion Mincu.

 

„Cred că eram credibil că ideea a prins… Noi ne întâlneam la cofetăria Albina, pe colţul Pasajului Victoria, unde beam Amalfi, o combinație de vermut cu votcă”, se îmbujorează bătrânul arhitect. Apoi, oftează: „Vedeţi…, pentru cei de 50-60 de ani, Club A are o rezonanţă mai mult muzicală, dar era şi profesională! Iar pentru cei de dinafara breslei, se vorbeşte exclusiv de pop, rock şi folk! Noi, cei de la arhitectură, eram mai puţin îndoctrinaţi şi mai puţin dispuşi la compromisuri…”.

 

Prețul: 35.000 de lei în 1969!

Odată ideea pornită, s-a conceput „Manifestul Club A” pe care fiecare student îl primea la intrarea în şcoală. În el era scris, curajos: „Studenți, a sosit vremea să scăpăm de inerția care nu ne caracterizează! Să ne facem un club al nostru!”. Mac Popescu râde: „Mai mult, cel care le împărţea era un student din anul IV care tocmai terminase turul Europei pe bicicletă şi mai vorbise la Europa liberă”. Totuşi, inconştienţa tinerilor a scăpat netaxată de securişti: „Şi-au dat seama că suntem inofensivi”. În urma unei chete s-au strâns 35.000 de lei, sumă fabuloasă, pe atunci. După un „scouting” a fost identificat şi locul, s-a cumpărat – restul de bani fiind dat de Casa de Cultură a Studenţilor „Preoteasa” – şi s-a amenajat prin munca exclusivă a studenţilor. Iar toți membrii cotizanți au devenit „membri fondatori”.

„Cred că eram vreo 700, iar clubul avea 250 de locuri. La deschidere, că se dusese vorba, erau pe stradă vreo mie de inşi!”, rememorează iniţiatorul instituţiei. Clubul se voia pe model englezesc, cu un regulament strict. „Nu oricine intra! Doar membrii fondatori, membri simpli și abia după aceia studenții, care veneau însoțiți fiecare de un membru al clubului”.

 

„Milițienii erau primiți așa ostil, că plecau singuri!”

Programul clubului era diferit de la o zi la alta. „Luni era teatru. Au fost la noi: Ștefan Iordache, Beligan, Mitică Popescu… Marţi, cafenea politică. Invitam intelectuali în vogă. Miercuri, seară de poezie. Au recitat: Nichita Stănescu, Ion Alexandru, Miron Radu Paraschivescu… Joi, jazz! Au cântat, printre alţii, familia Berindei, Johnny Răducanu și Marius Pop. Vineri, cinematecă. Luam filme de la ambasade şi am văzut în premieră naţională Odiseea Spațială 2001 și Portocala Mecanică. Sâmbăta, concerte de pop, rock şi folk. Lista e prea lungă… Au cântat aproapape toţi artiştii noştri! Iar duminica era dedicată membrilor fondatori”, turuie fără să respire Emil Barbu Popescu, cunoscut mai ales ca ex-preşedinte al Sportului Studenţesc. „A fost o perioadă de deschidere. Am profitat de ea!”, recunoaște Mac Popescu.

 

Gala Club A interzisă, în ’71, de Ion Iliescu

Dar securiştii, miliţienii nu le făceau zile grele? „Securişti, nu ştiu… N-a apărut nimeni la lumină. Iar miliţienii…, mai veneau sectoriștii să bea un șpriț, dar erau primiți așa ostil, că plecau singuri”, se distrează arhitectul. Până în 1972, programul clubului se închidea la miezul nopţii, iar sâmbăta şi duminica dura până dimineaţa. „După aceea, a fost tot până dimineaţa, dar ilegal. Ne închideam pe dinăuntru! Scuza oficială era că nu mai circulau troleibuzele”, zâmbeşte fostul student. Aveau şi băutură şi mâncare în club. „Am apelat la o plăcintărie. Luam merdenele, dobrogene, dar şi bere şi vin! Apoi, cateringul era făcut de noi. La negru, bineînţeles! Se făceau sandvișuri și se lua băutură de la Alimentara. Iar banii mergeau la asociație”, povesteşte Mac Popescu cum se gospodăreau studenţii. Şi nu scăpau nicio ocazie să aducă în subsolul lor marile nume ale muzicii care concertau la Bucureşti. „A cântat la noi Woody Herman și Modern Jazz Quartet! Doar Louis Armstrong n-a fost…”, regretă acele vremuri venerabilul membru fondator.

Club A a fost, în principal, o veritabilă rampă de lansare pentru talentele autohtone. Cele două Festivaluri Club A au fost succese uriaşe. La Sala Palatului au intrat 5.000 de oameni, într-o sală de 4.000 de locuri. Roşu şi Negru a fost trupa care a câştigat în 1969: „Apoi, ne-au interzis gala! Ion Iliescu era secretar cu propaganda…”.

 

Revoluția a dus la decăderea clubului

Cuvintele „pop” şi „folk” fuseseră interzise de comunişti. „Dar, apoi, a apărut Adrian Păunescu cu «muzica tânără » şi tot aia se cânta”, povesteşte Mac Popescu. În ultimii ani ai comunismului, presiunea s-a simţit şi în subsolul de pe strada Blănari. Ora de închidere le fusese impusă la zece seara: „Da’ noi, tot dimineaţa plecam, că ne închideam acolo”. Era o mare chestie să pătrunzi în sanctuarul tinerilor arhitecţi: „Toți studenții se dădeau bine pe lângă noi, să-i băgăm înauntru. Așa s-a selectat clientela. Nici măcar nu se fuma…”.

 

La 25 de ani de la deschidere, clubul a suferit o lovitură grea. Revoluţia a adus cu ea şi concurenţa. De unde era unul dintre singurele locuri unde studenţii se puteau distra liberi, de acum monopolul era pierdut. Şi pierdut a fost şi spaţiul care a fost revendicat de foştii proprietari. Dar activitatea a rămas neîntreruptă până azi! „Cei repuși în drepturi, nu se știe de ce, au refuzat să ne vândă spațiul nouă! Tradiția se pierdea… Noroc că cel care a cumpărat, actualul proprietar, Mihai Ionescu, un fan al clubului, a reușit să o țină!”, îşi frământă palmele bătrânul arhitect. Din păcate, studenţii la Arhitectură se mobilizează astăzi greu să ducă mai departe tradiţia clubului. „Mihai Ionescu se zbate și îi mulțumesc pentru asta, dar nu e drapelul său de luptă”, se întristează membrul fondator nr.1 al Club A. Dacă pe timpuri studentul Dinu Patriciu făcea de serviciu la poartă, garderobă sau la bar, azi aşa ceva e de neconceput.

 

Studenții la arhitectură au 50% reducere

Patronul de azi, Mihai Ionescu, este inginer şi zice că prima oară a fost în Club A în ’83. „M-a băgat un prieten. Se intra foarte greu! În principiu trebuia să fii student. Și azi se intră pe bază de carnet de student. Sau, dacă ești membru fondator sau membru simplu. Dar aceștia vin rar… Din 700 au rămas vreo 200 și îi știu pe toți”, se confesează inimosul proprietar. Adevărul este că mai intră şi alţii dar, ca pe vremuri, nu se simt în largul lor în acest mediu tineresc şi intelectual. „Nu se putea continua ca acum 25 de ani! Numărul studenților la arhitectură a scăzut. A venit concurența și clubul a pierdut monopolul”, recunoaşte Mihai Ionescu.

Dar, zice el, regulamentul a rămas aproape identic, în afara fumatului: „Dar şi ăsta va fi interzis în curând!”. Timpul a lucrat şi sandvişurile studenţeşti de pe timpuri au fost înlocuite cu pizza, salate şi paste, iar de băut găseşti orice vrei. Ideea este că orice student la arhitectură are o reducere de 50% la orice produs. Iar o pizza costă între 13 şi 23 de lei şi o sticlă de Riesling de Jidvei 25 de lei. Dacă împarți la doi, ieși ca la supermarket!

 

Doru Stănculescu: „Milițienii veneau și plecau!”

DORU STANCULESCUCantautorul Doru Stănculescu, cunoscut mai ales pentru celebra melodie „Pe sub flori mă legănai”, este arhitect și membru al clubului. Face parte din istoria acestui subsol de legendă. „Club A a fost un unicat! Aceasta s-a datorat, în primul rând, exclusivității accesului în local. Intrau înăuntru doar membri cotizanți și invitații lor”, devoalează Doru Stănculescu aura de mister din acei ani. „S-a întâmplat, odată, să intre în fugă un coleg pletos, bărbos și cu blugii evazați! Era ținuta cea mai vânată de milițieni. După el au intrat sectoriștii care, când au văzut aceeași faună, iar într-o latură a scenei și un semn cu «Oprirea interzisă», au înțepenit. A venit Călin Irimescu, șeful clubului, pe atunci, și i-a întrebat de legitimațiile de acces. Au plecat însoțiți de niște băieți de la echipa de rugby a facultății. N-au mai venit!”, râde folkistul.

 

 

Mircea Florian: „Să cânți acolo era onoarea maximă!”

MIRCEA FLORIANNumele muzicianului sătmărean Mircea Florian este legat, indisolubil de Club A. Artistul își amintește că, în anii ’70-’80, acolo era un grad de libertate de exprimare nemaiîntâlnit în acea vreme. „Ascanio Damian, rectorul de pe atunci de la Arhitectură, le ținea spatele studenților! Le-a zis: «Nu le dați voie! (milițienilor – n.a.) Trimiteți-i la mine!»”. Cantautorul povestește că erau seri de poezie și muzică extrem de intense. „Dintre muzicienii importanți nu există unul să nu fi cântat acolo! Era onoarea maximă! Erai în prima ligă. O recunoaștere profesională!”. Mircea Florian spune că, înainte de Revoluție, atmosfera decăzuse un pic: „Își băgaseră coada tot felul de politruci. Cenzura devenise puternică și în interior. Iar după ’90 clubul a intrat în vrie… ”.

 

 

 

50 de trupe vor cânta la aniversarea de 50 de ani!

Evenimentele muzicale au ţinut sub perfuzie Club A. „Aici s-a întâmplat aniversarea de 35 de ani a Irisului! Atunci a cântat Minculescu ultima oară, înainte de despărțire… La toamnă vor cânta din nou împreună, după reunire!”, e mândru Mihai Ionescu. Acum, tocmai ce termină de renovat şi antifonat subsolul. „Am renunţat la celebrele arcade din cauza asta. Zgomotul era prea mare…”, se întristează sufletistul inginer. Apoi, dezvăluie amănunte puţin ştiute din istoricul clădirii de pe Blănari, nr. 14. „Casa a fost a lui Lucian Blaga! Urmașii săi mi-au vândut-o. Oricum, eram managerul clubului de 15 ani, la momentul acela”, explică omul cum a ajuns stâpânul acestui brand istoric.

 

Peste patru ani se va face o jumătate de secol de muzică, cultură şi distracţie „underground” în Club A. Mihai Ionescu se înfoaie de mândrie: „Din toamnă, până în 2019, vom avea 50 de evenimente cu 50 de trupe consacrate aici! Dar concertele vor avea loc lângă BNR, ca să fie cât mai multă lume! Între 16 și 23 martie 2019, toate trupele consacrate aici vor cânta, in memoriam Club A!”.

 

Politicienii și Club A

Programul clubului păstrează tradiţia oarecum îndeaproape. Astfel, marţea este un trofeu-concurs de folk, miercurea unul de rock şi joia are loc o „Cafenea critică”, a cărui gazdă, Bogdan Lefter, i-a avut ca invitați pe Băsescu, Iliescu, Dan Diaconescu, Victor Ponta, Mircea Sandu, Sergiu Nicolaescu sau Adrian Năstase. După o astfel de întâlnire, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a ieşit cam şifonat… Mai sunt şi spectacole de stand-up comedy, vinerea și sâmbăta program de dicotecă, iar duminica – karaoke. Iar lunea este seara dedicată studenţilor la Arhitectură. Mihai Ionescu recunoaşte că face rabat la o categorie de clienţi: „Turiștii străini pot intra oricând. Suntem un local din Centrul Vechi și nu-i poți refuza!”.

 

Mugurel Vrabete: „Un loc boem, permisiv și underground”

MUGUREL VRABETE„În mica fereastră de dezgheț cultural aparută după moartea lui Gheorghiu-Dej și încheiată brusc de «tezele din aprilie ‘71» ale lui Ceaușescu, în România au existat câteva inițiative care aduceau ceva din normalitatea lumii libere. Una dintre ele a fost Clubul A!”, spune Iulian „Mugurel” Vrabete, basistul rockerilor de la Holograf și arhitect de asemenea. „Acolo se țineau concerte în toiul nopții, când totul se stingea în București la ora 22.00, se recitau versuri care ar fi avut consecințe grave și pentru actori și pentru public. Acolo s-au auzit pentru prima dată muzici ciudate, trupe de avangardă, așa cum a fost și Basorelieful, în toamna lui 1977”, își aduce aminte de tinerețe rockerul de 60 de ani. Mugurel continuă, în același ton: „Clandestinitatea dădea un aer mult mai strălucitor lucrurilor care se întâmplau acolo. Acum, în management privat, Club A se străduie să țină imaginea de loc boem, permisiv, underground, care s-a transmis…”.

 

 

Mircea Vintilă: „Pittiș ne citea drepturile omului”

mircea vintilaFolkistul Mircea Vintilă își amintește și el că prima manifestare notabilă organizată de Club A a fost Festivalul din decembrie 1969 unde cele mai multe premii au fost câștigate de formația ieșeană Roșu și Negru și de bucureștenii de la Sideral Modal Quartet. „Tot acolo erau concerte interzise cum era concertul lui Dorin Liviu Zaharia și formația Olimpic 64, care era considerat un eveniment cu caracter mistic. La Club A am reușit să cânt alături de Mircea Florian, Doru Stănculescu, Marcela Saftiuc, Nicu Vladimir, Valeriu Sterian și Bebe Paraschivescu. Tot aici, Florian Pittiș a citit fragmente din cartea ONU pentru drepturile omului, într-o perioadă în care hippioții din Romania erau alergați pe stradă de miliție, tunși cu forța și li se ciopârțeau blugii sau pantalonii evazați”, rememorează Mircea Vintilă. „Bucuria mea a fost participarea la aniversarea a 40 de ani de Club A care, conform tradiției, s-a lăsat cu concerte în club și un festival în aer liber. Acest club rămâne un loc important pentru stimularea muzicii românești și cea mai importanta rampă de lansare!”, conchide artistul.

 

 

 

D.J. Ursulescu: „Aveam toate hit-urile vremii”

„Activitatea clubului era dirijată de studenți, la bar, la garderobă, curățenie, electric, aprovizionare, la poartă. În sistem britanic elitist membrii aveau carnete, iar dacă nu plăteai cotizația nu mai intrai, iar un membru nu putea invita decât un prieten! Nu se trecea de studenții-cerberi de la poartă, de aceea nu au intrat milițieni sau securiști deghizați!”, este extrem de vocal ziaristul și criticul muzical Florin Silviu Ursulescu. Fostul D.J. din Club A povestește că fiecare seară avea un profil tematic clar, cu invitați ca Pittiș sau Caramitru. Că filmele, cu role pe 16 mm, erau aduse de la ambasada S.U.A. ! Se cânta folk cu Bebe Paraschivescu, Doru Stănculescu –studenți arhitecți și Mircea Florian – creatorul unor spectacole memorabile alături de «Ceata Melopoic» sau rock. Povestește de un program de activități, șapirografiat, că nu exista Xerox, cu grafica semnată de Alexandru Andrieș. Nu uită nici de serile dansante: „Din echipele de discjockey făceau parte Bebe Teodorescu, Bujor Pokorny, Andrei Voiculescu – ulterior D.J. la Europa Liberă și eu. Aveam toate hit-urile la zi, fiindcă făceam parte din elita «traficanților» de discuri a vremii”.

 

Alexandru Andrieș: „A fi student la Arhitectură era premiul cel mare!”

Alexandru Andries

Alexandru Andries

Numele lui Alexandru Andrieș nu oate fi dezlegat, în niciun fel, de memoria colectivă a celor care au frecventat Club A, înainte de ’89. Mărtuirisirea sa este impresionantă: „Prima dată am intrat în Club A înainte de a începe cursurile la Arhitectură. M-a impresionat felul în care studenții arhitecți l-au amenajat, de la afișele de pe pereți pînă la mobilierul din lemn și mesele cu grâu încolțit în centru. Nu mai țin minte ce concert a fost, cine a cântat sau ce s-a întâmplat atunci in Club A – doar felul în care arăta acest spațiu, o altă lume față de ce văzusem eu până atunci.

Apoi au inceput serile speciale de jazz, de rock, de muzica folk și serile de teatru. Chiar și serile de discuții pe teme politice erau altfel decât ce se afișa oficial peste tot. Clar, a fi student la Arhitectură era premiul cel mare !!!

Al treilea pas a fost să apar și eu pe scena de la Club A. La inceput în seri organizate de colegii de școală, apoi în spectacole din ce în ce mai importante, cu nume din ce în ce mai sonore. Tipul de libertate pe care îl  primeam și în scoală de la profesorii noștri se transforma în fiecare seară în aventuri culturale extrem de speciale. Nici nu se putea altfel, când invitații Clubului A erau personalități de prima mărime, scriitori uriași, actori celebri, muzicieni nemaipomeniți”.

 

„Sunt și eu o mică parte din istoria acestei instituții culturale de avangardă”

Andrieș își amintește chestii de neimaginat pentru studenții de la alte facultăți, de pe atunci: „În seara de filme se făceau, de obicei, proiecții cu pelicule imposibil de văzut în rețeaua oficială de distribuție, împrumutate de la diverse ambasade și returnate imediat după aceea. La Club A am vazut Easy Rider, The Godfather și multe alte titluri de referință, într-o inghesuială turbată și cu o plăcere greu de descris și de explicat acum, în era Internetului atotputernic.Toată lumea ar fi vrut sa intre la Club A! Felul în care era privit dinafară era ca ceva exclusivist, aproape total închis celorlalți, unde se întimplau cele mai interesante lucruri – si asa si era, din fericire, în cel mai bun sens al cuvintului.

Concertele pe care le-am avut la Club A, în cei șase ani de studenție, m-au ajutat să devin cel care părea să fi aparut deodată, de nicaieri. Când primul meu disc, Interioare, a fost editat de Electrecord in 1984, am avut parte de cel mai exigent public, studenții arhitecți tobă de muzică bună, pasionați de tot ce era mai interesant și mai nou și care strâmbau imediat din nas când ceva nu era în regulă. A fost un antrenament perfect, îmi dau seama, acum.

Am avut norocul să-i cunosc pe cei care au dat tonul și direcția la Club A. Este vorba de Mac Popescu si Calin Irimescu – si toti cei care le-au urmat, desigur. Doar că ar fi o listă lungă și memoria nu a fost niciodată punctul meu forte. Am avut marea plăcere sa cânt și în spectacolele organizate la Sala Palatului și inainte, și dupa 1989, și să fiu si eu o mica parte din istoria acestei instituții culturale de avangardă, care a format atâtea generații de oameni frumoși.

Le mulțumesc acum și mă bucur că eforturile lor uriașe au lăsat urme durabile și au făcut din Club A un reper sigur și neegalat, cel puțin până astăzi, de nici o alta instituție culturală similară”.

 

sursa: Evenimentul Zilei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


three + = 6

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>