N-AVEM DREPTUL SĂ-I UITĂM – DAN SPĂTARU

Articol de Andrei Partoș, publicat în revista Q Magazin (2008)

Mulţi cititori tineri ne-au mărturisit că, abia acum, îl descoperă pe adevăratul Dan Spătaru. Festivalul de la Medgidia s-a bucurat de un succes deosebit, iar cei care au urmărit transmisiile de la Romantica (2-4.10) s-au convins de acest lucru. *Veţi găsi mai jos şi alte opinii, amintiri despre Dan Spătaru, culese de Iulia Radu. În ultimul său interviu radio (2004), cel din care am extras câteva citate, spunea că a locuit o vreme la Casa Studenţilor din Bucureşti, pentru că era metodist acolo. Se ocupa de programul muzical-sportiv şi asigura audiţii cu Nat King Cole, Frank Sinatra,The Beatles, The Rolling Stones şi alţii pe care-i asculta la Radio Luxembourg. I-a cucerit treptat pe studenţii sceptici. Mulţi îl percepeau ca sportiv.

 

DE LA SPORT LA MUZICĂ

 

Andrei Partoş(2004): Care era sportul preferat?
Dan Spătaru: Specializarea era fotbalul. Dar nu mă duc la “Procesul etapei”, pentru că mai vin şi neaveniţi acolo şi numai de fotbal nu se mai vorbeşte. Eu am jucat fotbal 4 ani la Sportul Studenţesc, fostul Ştiinţa Bucureşti. Am jucat cu Ion Ionescu, Mircea Rădulescu, cu care am fost coleg de grupă, el juca fundaş stânga, eu mijlocaş.
AP: Renunţarea a fost dificilă? Cum te-au primit artiştii?
D.S: Nu am făcut-o că am vrut. Am avut o discopatie lombară, în urma unei mişcări greşite,pe care am făcut-o în timpul unui meci amical, jucat la Politehnică. Breasla muzicală m-a privit ca pe un puşti talentat, care mai trebuie să lucreze la intonaţie, dar ca repertoriu ştie ce să cânte… M-au ajutat mulţi dintre ei. Eu am plecat în turnee prin ţară, deşi eram plătit foarte prost, ştiind că ,pe atunci eram la modă şi că, majoritatea spectatorilor veneau şi “pentru tânărul sportiv”!

DE VORBĂ CU FIICA

 

Sida și Dan Spătaru

Dana Spătaru (octombrie, 2008): În ciuda faptului că ,el era mai mereu plecat în turnee, noi aveam o relaţie specială. Nu ne certam niciodată, dacă aveam un conflict, de exemplu, ne înţelegeam din priviri, nu era nevoie de foarte multe cuvinte. Discutam cu el despre sport, despre politică, despre orice. Îmi plăcea foarte mult să merg cu tata lângă Lehliu, aveam acolo o căsuţă. Făceam grătare, stăteam de vorbă, era refugiul nostru. Tata ne iubea foarte mult, când era plecat în turnee ne suna şi de câte patru ori pe zi. Era extrem de atent cu noi. Când era acasă ne aducea flori mereu. Ţin minte că îi plăcea să se uite la programele sportive. Când venea acasă din turneu stătea la televizor într-o cameră mică de lângă bucătărie şi se uita la tenis în primul rând, pentru că îi plăcea foarte mult şi ne uitam împreună la box. Era felul lui de a se relaxa. Iubea foarte mult animalele, aveam doi bichoni care dormeau cu el în pat, fetiţa la cap, băiatul la picioare, erau practic nedespărţiţi.

 

DESPRE FRUMOASA NEPOATĂ

Dana Spătaru (2008):Unul dintre momentele speciale a fost când i-am spus că va fi bunic. Ar fi fost o mare bucurie pentru el să-şi vadă nepoata. Pe fiica mea o cheamă Maria, noi îi spunem Măriuca, are 3 ani şi 8 luni şi are ochii, genele şi privirea lui. Când mă uit la ea, parcă îl văd pe tata. Îi place să danseze, să cânte, ascultă casete cu bunicul şi a învăţat câteva piese: Trecea fanfara militară, Lună dă-mi o scară de mătase, Nu m-am gândit la despărţire. Vom merge cu ea la Dan Dimitriu pentru pregătire muzicală. Nu vreau să o forţez, nu vreau să-i pară o povară, dar, din moment ce are ureche muzicală şi îi place să cânte, de ce să nu o încurajez? I-am povestit de tata, ştie că bunicul Dan nu mai este, ştie că el a cântat şi spune mereu că vrea să se facă vedetă ca el şi să cânte pe scenă. Este puţin emotivă, dar o ajutăm să treacă peste emoţii. Cântă şi la grădiniţă, pentru că au acolo un program de karaoke şi îi place foarte mult.

 

MARGARETA PÂSLARU DESPRE DUETUL CU DAN

Margareta Paslaru si Dan Spataru – Festivalul Varadero Cuba 1967

Margareta Pâslaru (octombrie, 2008):Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr, dar, în acele vremuri, lucrurile nu căpătau o amploare atât de mare, decât în sălile de spectacol, unde publicul îl ovaţiona minute în şir. Noi nu aveam impresari, bodyguarzi, hair-stilişti, eram dăruiţi acestei meserii şi publicul simţea sinceritatea. Dan a avut harul de a se apropia de spectator şi de a-i transmite căldura. În afara numeroaselor turnee efectuate în ţară, unde am fost martora succeselor, noi ne-am cunoscut mai bine în Cuba. Împreună cu Henry Mălineanu, am fost invitaţi la Festivalul Internaţional de la Varadero, în decembrie 1967. Fotograful ne-a surprins chiar pe scena festivalului, cântând şlagărul compus de Aurel Manolache ,“Ale tale”. În avion, am definitivat adaptarea în limba spaniolă a textului, împreună cu domnul H. Mălineanu ,compozitor – dirijor, membru în juriu, reprezentând România. Am propus să schimbăm capul de refren şi echipa a fost de acord. Piesa s-a numit “Varadero“. Am învăţat repede cu Dan noile versuri şi am avut un succes extraordinar, pentru că nimeni nu mai făcuse un cântec dedicat festivalului, a devenit practic un “imn”, difuzat pe toate posturile de radio cubaneze. Ideea de a cânta în duet cu Dan Spătaru i-a aparţinut lui A. Manolache. Aşa s-a născut duetul nostru. Ca o coincidenţă, în urma unui sondaj făcut de revista “Flacăra”, amândoi eram clasaţi pe primele locuri, Dan la băieţi, iar eu la fete.

 

VERIŞOARA DOINA

 

Alaturi de Temistocle Popa

Doina Spătaru (septembrie, 2008): Amintirile mele legate de Dan încep de pe vremea când eu eram la liceu, el era student şi venea pe la noi pe acasă. Mă uitam la el ca la un zeu, avea nişte ochi superbi, verzi, cu gene lungi întoarse, iar când ieşeam cu el pe stradă şi vedeam cum se opresc maşinile şi oamenii pentru a-l privi sau pentru a-i vorbi, vă daţi seama ce mândră eram că sunt verişoara lui. Dan, ca om, era un introvertit. De fapt, aceasta este o caracteristică a neamului pe linie masculină. Tatăl lui Dan a fost cel mai mare dintre cei şase fraţi, iar tatăl meu, cel mai mic. Toţi fraţii tatălui meu, inclusiv el, erau aşa: corecţi, disciplinaţi, cinstiţi. El are o soră mai mare cu 2 ani şi între ei doi a fost o relaţie absolut minunată. Puica l-a ajutat întotdeauna, i-a fost soră, prietenă, mamă (ei au rămas fără mamă, când el împlinise 12 ani). Şi-a iubit foarte mult soţia, fiica, era un familist convins.
Când apărea pe scenă, îmbrăcat impecabil, cu microfonul în colţul gurii, începea să cânte , de la primele acorduri se producea magia, sala era electrizată. El nu schiţa nici măcar un pas de dans, avea exact acea ţinută de sportiv care stă aliniat pe terenul de fotbal, când se cântă imnul. Trebuie să vă spun că el avea emoţii de fiecare dată înainte de spectacol. Îi întreba pe cei care se ocupau de organizarea spectacolului, dacă sala este plină, dacă a venit lume. Aştepta cu înfrigurare şi cu emoţie fiecare întâlnire cu publicul. El nu privea succesul ca pe ceva care i se cuvenea. Succesul lui a depăşit graniţele României. El era vedetă şi în fosta URSS. Cânta şi în ruseşte, a ajuns să vorbească această limbă impecabil, cu accent. S-a bucurat de acelaşi succes, pe care trebuie să-l aibă fiecare om în meseria pe care şi-o alege, o anume verticalitate şi o mare modestie. Bineînţeles, Dan era dezamăgit de ceea ce se petrecea în showbiz după 1990, ca mulţi alţii ,de altfel. Niciodată nu s-a plâns de nimic, s-a dăruit muzicii şi familiei în acelaşi timp,total.

 

INEDITE DESPRE BOX-OFFICE

Horia Moculescu (2004, în emisiunea In Memoriam, realizată de Monica Stoica la R.R.A.): Eram în turneu cu Spătaru şi cu Andreescu. Trebuia să avem spectacol la Caransebeş şi, cu o seară înainte, primim telefon că se ocupă sala cu o şedinţă de partid. Zi liberă. Trenul tras la Lugoj. Şi ne ducem în oraş, pe malul Mureşului, acolo unde este sala de cinematograf… gol! Mă duc la vânzătoare, aflu că era un film rusesc, care nu avea nici spectatori, nimic. Am întrebat cât costă să cumpărăm diseară toată sala. Ni se spune: 820 de lei. Hai să luăm şi jucăm diseară, punem aici un anunţ la Casa de Bilete. Şi am scris aşa: “Diseară mare concert cu Dan Spătaru” şi ne-am trecut şi pe noi cu litere mai mici. Era ora 11.00, noi ne-am dus să mâncăm la gară ceva şi a venit un băiat, care aproape că-şi dădea sufletul de la cât alergase şi m-a întrebat: „Dvs sunteţi cu dl Spătaru? Aveţi spectacol la 15.00, la 17.00, la 19.00 şi la 21.00!” Patru spectacole cu o simplă hârtie! Acesta era Spătaru!

DRUMURILE NOASTRE

Piesa cea mai îndrăgită din repertoriul lui Dan vine din fosta Iugoslavie, iar textul îi aparţine solistului. Toată lumea o cântă, o cere, o asimilează cu interpretul. Au existat şi o serie de coveruri, nu toate pe placul lui Dan.
Vlad Gorneanu (2008, ZOB): Nu am plecat la drum cu ideea de a face ceva defăimător. Ea a ieşit aşa cum a ieşit, la standardele de atunci. Nu este strălucită, dar place lumii. În concerte este delir, de fiecare dată când o cântăm. Ţin minte că, la început, domnul Dan Spătaru s-a supărat, nu i-a plăcut varianta noastră, dar asta am aflat mai târziu. Am vrut să o reedităm, să facem un featuring cu dumnealui,dar nu am mai apucat, pentru că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Eu am crescut cu muzica lui, îl apreciez şi îl respect enorm. Ascultam piesele lui şi îmi plăceau. Nu văd pe nimeni din muzica uşoară care să îi calce pe urme acum. A avut un succes enorm, pentru că era sincer pe scenă, umplea singur sălile ,oriunde mergea! Astăzi, la interpreţii pop nu mai văd aceiaşi plăcere de a cânta !

MOMENTE FERICITE

Cornel Constantiniu (2008): Cel mai fericit moment cu Dan Spătaru a fost atunci când l-am întâlnit , spre marea mea bucurie, în fosta URSS. Ne-am alăturat unui turneu, care se numea Toamna de Aur. În Sala Sporturilor din Moscova am fost mândru că sunt român, când peste 5000 de oameni scandau numele lui Dan Spătaru (fusese lansat recent şi filmul Cântecele mării). Soarta a făcut în aşa fel încât fiica lui Dan Spătaru, Dana, s-a născut când el era în URSS. Şi, la o săptămână după ce s-a născut fata lui, s-a născut şi băiatul meu, Alexandru. Momentul acesta n-am să-l uit niciodată! Ne-am sărbătorit unul pe altul şi a fost extraordinar! Am şi eu o sugestie, pentru cine vrea să audă. Având în vedere că, emisiunea Psihologul muzical a fost ultima la care a participat Dan Spătarupropun ca acel studio să-i poarte numele!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


eight × = 64

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>