ONOMASTICĂ ATIPICĂ

0
35

telefoane mesajeMai întâi le mulțumesc tuturor celor care și-au făcut timp pentru urări. Au fost peste 2000, au fost oameni din toate domeniile, prieteni vechi, noi, rude. Minunat. Eu știam că de Onomastică oamenii vin la tine neanunțați. Mă rog, relativ neanunțați. Așa era pe vremuri. Așa a fost în 2016. Anul ăsta n-a fost nimic. Nici propriul fiu, cu mama lui, n-au considerat că e cazul să treacă pentru o urare și un schimb de bomboane.* Totul a trecut pe SMS, Facebook, în cazuri rare, dar plăcute, pe telefon. * Am avut câteva compensații. Coincidențe foarte plăcute. Nu cadouri, coincidențe. Vodafone trebuia să-mi trimită pe 29.11. un aparat nou. N-a făcut-o. M-a trezit soneria când a venit curierul la prima oră cu obiectul. Apoi, la ceva timp a venit un alt pachet, de la Emag. Tot ceva mai târziu, dar a picat pe 30 noiembrie.  M-a sunat Nicușor Năstase prieten adevărat (mulțumesc și aici pentru gestul lui),  ca să-mi ureze și să mă anunțe că exact azi vine o mașină care-mi aduce un pat, pe care-l așteptam de vreo 5 luni. Un gest minunat, nesperat. Costineștiul mi-a făcut ziua și mai frumoasă. Doi tineri au venit, au luat patul meu vechi (avea peste 60-70 de ani, dar era de mare calitate, cu o imensă istorie demografică), l-au montat pe cel nou într-o viteză uluitoare. De mare bun simț și eficiență maximă. Nici nu credeam că se poate așa ceva. Nici nu prea există astfel de oameni, care fac un astfel de drum, dus-întors, într-o zi liberă! * Au fost urări de suflet, au fost urări formale. Toate mi-au venit bine. A lipsit factorul uman, cu excepția Iuliei, care a venit să muncim și să ajute. Și asta a contat. Să fiu bine înțeles, nu mă plâng,  ci relatez ineditul unei zile onomastice care nu seamănă cu celelalte 30-40 de care-mi amintesc! La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla, pentru 1 DECEMBBRIE! 
 
P.S. A recitit ce am scris anul trecut, după 30 noiembrie. Diferențe sesizabile. În primul rând n-am avut treabă cu farmaciile! Anul acesta m-a sunat și sora mea. În SUA nu e sărbătoare, dar ea știe că mă bucur s-o aud. Surprizele din acest an sunt absolut inedite! Acum când merg spre 69 …de ani, era momentul să am un pat nou! 🙂

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here