Revelion 2018 în Piața „George Enescu” din București

Articol de Iulia Radu

De Revelion, am fost la piață. Industria muzicală a pus pe „taraba” din Piața „George Enescu” tot ce are mai bun în această perioadă. Spre deosebire de o piață obișnuită unde găsești zarzavat, legume și fructe, oferta muzicală autohtonă nu este variată. E chiar anostă și asta din cauza faptului că se pune accent pe produse de serie. S-au adunat la „Hit Revelion 2018” cei mai difuzați artiști din 2017. S-au gândit organizatorii că dacă tot i-am ascultat de mii de ori la radio, ce mai contează o dată în plus?! Am plecat fără să „cumpăr” ceva și fără să simt dorința de a reveni, dar cât timp am stat în piață (vreo 3 ore) mi-am notat câteva gânduri într-un carnețel. Iată-le:

-Am avut dreptate. Nu-i nicio bucurie să petreci Revelionul în stradă.

-Este oficial. Meseria de prezentator a murit. Am văzut dovada chiar în „Noaptea dintre ani” când doi antipatici (unul dintre ei „vândut” drept mare entertainer) ne-au plictisit de moarte. Nici vestitul CRBL dar nici „jurnalista” Ionela Năstase n-au fost în stare să învețe textele de prezentare. Să nu fii în stare să-ți privești în ochi partenerul de discuție atunci când îi spui două vorbe și trei prostii, e trist. Să vezi doi inși care își citesc replicile, e tot ce îți poți dori în Noaptea de Revelion, nu-i așa? Până și cei de la grădiniță își învață poeziile la serbare. Nu știu cine le-a făcut textele de prezentare, dar sunt convinsă că i-a luat mult timp să dea copy-paste din versurile hiturilor românești. În mod normal, mi-ar fi fost milă de munca depusă de persoana respectivă, dar parcă mai milă mi-a fost de mine pentru că a trebuit să suport niște texte extrem de slabe citite de la foarte prost în sus. Una dintre primele dorințe pentru 2018 este să nu își mai bată lumea joc de meseria de prezentator. Este mult prea frumoasă și nu merită un astfel de tratament.

-De ce par toți artiștii că fac pe ei atunci când sunt pe scenă? Toți țopăie când pe un picior, când pe altul, merg cocoșați, cu genunchi flexați, cu turul pantalonilor lăsat… N-or fi pus organizatorii WC-uri în backstage? A stabilit cineva de sus că doar astea sunt mișcările cool când ești pe scenă și le-au adoptat toți? Lucrează toți cu același coregraf? Chiar nu pot fi naturali (nici) în mișcări?

-Lipsa de identitate este cea mai supărătoare. Bum-bum-bumți-bum-bumți-bum-bum. Ca orice produse de serie care se respectă, artiștii „heavily-rotați” simt la fel, gândesc la fel, se mișcă la fel, cântă la fel, sună la fel. Doar ținuta și coafura diferă. Azi, concertul e mai mult o prezentare de modă.

-Comunicarea cu publicul nu înseamnă să întorci microfonul spre spectatori și să-i lași să cânte două versuri în timp ce CD-ul merge cu sunetul la volum maxim. Unii dintre artiști au impresia că sunt într-un videoclip, nu în fața a mii de oameni. Este, în același timp și amuzant și înfricoșător. Îi vezi executând cu grație mișcările din videoclipuri, unduindu-se în fața camerelor de luat vederi, adesea mai preocupați să se sincronizeze cu baletul decât de cântarea în sine. Am avut momente în care m-am întrebat dacă mă uit la un serial animat făcut în Japonia sau e chiar pe bune ce văd. Nu bag mâna în foc că a fost live tot timpul. Gestul de a întoarce microfonul spre public este un fel de „wake-up call”, este momentul în care conștientizează că în fața lor chiar sunt oameni vii, adevărați, apoi se „stinge” lumina și se întorc fericiți în lumea lor. Lidia Buble, Irina Rimes, Anna Lesko, Connect-R, Pepe, Vescan, Alina Eremia, Adrian Sînă, Elena Gheorghe, Randi, Pepe… Blank. Trebuie să fie foarte trist să te numești artist, dar să nu ai habar să relaționezi cu publicul. Atenție! Mă refer strict la atitudinea lor pe scenă. Cred că singura excepție fericită este Delia, care știe să stabilească o legătură cu spectatorii și nu o face (doar) prin texte clișeu.

-Sper că Moș Crăciun le-a adus artiștilor cel puțin un dicționar de sinonime. Nu de alta dar au nevoie urgentă de o îmbogățire a vocabularului. În afară de „sus, sus, sus”, „mânuțele sus”, „vreau să văd mâinile sus”, „La mulți ani, România!”, „La mulți ani, București!”, n-am auzit altceva atâta vreme cât am stat acolo. Lipsă cruntă de idei. Chiar nu pot adresa o urare venită din suflet?

-Având în vedere că am participat la un eveniment organizat de Primăria București, cu intrare liberă, m-am mirat să văd standuri de unde oamenii puteau cumpăra ceai (225 ml) și apă (500 ml) cu 6 lei, vin fiert (225 ml) cu 10 lei, Pepsi, Miranda sau 7Up (500 ml) cu 7 lei, Jager Bigshot (40 ml) cu 15 lei, Prosecco (750 ml + 6 pahare) cu 100 lei și popcorn (225 g) cu 15 lei. Erau acolo oameni cu copilași, erau oameni din toate categoriile sociale. De ce să îi pui în situația de a cumpăra la supra-preț. Înțeleg să facă asta un privat care organizează un concert, dar acum?! Nu era pentru TOȚI bucureștenii?!

-Sunt curioasă cum a fost făcută selecția artiștilor care au urcat pe scena din Piața „George Enescu”. Din câte știu eu, Primăria București prin Arcub sprijină și artiștii aflați la început de drum. Nu puteau găsi un loc și pentru aceștia? În afară de pop-dance, dance-rock, pop-rock nu mai avem și alte genuri muzicale?

-Vom afla și noi vreodată cât a costat acest eveniment?

-Trebuie să recunosc că a fost un pic sinistru să văd oameni dansând, chefuind lângă coroanele cu regrete eterne și gardul Palatului Regal acoperit de flori. Dacă tot ne-am exprimat, la începutul lunii, respectul față de familia regală, dacă tot am ținut trei zile de doliu după moartea Regelui Mihai I, mă gândesc că autoritățile ar fi putut respecta perioada de doliu de 40 de zile și ar fi putut organiza acest eveniment în Piața Constituției, unde ar fi fost chiar mai mult loc.

7 Responses to Revelion 2018 în Piața „George Enescu” din București

  1. Un circ plătit scump din bani publici…Păcat că nu sunt lăsați oamenii să aleagă ce artişti vor,ne-am pierdut valorile prin snobism . Felicitări ,ai fost din nou pe fază , Iulia Radu !La mulți ani !

  2. Folositi foarte lejer cuvantul artist. De fapt, reiese chiar din text: sunt niste cantareti care nu pot vinde bilete, nu pot face contact cu publicul, nu stiu sa se miste pe scena, unii dintre ei canta de multe ori si fals… In privinta banilor (publici) cheltuiti, hai sa nu fim ipocriti. E de notorietate ca unii dintre ei au ‘tarif’ de artist international, chiar si atunci cand canta la Petrila!

  3. Asta este realitatea, felicitari Iulia pentru material. La mulți ani!

  4. Oficial a costat 500,000 euro

  5. Am ascultat-o live pe Delia. Am ramas total dezamagita de vocea ei. Nici nu se compara cu vocea din studio, care e prelucrata. Chiar oribila.

  6. N-am fost la concert, dar articolul mi-a starnit curiozitatea… Fara sa cunosc toti “artistii” care au “evoluat” pe scena, dar stiind cat de cat realitatea muzicala actuala, inclin sa cred ca cele scrise prezinta lucrurile destul de corect, poate chiar prea bland… Multumim pentru rezumat!
    Cu toate astea, n-am inteles “exceptia” mentionata in bold despre Delia… M-am uitat chiar acum la inregistrarea concertului de pe youtube, si pot sa spun ca Delia a fost la fel de plata, daca nu chiar mai ceva, ca si ceilalti “artisti” in prestatia ei scenica, mai ales in relationarea cu publicul. Am vazut o Delia ragusita, extrem de preocupata sa se maimutareasca la camera si la colegii din formatie, care s-a tinut destul de departe de extensia scenei, unde ar fi fost chiar in mijlocul spectatorilor. In afara de momentul cand le-a spus ca “acum e momentul vostru” pe slagarul de inalta valoare artistica “Haide vino inapoi” (fara insa a opri de tot formatia cand cantau bietii ragusiti din piata), aproape ca ignorat complet bietii spectatori…
    Deci chiar nu inteleg unde a fost “legatura stabilita cu spectatorii” despre care se mentioneaza in articol… Aproape ca ma ingrijoreaza afirmatia asta in privinta obiectivitatii celorlalte chestiuni relatate… :-(

    • 1. Nu faceti diferenta dintre atitudinea afisata de un artist pe scena si modul in care canta (fie ca e bine, fals sau ragusit). Sunt doua lucruri diferite. Eu vorbeam de atitudine si de ceea ce transmite un artist cand e pe scena. Nu m-am referit la voce sau la cum au cantat. Pe Delia am vazut-o in mai multe concerte si raman la parerea ca este din alt film.
      2. Sa vad daca am inteles bine: daca nu suntem de acord intr-un aspect, acesta lucru le anuleaza pe toate celelalte asupra carora suntem de acord? N-am mai intalnit asa logica incurcata.

Leave a Reply to Ioana Sandu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


four − 2 =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>