Revoluția matriarhală din TVR

cronica tv 4Articol de Iulia Radu

Periodic, oamenii din TVR „se adună” pentru dezbateri televizate. Simplu fapt că intră atâtea „orgolii” într-un singur platou de televiziune, stârnește curiozitatea și, de ce nu, admirația. Așa că, astăzi, după ce am aflat că la emisiunea „România9” a avut loc o astfel de dezbatere, mi-am făcut floricele, m-am așezat în fața computerului și am urmărit, pe TVR+ înregistrarea emisiunii (site-ul TVR+ este unul dintre puținele lucruri bune făcute de postul public). Trebuie să recunosc că atmosfera din studio a fost mult mai relaxată și mai plăcută față de precedenta dezbatere privind eliminarea taxei radio-TV. Aseară nu au lipsit glumele, „înțepăturile” colegiale și, printre zâmbete, au fost atinse și câteva subiecte „serioase”. Intenția (bună, de altfel) a fost prezentarea grilei de primăvară, care va debuta pe 17 aprilie (noi am publicat comunicatul încă din 29 martie – click aici!). Emisiunea a fost moderată de Ionuț Cristache, iar în platou au fost: Irina Radu, Emma Zeicescu, Alina Alexoi, Maria Linda, Monica Giurco, Iuliana Tudor, Irina Păcurariu, Iuliana Marciuc, Marina Almășan, Virgil Ianțu, Mircea Radu, Gabriel Giurgiu, Cătălin Ștefănescu, Dorin Chioțea, Radu Andrei Tudor.

Încă din primele 10 minute ale emisiunii, am aflat cu bucurie că au intrat banii de la buget, iar TVR-ul a scăpat de datorii. Ba mai mult decât atât, Irina Radu ne-a informat că TVR-ul a încheiat anul 2016 cu profit. Vestea nu poate decât să ne bucure, e bine de știut că după ce s-a renunțat la taxa radio-tv, Televiziunii Române îi merge mai bine. Desigur, nu a explicat nimeni cum a fost înfăptuită această performanță. „Stă în fișa postului nostru să fim performanți”, a spus în debutul emisiunii Ionuț Cristache. Iată că după atâta amar de vreme, în sfârșit, cineva din TVR a citit „fișa postului”. E un pas înainte. Irina Radu spunea că unul dintre cuvintele ei preferate este „depinde”. Absolut de acord cu ea. Depinde CUM aplici ce scrie în fișa postului.Din dezbaterea cu pricina am înțeles că TVR 1 va fi dominat de știri, de actualitate,  pe TVR 2 va deveni generalist cu programe culturale, filme, TVR HD va transmite competiții sportive.Statutul postului TVR 3 nu mi-e foarte clar. Așadar, Televiziunea Publică a picat în cealaltă extremă. Dacă până acum se plângea că n-are bani, că n-are oameni de teren, că i s-a pus sechestru pe bunuri, etc, iată că din 17 aprilie va avea de toate. De la buget, desigur! Dar chiar și așa, nu văd care-i rostul transformării postului TVR 1 în altceva decât era. Era atât de rău statutul de „post generalist”?! Dacă programele culturale au fost mutate pe TVR 2, de ce nu este acolo și seria de emisiuni „Seratele muzicale ale lui Iosif Sava”?! De ce să-l pui pe Iosif Sava pe TVR3, un post regional?! În momentul în care am publicat comunicatul de presă privind grila de primăvară, acesta nu a trezit prea mare interes (a avut un reach de 1.100 pe Facebook). Când am dat comunicatul despre „Seratele muzicale ale lui Iosif Sava”, articolul a avut un reach de 10.917 pe Facebook, 101 like-uri și 71 de share-uri. Această comparație spune multe despre interesul real al publicului. În emisiunea de aseară, nimeni nu a spus niciun cuvânt despre faptul că vor relua această serie de emisiuni. E incredibil cât de rupți de realitate sunt cei din TVR, nu pot să cred că sunt atât de departe de a intui ceea ce-și dorește să vadă publicul.

Iuliana Marciuc a spus, mai în glumă mai în serios, că vrea să aducă Eurovisionul în România. A uitat să spună, însă, care este bugetul și care-i strategia de promovare a piesei noastre, de unde vin banii. A spus, în schimb, că „o știre de alatăieri, dintr-un ziar din Franța, arată melodia României pe locul al treilea. Suntem în top 10 în toate topurile, fie pe locul 3, fie pe locul 5”. M-am uitat pe site-ul oficial Eurovision România (click aici!), n-am văzut niciun clasament postat. Pe pagina de Facebook Eurovision România, însă, citim următorul mesaj:

Redactorii de specialitate ai revistei, Paris Match au întocmit un Top 10 al pieselor cu cele mai mari şanse de a câştiga finala Eurovision Song Contest 2017, care va avea loc pe 13 mai, la Kiev.

Link-ul te duce către un blog, andrei244.wordpress.com (News24), unde este prezentat un clasament, iar piesa Yodel It! se află pe locul 7. În articolul respectiv nu există niciun link la articolul original. Stau și eu și mă întreb, fiind vorba despre organizator, nu ar fi fost normal să posteze sursa oficială, nu un blog oarecare? Chiar nu știe TVR-ul să ajungă la Paris Match și să dea articolul oficial?! De ce ar trebui să creadă omul simplu că Paris Match chiar a publicat un astfel de top?!

Cătălin Ștefănescu a propus să existe astfel de dezbateri periodic „pentru că trăim din banii contribuabililor și e normal să vorbim despre așa ceva”. Irina Radu a fost de acord, cu o „condiție”: „să existe telefoane în direct și să vorbim cu cei de acasă”. Jos pălăria! Ideea mi se pare extraordinară și sper să fie pusă în practică! Una dintre primele întrebări pe care le-aș adresa într-o astfel de emisiune, este: de ce TVR HD are o grilă diferită de programe? A făcut TVR un sondaj ca să afle câți oameni au televizoare HD în România?! Să înțeleg că unele competiții sportive sunt doar pentru „cei aleși”?!

Am aflat de la Alina AlexoiTVR este producător al Campionatului European de Gimnastică de la Cluj. Tot Alina a spus că gimnastica este sportul olimpic preferat al românilor. Sunt de acord cu ea. Dar avem o problemă. Eu, simplu telespectator, aud pentru prima dată acum că va avea loc la Cluj Campionatul European de Gimnastică. Evenimentul se desfășoară în perioada 19 – 23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj. Așadar, peste două săptămâni. Cum a promovat TVR-ul un eveniment pe care-l produce?! A existat vreo conferință de presă la care să invite și celelalte posturi TV de sport, jurnaliști din presa scrisă?

Și uite așa, am ajuns la un alt subiect sensibil: promovarea, PR-ul și marketingul. „N-am avut bani pentru așa ceva”, a zis Irina Radu. Dar „cuvintele la voi”, dragi jurnaliști le aveți? Pentru că mă uit pe pagina voastră de Facebook  (TVR 1) și observ texte „obosite”, puse doar ca să fie, foarte rar se întâmplă să răspundeți vreunui mesaj al telespectatorilor (iar posibilitatea de a trimite mesaj privat nu există). Poate de aceea postul public de televisiune are doar 276.185 de like-uri și pe pagină există și postări cu doar 10 like-uri, pentru că nu dialogați cu telespectatorii.

Am mai auzit o „dudă”: TVR este singura televiziune care mai are posturi regionale. Dar, Digi24 a dispărut, între timp?

S-a vorbit mult aseară la TVR 1, cu toate acestea, nimeni nu a scos niciun cuvânt despre „Cerbul de Aur”, cândva mândria TVR-ului (iar Irina Radu o știe foarte bine). Dar, cine știe, poate după ce îi trece ambiția de „a aduce Eurovisionul în România”, Iuliana Marciuc își va seta un nou obiectiv: relansarea Festivalului „Cerbul de Aur”. Dacă tot au bani de la buget, ar putea să-i folosească și pentru un brand de țară.

Având în vedere că s-a spus că în TVR e „matriarhat”, mă așteptam ca în timpul dezbaterii să fie abordat și subiectul: emisiuni pentru copii. Doar erau atâtea mămici în platoul emisiunii. Eu știu că am crescut cu „Ba Da Ba Nu”, „Abracadabra”, „Tip Top Minitop”. Nu zice nimeni să cumpere formate de emisiuni, bănuiesc că există oameni care pot inventa emisiuni pentru cei mici. De ce a renunțat TVR să difuzeze seriale de desene animate? Știu că e greu să concurezi cu Disney Channel (în audiențe era chiar peste TVR 2), dar merită încercat.

N-am înțeles nici ce loc are muzica în noua grilă TVR. În afară de emisiunea „Duelul Pianelor” și folclor, nu mai avem nimic? Nu există jazz, nu există blues, nu există rock? Nici folk-ul nu mai e iubit? Unde au loc artiștii români? Dacă breasla artiștilor ar fi fost una unită, ar fi reacționat prompt după această emisiune. Dar, Uniunea Compozitorilor doarme liniștită, iar artiștii nu au un sindicat. Așa că Televiziunea Română poate face ce dorește, nu va fi deranjată de nimeni.

 

În final, vă las un fragment din articolul scris de Mircea Morariu pe site-ul Adevărul.ro:

Incompetenţă, rea-voinţă ori sabotaj de-a dreptul?

La mijlocul lunii aprilie, mai exact începând cu data de 17, principalele canale (TVR 1 şi TVR 2) ale Televiziunii publice din România – spuneţi-i pe mai departe cum vreţi, cum vă este la îndemână sau cum vă mai amintiţi numele îmbătrânitei, abandonatei instituţiei a cărei primă ieşire în eter s-a produs la 31 decembrie 1956 – vor funcţiona în conformitate cu noi grile de programe.

Ele au intrat în posesia publicaţiei online Pagina de media în urmă cu câteva zile. Le-am cercetat de câteva ori cu mare atenţie şi m-am frecat la ochi. Nu, nu visam. Era aievea. Coşmarul este realitate. Realitatea dezastrului care se va desăvârşi dacă aceste grile vor fi puse în practică. Se pare că nu mai e nici o scăpare de vreme ce, între timp, au început să se promoveze spoturi de promovare.

În esenţă, TVR 1 va deveni eminamente un canal de ştiri, de informaţii şi de talk-show-uri, în vreme ce TVR 2 va prelua restul. TVR 2 va deveni canal-amestec, canal-cocktail, fără nici urmă de direcţie. Ceva, nu multă, cultură ca să nu ni se aplece, două-trei filme şi alea cam vechiuţe, date cu linguriţa, un pic de teatru mai mult preluări şi reluări decât producţie proprie, o brumă de divertisment, nişte buletine informative molfăite de nişte duduci semi-analfabete. Şi, pour la bonne bouche, emisiunea Iulianei Tudor, O dată-n viaţă!. Nu, nu vă grăbiţi să jubilaţi! Se vor difuza doar reluări. Numite englezeşte căci româneşte e mai greu să spui că ai făcut praf bugetul şi nu mai sunt bani pentru producţii noi.

Ne va fi, în schimb, oferit drept trufanda un concurs de cultură generală prezentat de scosul de la molii şi de la naftalină Virgil Ianţu. Cercetând cu şi mai mare atenţie noua grilă a TVR 1, se observă că aproape jumătate dintre emisiuni, în orice caz cele mai bune tronsoane orare, sunt rezervate unor paraşutaţi în TVR. Indivizilor care până mai ieri făceau coadă la birourile de plasare. NU fiindcă ar fi fost prea buni, deoarece şi-ar fi sfidat patronii şi interesele lor obscure, ci pentru că, pur şi simplu, erau neperformanţi, slabi, nu făceau audienţă. Drept care sunt foarte buni, sunt pe specificul TVR 1.

Puteți citi articolul în întregime aici:

http://adevarul.ro/entertainment/tv/incompetentarea-vointa-sabotaj-de-a-dreptulp-1_58e32aa75ab6550cb8f15fb3/index.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


7 × three =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>