Rod Stewart, banul public, Primăria și ipocrizia la români

Rod Stewart la Bucuresti 2018Articol de Iulia Radu

Banul public… ochiul dracului

Trag de timp. Nu stiu de ce, dar parca inventez fel de fel de scuze pentru a nu scrie acest text. Citesc cronicile publicate deja si ma incearca o senzatie de lehamite , reactiile de pe Facebook sunt din ce in ce mai stranii si, culmea, vin tocmai de la oameni de muzica.  M-as fi asteptat la mai multa toleranta, la mai multa inteligenta, la mai mult echilibru in exprimarea opiniilor. Dar nu! Trendul este clar: criticarea si boicotarea tuturor actiunilor culturale facute pe bani publici. Eventual, sanctionarea exemplara a celor care au participat (public, artisti) – nu m-ar mira sa ceara careva sa fim batuti cu pietre in piata publica. Brusc i-a apucat pe toti grija de banul public. Astfel, s-a umplut Facebook-ul cu referiri la “ciubucul” facut de Rod Stewart in Romania, cu intrebari de genul “cat ai fi platit pe un bilet la un concert cu Rod Stewart” si cu indemnuri la boicot. Mai nou, e trendy sa declari ca stai acasa si nu girezi cu prezenta ta un eveniment facut din banii contribuabililor. Gandul acesta te face sa te simti important si pentru o secunda, chiar ai senzatia ca ai facut ceva util pentru comunitate. In realitate, insa, n-ai facut! Pur si simplu ai ratat sansa sa vezi un mare artist pe care e putin probabil sa-l mai vezi cu alta ocazie. Ma si mir ca nu s-a nascut o mica industrie din toata treaba asta: probabil, daca s-ar fi gandit cineva sa faca niste ecusoane cu mesajul “nu merg la Rod Stewart” i-ar fi iesit pe plus afacerea. Sebastian Vizan (redactor, cronicar care publica texte pe site-ul noizz.ro) este deranjat de faptul ca Rod Stewart nu a salutat nici la venire, nici la plecare si nici macar nu a urat un amarat de “La multi ani” Bucurestiului (pentru cei 559 de ani) si tarii pentru cei 100. Desigur, si… ce ar mai fi trebuit sa faca?! Poate sa puna mana si pe matura si sa stranga gunoiul lasat in urma de pretiosul cetatean romano-european din buzunarul caruia a fost platit?! Si daca tot era acolo, nu-i pica rangul daca facea si el macar un km dintr-o pista pentru biciclisti, nu?! Ce dracu, doar i-am dat atatia bani! Este socanta obtuzitatea cu care priveste domnul jurnalist relatia public-artist-banii intrati in cont. Au fost o gramada de artisti care n-au salutat nici la inceput, nici la sfarsit si nici n-au vorbit cu publicul in timpul concertului. Cateva exemple care-mi vin in minte sunt Bob Dylan (de doua ori) si Eric Clapton. Nu s-a simtit nimeni profund ofensat, sau poate ne inflamam doar daca ii platim de bani publici?! Nu cred ca Rod Stewart sau Hurts sau orice alt artist care a urcat pe scena acestui eveniment, era obligat in vreun fel sa faca urari orasului si tarii sau sa salute multimea. Cred ca asta tine mai mult de educatie decat de originea banilor primiti pentru prestatie. M-a deranjat, insa, mult mai mult faptul ca organizatorii (Creart, in acest caz) NU s-au gandit nicio secunda sa conceapa evenimentul denumit pompos “Zilele Bucurestiului” astfel incat sa sublinieze ideea ca orasul implineste 559 de ani. M-as fi bucurat sa vad in piata obiecte promotionale  pe care sa scrie 559 (tricouri, brelocuri, sepci, pliante, stickers, o amarata de foaie de hartie pe care sa scrie La multi ani Bucuresti – orice obiect, cat de mic, pe care omul sa il poata lua acasa si sa ramana cu o amintire). Mi-ar fi placut ca firmele care au vandut in Piata Constitutiei mancare si bautura (lasandu-si libertatea unui adaos comercial generos intre 0 si 1000%) sa vina cu produse dedicate evenimentului: o placinta, o prajitura cu 559 pe ea, o doza/sticla/pahar de suc sau de bere personalizat(a), ceva, orice ca sa ne fie si noua clar de ce ne-am adunat acolo. Era atat de greu sa existe un prezentator al evenimentului care sa ne ureze La multi ani pana ne plictiseam?! Pai, daca organizatorul nu s-a gandit la nimic din toate acestea, de ce sa avem pretentia sa ne ureze Rod Stewart ceva? Poate nici nu i-au spus cu ce ocazie organizeaza acest concert. Si apropo de vesnica trimitere la banii publici… eu am vazut pe ecranele din piata doi sponsori mari: Kaufland si Coca Cola. Din cate stiu, nu sunt de stat.

Si pentru ca majoritatea artistilor care s-au exprimat pe Facebook au facut-o doar referindu-se la suma astronomica primita de Rod Stewart din bani publici (e refrenul saptamanii), nu pot sa nu observ ipocrizia care a pus stapanire pe tot mai multi. Aproape toti artistii romani au cantat si pe bani publici la un moment dat. Pana acum nu i-am vazut suparati ca publicul are acces gratuit la concerte. Acum, ii deranjeaza… ce? Ca ala a luat o suma cu multe zerouri in coada? Pai, a luat-o pentru ca isi respecta blazonul, pentru ca are un box office care ii permite sa ceara acesti bani. Este cat se poate de defecta abordarea artistilor romani. Eu, de exemplu, m-am intrebat de ce nu putea Creart sa aduca pe scena trupe bucurestene aflate la inceput de drum (chiar necunoscte publicului mare) pentru a promova si a incuraja astfel scena muzicala locala. In cele 3 zile, puteau aduce in atentia publicului si 10 trupe noi (din licee, din scoli, etc). M-as fi asteptat ca muzicienii sa abordeze si acest subiect, asta daca le pasa cu adevarat de ceea ce vine din urma si de modul in care sunt sustinuti artistii tineri. Dar daca totul se reduce la bani, ce pretentii sa avem?…

Mai este un aspect pe care vreau sa-l subliniez daca tot am ajuns la subiectul autoritate publica-bani-concerte. N-am vazut pe niciunul dintre justitiarii revoltati de onorariul lui Rod Stewart, sa aduca in discutie vreodata taxele cerute de autoritatile locale pentru Sala Palatului sau pentru orice alta sala de teatru si concert aflata in administratia autoritatilor locale. Nici organizatori (privati!!), nici artisti. Asta nu deranjeaza pe nimeni. N-am vazut pe nimeni preocupat de destinatia acelor bani proveniti din chirie. Cate sali au fost renovate sau, mai bine, construite in ultimii 28 de ani? Ia faceti socoteala, din cate concerte organizate la Sala Palatului putea fi platit onorariul lui Sir Rod Stewart?

Sâmbătă, 22 septembrie

Nu-mi pare rau ca am fost sambata si duminica in Piata Constitutiei. M-am dus cu placere si m-am bucurat de muzica. Nu locuiesc in Bucuresti, deci nu am nicio contributie la bugetul local. Am fost acolo strict pentru muzica, avand convingerea ca orice eveniment cultural merita sprijinit si incurajat. Sambata am avut sansa sa vad pentru prima data live trupa Hurts (din Manchester, UK). Theo Hutchcraft (solist) si Adam Anderson (multi-instrumentist) au cantat pentru prima oara in Romania in 2011, in clubul Fratelli. Au fost si la Summer Well in 2016 si la festivalul Afterhills de la Iasi de anul acesta (cu o minima gandire logica organizatorii ar fi putut evita sa aduca o trupa care cantase in Romania in luna iunie – n-au trecut nici 3 luni de atunci). S-a simtit ca o parte a publicului era familiarizata cu repertoriul britanicilor. Este bine sa retineti ca din 2009 pana in prezent, trupa Hurts a lansat 4 albume de studio (primele doua au inregistrat vanzari de peste 2 milioane de discuri vandute in lumea intreaga si au primit Discuri de Aur si de Platina). Mi-a placut recitalul lor, chiar daca genul de muzica nu e tocmai pe gustul meu. Au avut nerv, au stiut sa comunice bine cu publicul si au creat o atmosfera de sarbatoare. Mi-au placut foarte mult piese precum Some Kind Of Heaven, Lights, Miracle si Beautiful Ones.

In deschiderea trupei Hurts a urcat pe scena formatia The MonoJacks (Romania). I-am vazut de multe ori in festivaluri, au un public fidel si din ce in ce mai numeros. Trupa suna bine sid aca aveti ocazia sa ii vedeti live, nu ratati momentul.

Dupa lasarea intunericului, pe Casa Poporului au aparut diverse proiectii, un bun prilej pentru cei aflati in Piata sa fotografieze cladirea. Mi-ar fi placut ca organizatorii sa spuna mai multe despre cei care au conceput aceste proiectii si sa evidentieze mai bine acel spectacol vizual.

Setlistul concertului Hurts (potrivit site-ului setlist.fm):

  1. Desire
  2. Ready to Go
  3. Some Kind of Heaven
  4. Sunday
  5. People Like Us
  6. Hold on to Me
  7. Miracle
  8. Rolling Stone (“The Road” outro)
  9. Weight of the World
  10. Better Than Love
  11. Sandman
  12. Lights
  13. Somebody to Die For
  14. Wonderful Life
  15. Nothing Will Be Bigger Than Us
  16. Wings
  17. Encore:
  18. Beautiful Ones
  19. Stay

 

Rod Stewart Day

Duminica, 23 septembrie, am revenit in Piata Constitutiei pentru concertul lui Rod Stewart. Mi-am dorit sa-l vad si ma bucur ca am avut aceasta sansa. Rod Stewart a stralucit si la propriu si la figurat (probabil, a schimbat mai multe ținute decât Madonna). M-a impresionat apariția lui tonică. Are muzicieni excelenți în trupă și ne-am bucurat de numeroase momente de solo. Jimmy Roberts (saxofonist) este extrem de charismatic și expresiv. Toate fetele au fețe luminoase, zâmbesc mult, dansează, comunică cu publicul din priviri și gesturi și cântă atât vocal cât și la o grămadă de instrumente.

Am urmărit concertul de pe peluza Casei Poporului. Am preferat acel loc din două motive: în primul rând, era mult prea aglomerat jos și riscam să nu văd nimic, în al doilea rând, aveam o privire de ansamblu. ProTV-ul a numărat peste 75.000 de oameni. Câtă vreme nu există cifre oficiale, putem specula în voie. Când am intrat în prima seară, i-am întrebat pe cei de la BGS câți oameni încap în perimetrul delimitat și mi-au spus că în jur de 60.000. În mod firesc, am întrebat cum vor știi că a fost atinsă limita. Răspunsul a venit sec: aproximează Jandarmeria.

Suntem egali dar nu toți

Înainte de a ajunge pe peluză, m-am plimbat puțin prin mulțime. Era în jur de 19.00 și începea să devină aglomerat. Am ajuns până în fața scenei unde am constatat cu uimire că „gazonul” era împărțit în 3: Golden Circle (unde intrau doar cei „aleși”, care aveau invitații), un Gazon A, unde intra oricine, dar, hei, dacă tot putem să punem un gard, de ce să nu o facem?

În timp ce era pregătită scena pentru Rod Stewart, am ascultat mai multe piese Queen, printre care și We Will Rock You. A fost emoționantă reacția spectatorilor care au început să țină ritmul cu palmele.

Concertul a început la ora 20.50 cu un intro energic făcut de trupă. M-am bucurat să ascult piese precum Some Guys Have All the Luck (cover The Persuaders), Rhythm of My Heart ( cover Marc Jordan), Baby Jane, Tonight’s the Night (Gonna Be Alright) (aici a avut o tentativă de a lăsa publicul să cânte singur, însă, oamenii au fost luați puțin prin surprindere, poate au cântat cei din față, dar în spate nu s-a auzit nimic), The First Cut Is the Deepest ( cover Cat Stevens), Have I Told You Lately ( cover Van Morrison). Dar cel mai emoționant moment a fost bisul cu Sailing ( cover Sutherland Brothers) cântat de toată lumea. Rod Stewart a invitat pe scenă Corul de Copii Radio iar rezultatul a fost extraordinar! Mi-a plăcut și Nutbush City Limits ( cover Ike & Tina Turner) moment oferit doar de trupa lui Rod Stewart cu fetele în prim plan. Momentul solo-ului de baterie a fost în bună măsură ratat din cauză că a picat sunetul. A fost un duel al bateriei cu percuția. Probabil că ar fi fost frumos. L-am auzit parțial, spre final. Din ceea ce vedeam pe imagini reieșea că oamenii băteau cu trăire.

Rod Stewart nu a comunicat direct cu publicul. Nici nu cred că era nevoie. Transmite atât de mult prin gesturi, mimică, privire, mișcare scenică, încât n-am simțit lipsa vorbelor, nici măcar a banalului salut. Spre finalul concertului a degajat înspre public mai multe mingi de fotbal cu autograful lui. Am văzut pe Facebook fotografiile norocoșilor care le-au prins. Felicitări!

Membri trupei lui Rod Stewart (am cules informatiile de pe site-ul oficial al fan clubului artistului si din cronicile scrise de presa britanica si americana deoarece Creart nu si-a pus nicio secunda problema sa dea informatii complete despre concertul britanicului): Conrad Korsch – bass guitar, Dave Palmer – drums, Jimmy Roberts – saxophone, J’anna Jacoby – violin, mandolin, acoustic guitar, Julia Thornton – vocals, banjo, harp, Caissie Levy – vocals, violin, Chuck Kentis – keyboards, Emerson Swinford – guitar, Bridget Cady – vocals and dance, Becca Kotte – vocals and dance, Di Reed – vocals and dance.

Mi-a plăcut foarte mult și recitalul trupei Vunk. Piesele lor au fost cântate și de pitici și de bunici. „Ne știm locul și ne vom strădui să treacă timpul mai ușor”, a spus Cornel Ilie, vizibil emoționat. Cornel și-a prezentat colegii de trupă și a subliniat că și trupa Vunk formează o familie. Mesajul lui Cornel a fost cât se poate de clar: o familie poate fi formată din orice oameni atâta vreme cât există dragoste și respect. Jos pălăria, Cornel! Publicul a aplaudat acest ”statement”.

În loc de concluzie: cu trotinete, cu câini, cu nou născuți în cărucior, dar fără umbrele

creartNu pot să închei fără să mai punctez câteva aspecte legate de organizare. În primul rând, m-aș fi bucurat dacă ar fi fost bilete simbolice de 1 leu, sau orice altă sumă modică. Credeam că cei de la Creart au învățat lecția de la Festivalul HeyDay unde au pus în vânzare bilete. Așa ar fi avut control mai bun. În prima seară aveai voie să intri și cu mâncare și cu băutură. Erau interzise armele, umbrelele și DSLR-urile. În a doua seară, nu mai erau lăsați să intre oamenii cu sticle de plastic, doze de bere, mâncare… „pentru siguranța dvs” motivează un angajat al BGS. Partea amuzantă este că după ce intrai, primeai de la bar berea la doză și apa la pet. Păi, și cu „siguranța” noastră cum rămâne?! *I-au lăsat pe oameni să intre cu copilași în cărucior, cu trotinete, cu biciclete mici, cu animale de companie (atâta vreme cât aveau botniță și strângeau murdăria după ei, cel puțin așa li s-a spus). Poate îmi explică și mie cineva, cum poți să faci așa ceva când știi că la eveniment vin peste 60.000 de oameni?! Dacă se întâmpla vreo nenorocire, cine răspundea? Cât de iresponsabili pot fi organizatorii? S-a ieșit greu și în prima seară când nu a fost atât de multă lume. *La ce erau bune porțile de acces?! *Îi lași pe oameni să intre cu trotinete dar le iei umbrela?! Dacă pliezi trotineta, iese o armă albă cât se poate de periculoasă.  *Chiar nu puteau anunța organizatorii ora începerii? Aveți alături mesajul lor privind ora începerii concertului… No comment!

Rămâne bucuria de a-l fi văzut pe Rod Stewart și speranța unei noi întâlniri mai bine organizate.

Nu am găsit setlistul concertului de la București. N-am nicio speranță că-l vom primi de la organizatori (nici măcar fotografii nu au trimis). Poate ne ajutați să-l reconstituim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ nine = 16

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>