Snobismul spectatorului român sau promovare defectuoasă?!

u2 fans fani (600 x 400)Articol de Iulia Radu

Intenționat am lăsat câteva zile să treacă după concertul Judas Priest pentru a scrie acest text. Am văzut numeroase mesaje în care spectatorii îi acuzau pe organizatorii concertului de lipsă de profesionalism. Faptul că oamenii au început să se exprime când sunt nemulțumiți de serviciile oferite de un organizator sau altul de concerte, este un semn bun. Au mai făcut-o și cu alte ocazii, nu multe din păcate, și unul dintre exemple este concertul lui Robbie Williams, când D&D East Entertainment a primit chiar și o amendă de la Protecția Consumatorului. Noi am criticat de multe ori aspecte care țin de organizarea de concerte pentru că, este bine să subliniem că nu doar Metalhead sau D&D au probleme. Dimpotrivă! Deși m-am bucurat să văd că în sfârșit spectatorul român ia atitudine, n-am putut să nu sesizez și o ușoară ipocrizie. Au scris mulți despre condițiile mizerabile de la WC-uri, că în țări civilizate există lumină, apă și săpun, etc… Absolut de acord cu ei, așa ar fi decent să fie peste tot, dar… să nu uităm că aproape după toate concertele rămân în urmă munți de gunoaie, deși există, de cele mai multe ori, suficient de multe coșuri pentru gunoi. Chiar la Judas Priest am văzut pahare, cutii de carton aruncate pe jos, deși era loc în tomberon. Așa că dacă luăm poziție împotriva minusurilor din organizare, ar trebui să facem același lucru și când vine vorba despre spectatorul necivilizat.

Revin puțin la concertul Judas Priest. Nu am să mă refer la faza cu mâncarea comentată de toată lumea. Consider că e regratabil că a ajuns un subiect public, ar fi trebuit să rămână între ei, iar managementul trupei să o rezolve cu organizatorul. Ceea ce m-a surprins în mod neplăcut a fost mesajul postat pe pagina de Facebook Metalhead (click aici pentru a citi), în care organizatorul se victimizează și vorbește despre grija față de un anumit gen muzical și despre investițiile serioase făcute în ultimii 14 ani… Este foarte adevărat că Metalhead a trimis și un e-mail prin care prezentau scuze spectatorilor și o binevenită listă de măsuri pentru viitor (îl puteți citi în finalul acestui articol).

Esențială, din punctul meu de vedere, în tot acest mesaj este grija față de muzică și investițiile făcute. Am observat acest discurs la majoritatea organizatorilor și promotorilor de pe piața românească. Toți declară că fac acest job pentru muzică și pentru oameni. Foarte frumos! Dar dacă privești lucrurile mai atent începi să vezi fața hidoasă a realității. Toți investesc, dar niciunul nu e preocupat de fidelizarea publicului. Un ascultător al emisiunii „Psihologul Muzical” (Radio România Actualități) spunea că nu a văzut o industrie care să fie atât de preocupată să pună pe fugă cumpărătorul, așa cum face industria muzicală și de divertisment. Tind să îi dau dreptate. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când se amână/anulează un concert, unul dintre motivele invocate cel mai des este „lipsa de interes a spectatorilor”. Mi se pare uluitor faptul că în toți acești ani (doar 28!!), niciun organizator/promotor nu s-a întrebat măcar o dată (chiar și în glumă): „bă, dar de ce nu mai sunt ăștia interesați?!”. Dar hai să vorbim despre lucruri concrete:

1. În primul rând, NU știm câte bilete se vând la un concert sau la un festival și nici câte invitații dau organizatorii. Deci nu putem știi care sunt artiștii cu impact pe bune la public. Vedem multe săli pline, am văzut și stadioane neîncăpătoare. Uneori chiar 2 concerte sunt declarate sold-out, ba au fost chiar și 7 la rând. Dar niciodată nu știm cât s-a vândut cu adevărat.

2. Câți organizatori/promotori cer radiourilor să difuzeze muzica artiștilor pe care îi aduc în România?

3. Să ne amintim de primul concert Pink Martini la București din 2007. A fost declarat sold-out la Sala Palatului. Ne-am mirat cu toții, mai ales că nu era vorba despre un nume cunoscut sau difuzat în România. Cu toate acestea, publicul s-a îngrămădit. Au revenit apoi în țară, au cântat și la TNB (deci o sală mai mică), și la Operetă, au cântat și la un festival. Având în vedere că publicul s-a dus să îi vadă de atâtea ori, putem deduce că există interes. De câte ori ați ascultat, din 2007 până în prezent, la posturile de radio această formație care are public de câte ori vine la noi?! Cât de mult s-au străduit organizatorii să țină publicul aproape tocmai ca să nu își facă griji când aduc din nou trupa în țară? *Să luăm un alt exemplu: Smokie. S-a bucurat de succes de fiecare dată când a venit în România. A umplut Polivalenta, a umplut Sala Palatului. De ce? Au repertoriu bogat, cunoscut de români. De câte ori ați văzut pe vreunul dintre organizatorii care i-au adus în România, postând vreo informație (au tot apărut în presa internațională) sau măcar o piesă cu trupa asta pe rețelele de socializare? S-o facă doar așa ca să nu îi uite românul până când decid să îi aducă din nou. *Să ne îndreptăm atenția și spre un festival: cel de la Gărâna, un adevărat Rai pentru un public de nișă. Festivalul s-a impus pe piață rapid. Se bazează pe un public format din cunoscători și se știe că publicul de nișă este unul fidel. Dacă pui numele artiștilor pe afiș și link-ul de unde pot fi cumpărate biletele, treaba merge simplu. Dar… nu pot să nu mă întreb: cât efort depune organizatorul ca muzica din festival să fie descoperită și de alte categorii de public? Îl preocupă, oare, acest aspect sau este suficient să stai în „bula” asigurată de nișă?

4. Se bat organizatorii cu cărămida-n piept că ei se luptă să păstreze metalul în prima linie. Dar ce au făcut concret pentru a nu rămâne fără public?! De ce Judas Priest, Iron Maiden, Megadeth, Metallica, etc au concerte cu 20-50.000 de spectatori în alte țări, iar la noi abia vin 7-8.000?! Să nu uităm că nu cu mult timp în urmă trupe ca Metallica, Iron Maiden, Priest, Aerosmith aduceau la concert 15.000 – 30.000 de oameni și în România. Ce s-a întâmplat între timp?! Chiar nu-și pune niciunul întrebarea de ce nu mai vin spectatorii la concerte? *Câți organizatori iau legătura cu casele de discuri pentru a se asigura că oamenii pot achiziționa de la concerte muzica artiștilor care urcă pe scenă?

5. Am avut câteva festivaluri bune. Vă dau trei exemple: B’estfest, Peninsula și OST Fest. Sunt categorii diferite de public. Toate au dispărut din peisajul concertistic. De ce? Din eterna „lipsă de interes a publicului”. Stau și mă întreb ce au făcut organizatorii pentru a nu-și pierde nișa. Și atenție! Mă refer la MUZICĂ. Pentru că nu poți promova muzică fără muzică. Cât de interesați au fost organizatorii să își cultive publicul? Să îi facă interesați de produsul artiștilor pe care intenționează să îi aducă… Eu când mă duc la un festival o fac în primul rând pentru MUZICĂ. Abia apoi mă gândesc ce alte distracții mai găsesc acolo.

6. Cum promovează organizatorii români un eveniment? Păi, foarte simplu. De regulă trimit 4-5 comunicate de presă, care conțin câteva info despre bilete, puțin despre artiști, laude excesive („Regele/Regina…”, „cel/cea mai mare/tare din parcare”)… Unii se mulțumesc doar cu 1-2 comunicate (probabil se gândesc că ce e mult strică). Partenerii media postează pe paginile lor de internet afișul evenimentului (pe care-l schimbă periodic, atunci când se mai adaugă un sponsor sau un alt partener, sau invitați speciali). Un post de radio (partenerul media) difuzează spoturi care anunță evenimentul. Spotul cuprinde, de regulă, cea mai cunoscută piesă (câteva secunde) a celui care urmează să cânte în România. Orașul este umplut cu afișe (fie că sunt puse în locuri special amenajate, fie că sunt puse pe fiecare gard). Apoi Facebook-ul este invadat de anunțuri sponsorizate către site-ul de unde pot fi achiziționate biletele. Pe scurt, în România, promovarea de concerte înseamnă: câteva comunicate fără sare și piper, spoturi radio, afișe și anunțuri sponsorizate pe Facebook/Instagram. În aceste condiții, ne mirăm că publicul nu mai este interesat?! *Noi am cerut de fiecare dată să primim muzica celor care vin în România, tocmai pentru a o difuza la radio, în emisiunea „Psihologul Muzical”. Cred că, în cei 11 ani de când lucrez cu Andrei, putem număra pe degetele de la o mână de câte ori am primit CD-uri sau mp3-uri pentru radio. *Am cerut interviuri cu artiști tocmai pentru că este important să existe o legătură între publicul român și artistul care vine la noi. N-am cerut exclusivități! În primul rând, artistul se simte respectat, în al doilea rând publicul are șansa de a interacționa cu el (dacă interviul e în direct) și de a afla informații direct de la sursă. Vreți să știți cum ne-au sprijinit organizatorii să ajungem la artiști? N-au făcut-0 mai deloc și sunt puțini organizatorii care înțeleg importanța acestui demers. *Am publicat din proprie inițiativă de fiecare dată pe site materiale traduse din presa internațională pentru că am considerat că publicul trebuie să aibă șansa să descopere un artist sau o trupă. Am propus topuri (cu 40-50 de piese din repertoriul unei trupe/unui artist) iar primele 6 (uneori 10) piese din clasament au fost difuzate  în emisiune. De ce? Pentru că ni se pare normal ca publicul să asculte muzică și să aibă informații la dispoziție. Facem toate aceste lucruri fără să avem pretenția să fim „parteneri media”, să fim pe afiș sau să primim zeci de invitații. Le facem din convingere. Prea puțini organizatori au înțeles sau au mulțumit pentru sprijin. Dacă organizatorul/promotorul/PR-ul (cel care trebuie să știe care-s oamenii care scriu/difuzează muzică) este atât de neimplicat în fenomen, hai să nu ne mai mirăm de nimic.

7. Câți organizatori cer cronici de concert? Din ce în ce mai puțini. Tocmai de aceea au cam început să dispară. Pe măsură ce numărul celor acreditați crește, cronicile, impresiile sunt tot mai rare. Culmea este că niciun organizator nu ridică această problemă, nu am văzut nicio dezbatere în spațiul public (pe Facebook, că acolo le place să își facă veacul) inițiată de vreun organizator. Nici foto-cronicile nu mai sunt la fel de multe ca-n trecut. După primele 3 piese fotoreporterii trebuie să predea aparatele și le recuperează la final. Asta se întâmplă în 2018 când telefoanele au adesea camere foto performante. De ce nu ar putea fotoreporterii să se plimbe printre spectatori pentru a surprinde atmosfera de la eveniment? În alte țări fotografii lansează cărți cu fotografii realizate la diverse concerte, festivaluri (și nu-s doar cu artiștii care au fost pe scenă, sunt în special cu spectatorii). De ce să acreditezi un reporter și să nu îi dai acces în toate sectoarele, astfel încât să poată scrie corect despre evenimentul tău?! De ce să nu le dai posibilitatea să își facă meseria cum trebuie?! Pentru că între noi fie vorba, atât reporterul cât și fotoreporterul vin la concert ca la un job, nu ca la distracție! Cel puțin așa se crede. Dacă un jurnalist pop-rock e pasionat scrie, povestește în orice condiții!

8. Cum aleg organizatorii artiștii pe care intenționează să îi aducă în România? Mi-am pus de multe ori această întrebare. Care-i metoda? Alabala portocala? Se leagă la ochi și extrag o hârtiuță dintr-un bol de sticlă? Merg la ghicitoare? Dau în bobi? Citesc în zațul de cafea? Ați văzut vreun sondaj pe Facebook prin care spectatorii sunt întrebați ce și-ar dori să vadă? Foarte rar o fac. Și atunci, cum decid pe cine să aducă? În ultimii 28 de ani, Andrei Partoș mi-a spus că s-a întâmplat de câteva ori ca organizatorii să ceară un sfat, o listă cu artiști care ar avea succes în România. De fiecare dată când a fost solicitat, Andrei a răspuns cu promptitudine. Dacă au ținut sau nu cont, este deja o altă poveste, important este că au făcut acest pas. Dar s-a întâmplat mult prea rar.Pe acest site ați găsit numeroase sondaje cu liste mari cu nume de artiști pe care i-ați dori pe scenele din România. Nici acestea n-au fost apreciate de domnii cu bani!

9. Mă amuză gândul că avem conferințe despre industria muzicală, când noi nici măcar nu stăpânim regulile elementare de promovare a unui eveniment. La acele conferințe se discută lucruri interesante. Dar le putem aplica în „mlaștina” din România?! Mă uit la organizatorii din țările civilizate. Ei promovează muzica, articolele publicate de revistele muzicale pentru că în țările civilizate, unde se poate vorbi despre o industrie sănătoasă, organizatorii/promotorii și presa trag în același sens pentru că au același scop la bază: fidelizarea iubitorului de muzică, câștigul  financiar. Jurnaliștii britanici și americani (Rolling Stone, Mojo, Q Magazine, Classic Rock, Metal Hammer) publică mereu cronici prin care mențin viu interesul cititorilor. Chiar și cronicile care conțin critici ajută evenimentul. Cuvântul cheie în țările civilizate este: colaborare. La noi care este?

10. Există vreun parc din București în care nu au cântat gratis Bonnie Tyler și Albano? În acest caz, ne mai mirăm de ce nu mai cumpără oamenii bilete atunci când e cazul? Cine a stricat „piața”? Paradoxal, deși au venit de atâtea ori în România, a fost aproape imposibil să ajungem să le luăm interviuri. Nu din vina artiștilor, ci a intermediarilor. În anul în care Bonnie Tyler participa la Eurovision, albumul ei, Rocks And Honey (2013), era în topuri în multe țări din Europa. Ați văzut pe vreunul dintre organizatorii/promotorii care au adus-o la noi de atâtea ori să schițeze vreun gest pentru a face cunoscut aici acest album?! Nici măcar când a venit tocmai pentru a promova acest album, nu s-au străduit să-l promoveze ca lumea. Țin minte și acum mesajele primite la radio de la oameni care fuseseră la concert și care erau nemulțumiți de faptul că n-au găsit albumul de vânzare, că au ascultat pe posturile de radio „eternele” hituri (It’s A Heartache și Total Eclipse Of The Heart), de exemplu. Când publicul știe mai mult despre cariera actuală a unui artist decât știe organizatorul, atunci e clar că avem o problemă.

În 2015, pe Stade de France a avut loc un concert (cu bilete!!) dedicat anilor 80. Aveți o filmare mai jos și puteți vedea câtă lume a participat. De ce se poate la ei și la noi nu? Pentru că în Franța există un cult pentru astfel de show-uri, există presă care scrie despre muzică, există respect pentru artiști.

11. Vă amintiți de concertul lui Adamo de la Sala Palatului? A fost sala plină, au fost oameni fericiți. La prima vedere, semăna cu un mare succes. Când a fost anunțată revenirea lui, părea un lucru cât se poate de firesc. Șocant a fost că după câteva luni (timp în care organizatorul nu s-a omorât cu promovarea) a venit și anunțul anulării. Brusc, publicul nu mai era interesat. Să fi fost de vină prețul biletelor? Sau lipsa de promovare? Sau și una și alta? Habar n-am! Tot ce știu este că pe o piață normală, astfel de situații n-ar fi apărut.

12. Țineți minte când a fost Donovan la Gala Folk You? E o întrebare mai mult retorică pentru că prezența lui în România a fost atât de puțin mediatizată încât și publicul (iubitor de folk!!) s-a mirat cine-i ăla care a cântat rătăcit printre folkiștii români. Unii chiar au ieșit din sală să cumpere de băut și de mâncat, ca și când recitalul lui Donovan ar fi fost o pauză în program…

13. În perioada 27 – 29 iulie, a avut loc la Romexpo Creative Fest 2018. Mare eveniment mare organizat de CreArt (Primăria Municipiului București). Au urcat pe scenă nume mari: Fatboy Slim, Guano Apes, Robin and the Backstabbers, Șuie Paparude, Coma, Gojira & Planet H și mulți alții. Ați văzut vreo promovare a acestui festival? Sau dacă e pe bani publici e ok și mai discret?

14. Mi se pare mie sau sunt din ce în ce mai puțini sponsori care se implică în industria muzicală? Oare de ce se întâmplă acest lucru? Poate un organizator/promotor să dea un răspuns sincer la această întrebare?

M-aș bucura ca organizatorii să se trezească la realitate și să schimbe abordarea în acest domeniu. Sigur, e nevoie de răbdare și de multă muncă, dar dacă vor să mai aibă public cumpărător, ar trebui să se pună pe treabă!

 

Mesajul trimis pe e-mail de Metalhead:

Buna ziua,

Inainte de toate, dorim sa ne cerem scuze celor prezenti la concert pentru cozile de la casele de jetoane care apoi s-au mutat pe baruri. O parte (mare) din barmani nu au mai venit pur si simplu spunand ca sunt antamati in alte parti la alte evenimente care au avut loc simultan (Electric Castle). Am avut backup dar din pacate nu a facut fata pentru ca 70% din spectatori au sosit intre 20:30 si 21:00 iar noi nu am estimat corect nevoile pentru acest eveniment (inclusiv cele de backup).

Ne cerem scuze, invatam din greseli si incercam sa va oferim conditii cat mai bune pe viitor.

Nu ne cautam “scuze” doar ne cerem scuze. 

Organizam multe concerte pe an iar fanii care merg la ele stiu ca problemele apar foarte rar. Credem in scena metal de atata vreme, am ramas printre putinii organizatori care mai au curajul sa faca concerte de metal si dorim sa va asiguram ca interesul nostru nu este decat de a tine scena in picioare si a va oferi concerte si conditii cat mai bune.

Poate jobul cel mai important al unui organizator este sa prevada neprevazutul. 

Judas Priest au scris si pe ecrane la sfarsitul concertului ca se vor intoarce in Romania.

Apoi, in backstage fost probleme cu compania care a asigurat partea de catering dar si echipa noastra ar fi trebuit sa faca putin mai multa curatenie si sa nu lase mancarea de la pranz pe mesele de acolo sa poata fi filmata de trupa dupa cateva ore de cand s-a servit masa.

Filmarea trupei cu mancarea a fost postata la ora 19:00 iar ce au filmat ei era mancarea de la PRANZ ramasa de la tehnicii trupei dupa ce mancasera deja cu cateva ore inainte. In niciun caz nu era masa trupei. 

Trupa a mancat dupa show dupa ora 22:30 si nici nu au fost sa-si cumpere nicio pizza. Evident ce spuneau erau o gluma. Rob a mai facut asta in turneu si cu alte locatii / organizatori, filmand diverse prin backstage-uri si comentand despre ele.

Avem toate mailurile cu catering managerul lor care a aprobat meniurile. Meniul a fost comandat de ei si nu a fost alegerea noastra ca organizatori. Mancarea nu era stricata, prezentarea nu ajuta pentru ca firma de catering nu a adus toate cele necesare (cutite, farfurii, tavi etc..)

Am mai lucrat cu respectiva companie in trecut de multe ori fara probleme dar de data asta au gresit si ei si noi. Am observat problema si ulterior s-a remediat. Trupa si crew-ul sau au plecat fericiti de la Bucuresti.

Va intelegem supararea si revoltarea si noi suntem la fel de nervosi si revoltati pe toata situatia.

Măsuri

Dupa concertul de la Romexpo cu Judas Priest, primul nostru show din aceasta locatie, am tras niste concluzii si pentru a ne bucura cat mai bine de showul Nightwish de pe 17 august dar si la showruile viitoare de asemenea calibru, vom lua urmatoarele masuri (modificari)

– vom pune toalete pe ambele parti ale locatiei nu doar pe “o parte” si vom mari numarul lor
– triplam numarul de barmani si dublam numarul de barmani de backup
– dublam casele de jetoane
– vom avea si o echipa de “interventie” de 6 persoane care va merge pe zonele unde se fac cozi (daca se fac) pentru a ajuta (jetoane, baruri, acces)
– merchul va fi mutat in categoria D unde are acces toata lumea pentru a nu bloca barurile de la categoria A si nici culoarul de acces in categorii
– categoria A va avea separate: toaletele, barurile, jetoanele
– categoria B va avea separate: toaletele barurile si jetoanele
– vom adauga toalete si in categoria D si vom suplimenta numarul de case de jetoane (in categoria D se afla si merchul)
– punct de prim ajutor langa categoria B pe coridor si salvarea complet echipata langa acces la categoria D
– ramanen in continuare cu doua masini de pompieri dar le vom dispune pe doua laturi ale locatiei nu doar pe una.
– vom inalta tribuna A pentru o vizibilitate mai buna
– vom pune si ecrane stanga dreapta scenei (nu doar pe fundal) pentru o vizibilitate mai buna.
– vom face platforma mai inalta pentru persoanele cu handicap
– marim numarul de coridoare de acces la 15

Va asiguram de toata stima noastra pentru toate trupele cu care lucram si vom invata din greseli

Va multumim
Echipa METALHEAD

2 Responses to Snobismul spectatorului român sau promovare defectuoasă?!

  1. Sunt in continuare nedumerit de ce organizatorii de concerte isi aroga constant calitatea de “promoter”, in loc sa se identifice cu cea de “producer” sau mai direct si simplu de “organizator”. “To promote” se traduce prin “a promova”, ori nu este cazul atunci cand ne referim la un nume de artist supercunoscut. Cand organizezi un turneu, da, atunci poti fi “promoter” de turneu sau atunci cand urci pe scena un talent mai putin cunoscut, il promovezi deci. Un “promoter” este si cel care investeste financiar intr-un eveniment, dar mai ales este cel ce promoveaza evenimentul, il face cunoscut, in speta media. Relatia organizatorilor cu media este insa precara si, in unele cazuri, chiar dispretuitoare. Cu cat media este din ce in ce mai mult constransa de spatiu editorial, cu atat dezinteresul organizatorului fata de ziarist este mai fatis, uneori abordand chiar o atitudine sfidatore. Daca nu esti un ziarist suficient de condescendent si umil fata de organizator, nu pupi acreditare. Daca mai si critici e si mai grav. In loc sa isi asume critica si sa incerce sa corijeze neajunsurile, unii organizatori, si nu ma feresc sa nominalizez, cum ar fi Guido Janssen & Laura Coroianu (Emagic)sau Sorina Burlacu (Events)persevereaza sa creada ca succesul unui concert le apartine lor si numai lor, iar eventualul esec doar publicului sau ca presa nu a facut suficient sa le promoveze lor evenimentul. Daniel Ionescu (redactor Sunete / Dilema / Cotidianul / post Art&Roll)

    • Daniel Ionescu, ai dreptate! Asumarea e dureroasă. Nici măcar nu sunt dispuși la un dialog. Nu obligatoriu la vedere. Mă bucur că avem percepții asemănătoare privind acest subiect. E regretabil că nu suntem mai mulți să exprimăm ferm, fără umori, neajunsurile organizatorice. Nu cu orice preț, ci doar când publicul e afectat! Eu nu vânez minusuri, dar le adun pe cele exprimate de oameni, de plătitorii de bilete! (Andrei)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


nine − 2 =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>