TIFF şi SILVA – noii parteneri ai Galei Tânărului Actor

0
51

Afis Gala HOP 11 septembrie aÎn 2015, HOP ajunge la majorat. Cu această ocazie specială anunţăm două noi parteneriate care ne onorează şi care aduc aproape oameni, idei şi dau naştere unor experienţe unice.
 
Asocierea cu TIFF – Festivalul Internaţional de Film Transilvania rupe graniţele dintre teatru şi film. Începând cu ediţia trecută, regizorul şi producătorul de film TUDOR GIURGIU acordă unuia dintre concurenţii Galelor HOP şansa de a face parte din programul „10 pentru FILM”. Programul promovează figuri noi în filmul românesc şi vizează actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producţii autohtone.
RÉKA SZÁSZ – participantă anul trecut la Gala HOP, tânăra actriţă care joacă în mai multe producţii ale Teatrului „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea  – a luat parte la această experienţă provocatoare, demnă de recomandat şi repetat ce se numeşte „10 pentru FILM”. Anul acesta, alt tânăr actor participant la Gala HOP va fi selecţionat pentru ediţia 2016 a acestui program.
 
De asemenea, facem cunoscut parteneriatul cu SILVA, marcă a companiei Heineken România. Născută din „spiritul Transilvaniei” şi supranumită „mândria berii româneşti”, SILVA are o istorie de aproape jumătate de secol şi se asociază cu evenimente culturale de tradiţie, cu acele proiecte care influenţează oameni, locuri şi mişcă lumea.
 
Mare, Distracţie, Teatru, Dada, Talent, Competiţie, Vacanţă! Între 8-11 septembrie, Gala HOP la Vox Maris Costineşti.

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here