TROOPER & BLAZE BAYLEY ÎN CLUB COLECTIV (13.12.2014)

Articol de Iulia Radu

Doamne ce noapte! Începe să-mi placă din ce în ce mai mult să merg la concerte în cluburi. Sâmbătă am mers în Colectiv. Băieţii de la Trooper, alături de invitatul lor special Blaze Bayley, au oferit un recital de zile mari. Am ajuns devreme așa că am prins loc la o masă. Clubul a devenit neîncăpător pentru iubitorii de heavy metal. Oriunde întorci capul vezi tricouri cu Iron Maiden, Trooper, Megadeth… Mesele au început deja să se umple de sticle de bere goale și pe măsură ce timpul trecea oamenii deveneau din ce în ce mai nerăbdători. Din când în când se scanda cu putere numele „Trooper”.
 
Seara a fost deschisă de Reborn. Trupa a urcat pe scenă la ora 21.00 și a încins atmosfera printr-un recital de 40 de minute. Eu i-am văzut pentru prima dată, dar publicul le știa piesele și a cântat alături de ei, mai ales la ultima piesă, „Another Beer”, când finalul i-a aparținut în întregime spectatorilor.
 
În pauza dintre recitaluri am avut ocazia să vedem videoclipul oficial al piesei Mercy Killer (prima colaborare dintre Trooper și Blaze Bayley). M-a impresionat faptul că publicul a cântat și pe această înregistrare. În momentul în care, din boxe a răsunat piesa „Doctor Doctor”, m-au apucat toate emoțiile! Am retrăit experiența celor două concerte Iron Maiden la care am fost!
 

Trooper a urcat pe scenă la ora 22.00 și a oferit un recital de peste trei ore, care a inclus atât piese din toate perioadele Iron Maiden (cu toți cei 3 soliști), precum și piese din repertoriul propriu. Un concert Trooper este o experiență aparte. Formaţia are un public special, iar schimbul de energii dintre spectatori și artiștii de pe scenă este fabulos. Nu poate fi povestit, el trebuie trăit. Cred cu tărie că fanii Trooper și fanii Iron Maiden sunt cei mai dedicați, sunt spectatorii pe care i-ar dori orice artist în sală. Practic, ai privilegiul de a vedea două show-uri: unul în public și altul pe scenă. Se cântă tare, se cântă cu pasiune și se trăiește muzica până la ultima notă. Balaurul dirijează mulțimea cu gesturi scurte dar ferme, pe John nu-l vezi prea bine, fiind ascuns după baterie, dar îl auzi tare și clar. Riffurile vin în cascadă peste spectatori și peste toate, vocea lui Coiot agită spiritele și mai mult. Am avut ocazia să-l văd și eu pe noul lor chitarist, Cristian Oftez. Trupa sună foarte bine cu trei chitariști! Iar în ceea ce-l privește pe Cristian, nu am putut să nu observ că zâmbește cât pentru toată formația la un loc! Rar vezi un chitarist într-o trupă de heavy-metal, care cântă piese Iron Maiden, cu un zâmbet candid, inocent pe față. Nu vezi niciun pic de încrâncenare pe chipul lui. Contrastul a fost mai izbitor atunci când l-am văzut lângă Blaze Bayley.
 
Îmi place modul în care Coiotu stăpânește mulțimea. Are mereu vorbele la el și este atent și la ceea ce se petrece în sală. La un moment dat i-a rugat pe băieți să aibă grijă de fete pentru că ele nu se pot apăra: „Băieți, voi vă puteți împinge, vă puteți rupe capetele, dar aveți grijă să nu loviți fetele”, a spus el când spirtele se încinseseră în fața scenei.
În prima parte a recitalului ne-am bucurat de piese precum „Acces High”, „The Phantom Of The Opera” (Iron Maiden), „Anul Șarpelui”, „Scandal”, „Zi după zi” (prima baladă a serii), „Pe aici nu se trece”, „Tari ca munții”, „Amintiri” (a doua baladă, poate cel mai romantic moment al serii, oriunde întorceai capul vedeai câte un cuplu de îndrăgostiți pierduți în muzică), „Strigăt”, „Vlad Țepeș”, „Ursitoarele”, asta pentru a enumera doar câteva.
 

La 23.30, tocmai când credeai că nebunia din public se va mai domoli, Coiotu l-a invitat pe scenă pe Blaze Bayley. Și am luat-o de la capăt! Mai abitir! Dacă ar fi existat un aparat care măsoară entuziasmul dintr-o încăpere, în acel moment s-ar fi „prăjit” circuitele din el. Blaze, care purta căciula lui Moș Crăciun, s-a adresat publicului și a promis că va reveni în România dacă va fi susținut. „Dacă mă întorc la anul veniți să mă vedeți?”, a întrebat el. A fost cel mai ferm și mai clar „DA” pe care l-am auzit la un concert. Coiotu a luat o bine-meritată pauză, iar Blaze a rămas alături de restul trupei și ne-a oferit, pentru început, trei piese din repertoriul Maiden: „Futureal”, „Man On The Edge” și „The Clansman” (Dumnezeule, cum a bătut John la ultima piesă!! a fost incredibil!!). Blaze impresionează prin prezență, atitudine și voce! Pe scenă, el este stăpân! Coiotu a revenit pe scenă și a cântat alături de Blaze „Fear Of the Dark”, „Hallowed Be Thy Name” și „The Trooper”. Poate că scena a fost prea mică pentru energia debordată a formației Trooper și a lui Blaze Bayley. Vrând să ajungă rapid din stânga în dreapta scenei (și invers!), pentru a anima mulțimea, Blaze și-a făcut loc cu greu printre colegii de scenă. I-a mutat la propriu, din drepta spre stânga și invers (cel puțin pe Cristian de vreo două ori) pentru a ajunge în colțul scenei și a-i privi în ochi pe spectatori. Alin ne-a asigurat că la finalul recitalului, Blaze va sta și va da autografe tuturor, „bineînțeles, dacă vă doriți”, a adăugat el cu umor. Și chiar așa a fost, după concert Bayley a mers la standul cu CD-uri și nu a plecat de acolo până nu a primit autograf și ultimul doritor!
 
Am mers pentru prima dată în clubul Colectiv. Drumul până acolo mi s-a părut destul de întortocheat, mai ales că era întuneric și peste București zăcea o ceață absolut neprietenoasă. L-am găsit până la urmă. Clubul mi-a plăcut, arată bine, este spațios (are o capacitate de peste 600 de locuri), iar sunetul este decent. Pe de altă parte, însă, nu pot să trec cu vederea unele aspecte deranjante: aerisirea este sublimă dar lipsește cu desăvârșire, fumul de scenă și cel de țigară au făcut rapid aerul irespirabil (încă mai tușesc după cele câteva ore petrecute acolo), iar o altă problemă am întâmpinat-o încă de la intrarea în club. Gardienii ne-au spus că nu avem voie să intrăm cu gecile în club, trebuia să le lăsăm la garderobă. Ok… deși nici asta nu mi se pare corect, până la urmă e alegerea mea dacă las sau nu haina.. Dar am mers spre locul indicat fără să spun nimic. Surpriza neplăcută am avut-o la garderobă unde trebuia să plătești ca să lași haina… Sigur, nu era o sumă mare (pentru geacă era 1 leu, pentru geantă 3 lei) dar… Hai să ne înțelegem, una este să aleg eu să-mi las haina sau geanta, alta e să mă obligi să o fac și să-mi ceri și bani pentru asta! Gestul mi s-a părut deplasat!
 
Oricum, nu vreau să închei acest text într-o notă negativă. Așa că am să vă spun că a fost o seară de vis pe care îmi doresc să o retrăiesc cât mai curând. Ba mai mult decât atât, am plecat de acolo cu un dor nebun de… Iron Maiden. Chiar așa… pe când un nou concert la București cu trupa britanică?
Felicitări Trooper ! Să mai faceți și altă dată! 🙂
 
Setlistul serii
Aces high
2 minutes to midnight
Phantom of the opera

Anul Sarpelui
Scandal
Voodoo
Zi dupa zi
Ursitoarele
Prizonier
Solii Turci
Vlad Tepes
Legamantul
Liceul Cimitir
Pe aici nu se trece
Tari ca muntii
Amintiri
Strigat
Cu Blaze Bayley:

Futureal
Man On the edge
Clansman
Fear of the dark
Hallowed be thy name
The Trooper