Turcia a anunţat că nu va reveni la Eurovision până ce organizatorii nu vor interzice participarea concurenţilor gay

Austria Conchita WurstEurovision-2014Articol preluat din adevărul.ro

Turcia a infirmat zvonurile potrivit cărora intenţionează să revină în concursul Eurovision din care s-a retras în 2013 şi a anunţat că nu va reveni în competiţia muzicală până ce organizatorii nu vor interzice participarea concurenţilor din comunitatea LGBT+.
Turcia, care a fost reprezentată de 34 de ori la competiţia muzicală organizată de EBU (European Broadcasting Union), a renunţat să mai participe în 2012 invocând schimbările aduse sistemului de votare.

Recent, Ibrahim Eren, preşedintele Turkish Radio and Television Corporation (TRT), a infirmat recent zvonurile potrivit cărora Turcia ar reveni la Eurovision 2019.  Astfel, Ibrahim Eren a declarat pentru „The New Arab“ că, pe lângă sistemul de vot care reprezintă încă o problemă, moralitatea este, de fapt, problema majoră pentru Turcia şi a dat-o drept anti-exemplu pe Conchita Wurst, câştigătoarea ediţiei Eurovision 2014.

„Nu avem încă în vedere participarea. Ca televiziune publică nu putem transmite live la ora 21.00, când copiii se uită la televizor, un austriac cu barbă şi fustă care susţine că nu are gen şi spune «sunt bărbat şi femeie în acelaşi timp»“, a declarat şeful televiziunii publice.

„Există o confuzie de mentalitate aici. În momentul în care această problemă va fi corectată, vom reveni la Eurovision“, a subliniat Eren, care a menţionat că şi alte ţări au aceeaşi părere cu privire la regulile concursului.

De-a lungul anilor, în competiţia Eurovision, au existat o mulţime de momente LGBT+, spre nemulţumirea unor ţări precum Rusia şi China, care s-au aflat în conflict cu organizatorii în ceea ce priveşte conţinutul gay.  În 2013, reprezentanta Finlandei, Krista Siegfrids, a sărutat pe scenă o dansatoare, în semn de protest faţă de ilegalitatea căsătoriilor gay, scrie pinknews.

Puteți citi articolul în întregime aici:

https://adevarul.ro/entertainment/muzica/turcia-anuntat-nu-reveni-eurovision-organizatorii-nu-vor-interzice-participarea-concurentilor-gay-seful-postului-public-atac-conchita-1_5b69ac8fdf52022f751d4ad3/index.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


one × = 3

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>