JURNALUL MEU DIN 4.11. TRANSPARENȚĂ TOTALĂ: ȚEVILE LA VEDERE

0
59

JURNALUL MEU DIN 4.11. TRANSPARENȚĂ TOTALĂ: ȚEVILE LA VEDEREZi fără soare. E marți, sunt grade mai puține. Aflu că strada mea ( și poate și altele) va arăta teribil cu țevi la vedere. Era o vreme când ne deranjau cablurile și a fost ordin să le bage în pământ. Acum e invers. Termoenergetica ne-a ocupat trotuarul cu țevi. Cică pentru a nu ne lăsa fără apă caldă și căldură. Plătim cea mai scumpă energie din Europa, dar acum ne vom împiedica și de țevi. Vă las două imagini edificatoare.

* Gabriela Mihai (B1TV) are mereu același ton răstit, cu atacuri zilnice la premierul Bolojan. Pe ecran scria ”dictatorul de la Oradea”. Adică așa-i zic adversarii. Duduia nervoasă a primit răspunsuri clare de la un analist, care i-a spus că măsurile de austeritate nu s-au luat pentru că ”nu s-a putut politic”. Nu poți da vina mereu pe Bolojan. Chiar dacă acesta e trendul.* Nu l-am văzut pe Tudorel Barbu Superman al presei noastre. E iar în vacanță?*  M-am liniștit, vom avea spectacol non-stop la alegeri. Ancuța MarșTV vrea să devină Primar al Capitalei. Dar nu oricum. Susținută de G.Simion și AUR, partid cu cifre mari în sondaje, dar fără cadre demne de funcții grele.* Ar fi fost o fază deșteaptă ca cei de la AUR să-l fi invitat oficial pe Președintele N.D. la adunarea lor. N-au făcut-o! El are scuza că s-a dus doar la cine l-a invitat.

* S-au încins susținătorii doamnei Bellatoni la PrimaTV, unde Cristi Brancu, Monica Pop (etern revoltata ofltalmoloagă) și nervosul Mircea Zara, îl certau pe pe Cosmin Andreica (Europol) care a zis clar că n-a văzut faza cu intrarea în forță a mascaților. Oricum e bizar că pentru evenimente domestice, cu ceva bumbăceli între vecini și confiscări de telefoane mobile, se face atâta vălvă. Arestare în forță, cu copiii de față, dus în cătușe la secție cu televiziunile alături, nu e cam mult?* Un tramvai a intrat într-un autobuz. Au fost 8 răniți în Capitală.* Am experiențe inedite cu comenzile online. Ceri două obiecte. Le achiți. Unul vine în două zile, altul e anunțat pentru 30.10. Scriu la Emag, primesc telefon și aflu că e posibil să primesc banii înapoi, dacă produsul nu mai există. Totul e să nu renunțăm, să nu ne resemnăm* N.D. a postat condoleanțe pentru familia muncitorului român care a decedat la Roma, unde s-a prăbușit un turn de sute de ani vechime de lângă Collosseum. La numeroase tragedii din țară n-a reacționat astfel. Nu mai înțeleg nimic din ce face!* Rușii, mai ales cei din Kremlin sunt supărați și vor să interzică desenele animate cu Mașa și ursul. Cică micuța e prea independentă, prea tare în cioculeț.* Botoșani a făcut egal la Ploiești și rămâne lider al SuperLigii.* Sociologul Vl. Ionaș e prea roșu pentru a fi considerat independent. Afirma ieri la Digi24 că Grindeanu ”cheamă pe cine vrea” în Parlament. Adică pe teme militare nu discuți cu ministrul, ci cu premierul? Cică să dea socoteală publicului. Care public, importantule? Noi stăm să ne uităm la dezbaterile din Parlament? Nu tot prin presă ajung mesajele la noi? Moșteanu (TVRInfo) vorbește de 20 minute pe holul parlamentar cu jurnaliștii. Eu mă uit, dar alte milioane n-o fac. Înțelegi, superiorule? Chematul ăla e doar o porcărie politică, pe care tu o apreciezi pentru că nu-ți place culoarea galbenă sau alta. Mi-a plăcut Sabin Orcan care le-a amintit celor din studio, cine conduce comisia de apărare din Senat și a semnalat reacțiile din Congresul american privind retragerea militarilor din România..* Panduru continuă să mă uimească cu tâmpeniile emanate la Prima Sport. Dacă te lovește unul cu pumnul în cap, stai acolo, leșinat, nu te ridici imediat. Doar așa se justifică un 11 metri. Noroc că cei de la VAR n-au gândit așa și au decis corect. Mă refer la finalul U.Craiova- Rapid 2-2.* Câciu e nervos și arogant la Digi24.Nu-l invităm pe N.D. la lansarea lui Băluță de la PSD. E mai bine așa. Indivizi ca ăsta fac rău peisajului politic, are stofă aurie. E conflictual, resentimentele îl copleșesc.

Am văzut un interviu foarte interesant și plăcut cu Costel Cernat, mare jucător de baschet, la TVRSport. A jucat la Steaua. A dat într-n joc oficial 63 de puncte.* D.J. Trump nu mai dă rachete Tomahawk. Nu-s convins că nu se mai răzgândește iar. Cert e că declarațiile lui trebuie recepționate cu mai puțin elan sau entuziasm.* G. Becali o atacă pe recenta candidată a AUR la Primăria Capitalei. Parcă a intrat în Parlament tocmai pe listele lui Simion. Despre domeniul lui preferat, fotbalul, reușesc să nu scriu sau să nu rețin ceva.* Și totuși mai e loc de muzici în multe locuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here