A MURIT VALENTIN NICOLAU (15.01)

0
132

Valentin NicolauCu un imens regret postăm această ştire aici la „Momentele de păstrat„. Cu întârziere de două zile. L-am cunoscut pe Valentin Nicolau, figura chiar pe lista viitorilor invitaţi şi nu-mi vine să cred că nu mai este printre noi. Nu am văzut la nicio televiziune anunţul privind decesul său, dar nici nu am urmărit ca în alte ocazii programele micului ecran. A ţinut la carte, la Cerbul de Aur, la o televiziune de calitate, la viaţă. Dumnezeu să-l odihnească!
 
„Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost şef al Televiziunii Române, scriitor şi dramaturg, a decedat, marţi (13 ianuarie), la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Va fi înmormântat pe 16 ianuarie la Cimitirul Domneşti Ghencea 2 din Bucureşti. Corpul neînsufleţit este depus la reşedinţa familiei sale situată pe strada Iani Buzoiani 14.
Decesul a fost declarat după 45 de minute în care s-au făcut manevre de resuscitare.
Nicolau se afla în maşina personală când a început să se simtă rău. Ambulanţa a fost chemată de o altă persoană.
Chirurgul Florin Chirculescu, un apropiat al lui Valentin Nicolau, a declarat pentru MEDIAFAX că nu ştie ca fostul şef al TVR să fi fost cardiac, că acesta se lăsase de fumat şi slăbise.
Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formaţie geofizician.
Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002-2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.
În 2013, Valentin Nicolau s-a numărat printre numele vehiculate pentru prealuarea din nou a şefiei TVR”.
 
surse: gandul.info, Evenimentul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here