Din jurnalul unui ninja (87): Binecuvântarea monotoniei

mai 8, 2025

902

Rutina se află în topul celor mai hulite cuvinte din dicționar. Fugim cu toții de monotonie ca dracu de tămâie, simțindu-ne datori să inventăm și să reinventăm concepte, credințe, relații, principii, obiceiuri, activități, mâncăruri, etc doar-doar vom scăpa de monotonia vieții de zi cu zi, doar-doar îi vom convinge pe ceilalți că viața noastră este o continuă aventură. Sincer, nici eu nu tolerez bine monotonia. Când ceva mă plictisește teribil, am dureri fizice (de cap, de picioare, de mâini), îmi crește tensiunea, mi-e foame, mi-e sete, mi-e dor de codrul verde… Toate deodată!! 🙂 Sau cel puțin așa obișnuiam să reacționez la rutină… Dar în cei peste 3 ani de când practic Ninjutsu, am început să conștientizez și binefacerile monotoniei. În mod evident, rutina nu trebuie să îți acapareze viața, dar e chiar utilă din când în când, cu condiția să știi să o asculți pentru a putea extrage lecțiile prețioase.

Bunăoară, zilnic fac antrenament acasă. Poate e mult spus antrenament, dar profit în fiecare zi de faptul că locuiesc la curte și mă străduiesc să nu uit ce învăț la sală. Repet doar unele elemente de bază (deplasări, posturi, tăieri în gol, vreo două-trei kata că am memorie scurtă 🙂 ). În fiecare zi, aceleași câteva elemente. Din nou și din nou și din nou. Mai exact pe acelea pe care le-am reținut mai bine de la sală (cu cât am ținut minte mai multe detalii teoretice, cu atât mai bine). Sună plictisitor, nu? Ei bine, da. Ați putea pune această ștampilă pe „antrenamentul meu”. Și de multe ori, mintea mea se revoltă: „iar faci astea? Tooot pe astea?! Pfff…”, dar am început să trec tot mai ușor peste acest moment de rătăcire. De ce? Pentru că monotonia poate fi aur curat când vine vorba despre conștientizarea blocajelor din propriul corp. Când repeți aceleași mișcări poți avea revelații. În plus, te disciplinează, îți antrenează răbdarea, îți oferă șansa să petreci timp real cu tine, să te cunoști mai bine. Astfel de momente te ajută să evoluezi, sau te pun pe drumul cel bun către o evoluție ulterioară.

După ce am depășit momentul critic în care mintea mea se împotrivește exercițiilor repetitive, intru într-o stare în care devin conștientă de fiecare părticică a corpului meu. Mișcările acelea monotone, mă ajută să îmi dau seama care sunt greșelile pe care le fac, ce nu funcționează cum trebuie în corpul meu. E drept că încă nu știu cum să le corectez. Dar le conștientizez. Sunt atât de multe greșeli și blocaje pe care le-am identificat la mine, încât acum mi-e și rușine că m-am plâns atâta amar de vreme că nu șuieră nici bokkenul, nici sabia. Logic că nu șuieră! Acum cam știu și de ce… Dar asta rămâne între noi. Public, vom spune că atât sabia cât și bokkenul sunt arme ninja care actionează în liniște deplină. 🙂 🙂

Cei care citesc de regulă jurnalele mele, își amintesc probabil că m-am plâns de faptul că nu înțeleg ce înseamnă „a pune masă”. Ajunsesem eu la concluzia că poate nu am „masă”. Asta e… unii au, alții nu… Când a împărțit Dumnezeu „masa”, eu am fost la baie și n-am mai apucat. 🙂 Adesea am impresia că plutesc cumva deasupra solului, că nu am nicio conexiune reală cu pământul. Ei bine, tot repetând acasă aceleași mișcări (de regulă suburi – tăierile în gol), am simțit în câteva momente greutatea propriului corp și o stabilitate bună pe sol. Wow! Iată dovada clară că am „masă”, doar că nu se activează așa, oricând. Doar când vrea ea, că are personalitate puternică. 🙂 Oricum, acele momente au fost fascinante. M-am bucurat ca un copil care își primește desertul preferat. 🙂

În concluzie, nu fugiți cu atâta îndârjire de monotonie și de ideea de a executa mișcări repetitive. În doze corecte, ea poate însemna progres sau un prim pas spre cunoaștere și evoluție. Cel puțin, așa simt eu!

P.S. Desigur, a accepta monotonia presupune dedicare și să îți placă în mod real să petreci timp cu tine, cu propria persoană (atunci vezi ce companie plăcută ești… sau nu 🙂 ). Iar asta știu că poate fi o provocare…. Abia când ești doar tu cu tine, îți poți concentra atenția pe mișcări și te poți autoevalua. Și tot atunci realizezi cât de lung este drumul pe care trebuie să îl parcurgi. A durat ceva până când am înțeles utilitatea executării unor mișcări repetitive (de genul suburi), dar mă bucur că am făcut-o!

P.S.2. Închei acest text cu un citat din Emil Cioran, care-mi vine în minte de fiecare dată, ca un gong, atunci când mă cuprinde plictiseala / monotonia, și care-mi atrage atenția asupra propriei superficialități. Este o corecție usturătoare pe care mi-o aplic dar fiecare dată, dar mă aduce mereu pe calea cea bună.

„Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au conținut lăuntric mai adânc și care nu se pot menține vii decât prin stimulente exterioare. Toate nulitățile caută varietatea lumii dinafară, fiindcă superficialitatea nu este altceva decât realizarea prin obiecte”. (Emil Cioran)