Bryan Adams, acustic și fermecător la Sala Palatului (30.04.2025)

0
627

O seară acustică în compania lui Bryan Adams la Sala Palatului (30.04.2025)Bryan Adams este unul dintre artiștii mei preferați. Cântecele lui fac parte din coloana sonoră a vieții mele. Aproape fiecare cântec îmi trezește amintiri plăcute atunci când îl ascult. L-am văzut prima dată live, în 2008, în Parcul Izvor. Bryan Adams a susținut atunci un concert, iar intrarea a fost liberă. Abia aveai loc să te miști prin parc, atât de aglomerat era! Am păstrat amintirea vie a acelui concert și am sperat că voi mai avea ocazia să îl văd.

Șansa s-a ivit în ultima zi din aprilie. De data aceasta, la Sala Palatului. Am aflat întâmplător de venirea lui Bryan Adams la București. A văzut Andrei un afiș pe Facebook. N-a beneficiat de o promovare temeinică. Concertul făcea parte din turneul „The Bare Bones”. Bryan Adams ne-a oferit o seară specială și a urcat pe scenă doar cu chitara acustică și la unele cântece i s-a alăturat pianistul Gary Breit, cu care colaborează de peste 20 de ani.

Este al patrulea concert acustic pe care l-am văzut. Primul a fost cel susținut de Elvis Costello (care a fost singur pe scena Sălii Palatului), apoi a fost Peter Hammill (la Sibiu, singur pe scenă) și l-am mai văzut într-un concert acustic pe Chris de Burgh (tot la Sala Palatului). Muzica lui Elvis Costello nu o cunoșteam (nici cei aproximativ 400 de spectatori din sală nu păreau foarte familiarizați cu cântecele lui), așa că nu pot spune că s-a creat o legătură între mine și Elvis Costello. Nici muzica lui Peter Hammill nu îmi era cunoscută, dar starea a fost profund diferită. Am plecat de la acel concert „convertită”, am continuat să îi ascult cântecele și acasă. Relația cu muzica lui Chris de Burgh era mult mai bună, așa că acel concert mi-a plăcut foarte mult.

Totuși, dintre toate, concertul de aseară a fost mult mai încărcat emoțional pentru mine. În primul rând, știam toate cântecele lui Bryan Adams. Chiar și unul dintre cele noi, „Roll With The Punches” pe care Andrei Partoș l-a difuzat în emisiunea „Psihologul Muzical” (Radio România Actualități) chiar când a fost lansat. Cântecele lui contează pentru mine. Nu mi-am putut imagina că voi avea vreodată șansa să le ascult acustic. Totul se amplifică atunci când auzi artistul cântând acompaniindu-se la chitara acustică și fiind ajutat de pian uneori. Wow! Totul devine mult mai intim, versurile capătă o importanță și mai mare, iar charisma lui Bryan ajută mult în a transmite emoție pură.

Concertul a început la ora 20.15 și spre bucuria noastră, Bryan a traversat sala pentru ajunge pe scenă. A început cu Run To You iar magia s-a creat instant în sală. M-a bucurat mult că am văzut Sala Palatului plină, în ciuda promovării firave. Asta înseamnă că publicul vine oricum la numele cunoscute (chiar dacă prețurile sunt destul de piperate între 250 și 750 lei), mai greu este cu artiștii de nișă (acolo se vede cât de profesionist este organizatorul). Apropo de public, trebuie să v-o spun pe asta! A fost pentru prima dată când fiecare spectator bătea din palme în legea lui. Practic, niciodată n-am reușit să ținem ritmul cu palmele pentru că de fiecare dată erau unii care băteau în contra-timp. A încercat Bryan să ne aducă pe drumul cel bun dirijându-ne, a mai încercat și Gary… Degeaba. Paradoxal, însă, de cântat am cântat cu toții impecabil. Cu ritmul aveam o problemă.

Înainte de a începe concertul, o voce din off ne-a rugat să oprim telefoanele și să nu filmăm/fotografiem în timpul show-ului. Chiar în fața noastră (în sector A, pe centrul scenei) a stat un domn (vorba vine, domn) care a filmat aproape tot spectacolul cu telefonul mobil. L-a văzut și Bryan Adams și i-a atras atenția de vreo 3 ori, rugându-l să înceteze. L-au apostrofat chiar și ceilalți spectatori, dar omul a renunțat greu (după jumătatea concertului) motivând cu tupeu că are prieteni care n-au putut să vină în sală și vor să vadă și ei. E trist că unii nu sunt în stare să respecte nici reguli simple de bun-simț, nici pe artistul de pe scenă. La fel de trist este și faptul că nu mai știm să ne bucurăm de un act artistic, să „trăim” muzica, să ne pierdem în amintiri și să savurăm momentul.

Bryan Adams a fost pur și simplu fermecător. A comunicat constant cu spectatorii (a citit mesajele scrise pe foi mari de hârtie – cineva îl ruga să îi dea chitara acustică, s-a amuzat copios și i-a dat o pană de chitară), a povestit despre cântecele prezentate, a primit flori dar și un steag al Canadei, pe care l-a așezat pe pian.

Absolut toate cântecele din concert au fost speciale. Cel puțin așa le-am simțit eu. A fost dovada clară că un cântec bun sună bine și emoționează profund chiar dacă este „dezbrăcat” de orchestrație. Simplitatea este adesea un declanșator pentru cele mai puternice emoții.

Mă bucur mult că am putut ajunge la acest concert și îi mulțumim lui Romeo Mocanu pentru invitații! Vă las mai jos lista cântecelor cu care ne-a încântat Bryan miercuri seară.

Setlist

  1. Run to You
  2. Let’s Make a Night to Remember
  3. It’s Only Love
  4. You’ve Been a Friend to Me
  5. Please Forgive Me
  6. Make Up Your Mind
  7. Here I Am
  8. When You Love Someone
  9. Can’t Stop This Thing We Started
  10. This Time
  11. I Finally Found Someone (Barbra Streisand and Bryan Adams duet)
  12. You Belong to Me
  13. (Everything I Do) I Do It for You
  14. Native Son
  15. Cuts Like a Knife
  16. Heat of the Night
  17. Back to You
  18. Summer of ’69
  19. When You’re Gone
  20. Heaven
  21. Roll With the Punches
  22. Hey Baby
  23. Somebody
  24. Have You Ever Really Loved a Woman?
  25. I Still Miss You… A Little Bit
  26. Straight From the Heart

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here