Alain Delon, acuzat că şi-a închis fiul în cuşca câinilor

Articol preluat de pe site-ul Agerpres și de pe site-ul Adevărul

0
581

Fiul mai mare al lui Alain Delon, Anthony, dar şi mai mulţi biografi ai celebrului actor, îl acuză pe acesta de rele tratamente, Anthony susţinând că a fost închis de tatăl său de mai multe ori în cuşca câinilor pentru „a-l întări” în faţa vieţii. În urmă cu câteva zile, Alain-Fabien Delon (1994), fiul său mai mic, a publicat o carte în care face acuzaţii brutale la adresa tatălui său pe care îl prezintă drept un xenofob şi un om violent, relatează online ziarul spaniol ABC.

Un film documentar prezentat de postul public France 3 face noi dezvăluiri despre comportamentul actorului faţă de fiul său cel mare, Anthony Delon. Olivier Rajchman, biograful actorului francez, declară în acest documentar că „pentru a face parte din cercul apropiaţilor săi şi pentru a-i întări pe proprii săi copii, era necesar ca prietenii şi fiii săi să fie adoptaţi de câini”.

Alain a ajuns să aplice „metode” foarte dure. El l-a închis pe fiul său Anthony, când era copil, în spaţiul rezervat câinilor. Alain supraveghea şi era în gardă. Ar trebui însă să ne întrebăm dacă această metodă nu a ajuns să-l traumatizeze pe fiul său, notează biograful său.

(…)

În documentarul difuzat de France 3, Delon nu confirmă şi nici nu dezminte faptul că şi-a închis unul dintre copii în cuşca câinilor. El îşi recunoaşte în schimb simpatia pe care o are de mai mulţi ani faţă de extrema dreaptă şi de familia Le Pen.

De altfel, Alain Delon este atacat şi pentru comentariile despre femei şi susţinerea extremei drepte franceze. În trecut, starul a admis public că a pălmuit femei, s-a alăturat Frontului Naţional rasist şi antisemit, a susţinut că să fii gay este „împotriva naturii“.

„Nu sunt împotriva mariajului între persoane de acelaşi sex, nu-mi pasă, dar sunt împotriva adopţiei făcute de oameni de acelaşi sex. Mi-e greu să trăiesc în vremurile astea, când trivializăm ce este împotriva naturii“, spunea Delon într-un interviu din 2015 citat de News.ro.

Aceste controverse au revenit în atenţia opiniei publice după ce organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au anunţat că îi vor acorda actorului trofeul Palme d’Or onorific.

Puteți citi mai multe pe site-ul Adevărul: https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/acuzatii-grave-adresa-alain-delon-si-a-inchis-fiul-cusca-cainilor-a-l-intari-1_5cd17b29445219c57e5a9c23/index.html

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here