Daniel-Silvian Petre, amintiri din Timișoara (16.12.1989)

0
299

Daniel Silvian PetreEste bine să nu uităm evenimentele din 1989. Am preluat textul postat de Daniel-Silvian Petre pe Facebook, în care povestește despre cele petrecute pe 16 decembrie 1989 la Timișoara.
Daniel-Silvian Petre:

Era un copil de vreo 14 ani (pe vremea aia la 14 ani chiar erai copil – de fapt copil eram si eu, la 21 – inca m-as fi jucat cu papusile gonflabile, daca s-ar fi gasit de vinzare intr-un sex shop comunist si as fi avut tupeul sa intru si sa cer una) linga mine, in fata consiliului judetean, unde cica nu s-a tras in seara de 16. i-am zis de vreo citeva ori sa se duca acasa, dar taica-su fusese prins inauntrul cladirii, cind au venit taburile. La un moment dat il vad cum isi duce mina la ochi si, cind o trage, ochiul i se scurge in palma, ca intr-un tablou de Dali. Am taiat-o peste podul ala din spatele casei pionierilor, unde se pun acuma lacate de iubire si am ajuns acasa pe la miezul noptii (pe treptele bisericii catolice din Piata Balcescu niste golani ascultau muzica disco la casetofon, mi-a fost mai greu sa scap de ei decit de armata romana). Cind ma vede bunica-mea (aveam hainele rupte ca taranul ala din tabloul lui Octav Bancila, cu rascoala de la 1907) zice: Iar ce-ai îmbetat, ce spun lu mumă-ta. Zic ce imbatat, vin de la revolutie. Atunci m-am gindit ca astia vor sterge toate urmele pina maine si nu va sti nimeni nimic din ce s-a intimplat. Am iesit din nou pe usa. Bunica-mea: unge fras meri iară, la ora asta? Zic ma duc sa sparg geamurile de la alimentara si aprozarul de pe Brancoveanu. Apii pîntru dă șe? Ca sa se intrebe gospodinele din cartier ce dracu s-a intimplat in seara asta! Cind sa ies pe poarta, apare bunicu-meu cu o botă de vreun metru si mi-o inmineaza ca pe-o stacheta. Ce cacat ii asta? Buzduganu de la colectivizare, imi zice si-l simt plingind in intuneric. (va urma, cred)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here