DE LUNI

0
29

SIMONA HALEP M-A BUCURAT

Mi-a plăcut mult faptul că a bătut-o categoric pe Eugenie Bouchard. Sigur, blonda din Canada a greşit enorm, dar şi Simona a avut un joc constant şi foarte eficient. Va fi foarte greu, aproape imposibil cu Serena, dar nici nu cred că se pune astfel problema. Cu două victorii poate merge mai departe. A fost extreme de agreabil să vezi şi să auzi o galerie românească la Singapore! Serena jucat cu Ana Ivanovici şi a cîştigat nu foarte uşor cu 2-0!
 

DE UNDE LUĂM ANTRENOR LA NAŢIONALĂ?

Se fac pariuri, se dau pronosticuri, se cer propuneri. Şeful FRF este depăşit de situaţie, dar aroganţa-l împiedică s-o recunoască. Mircea Sandu l-a numit „impostor” şi nu cred că exagera! Nu voi da nume acum pentru că ar fi o utopie să ne gândim la anume persoană. Dar spun numele celor care-s amintiţi în emisiunile de profil: M. Lucescu, Boloni, C. Contra, C. Olăroiu, Reghecampf , Rednic (propus cu indolenţă şi inconştienţă de Dinu Vamă) şi poate şi alţii. Probabil că se va ocupa Iordănescu provizoriu.  Abia acum au realizat şi marii noştri comentatori de fotbal că e foarte greu să găseşti un selecţioner. Mă bucur că a plecat Piţurcă, dar înlocuitorul trebuie să fie clar mai bun ca el!
 
 

NIMIC DESPRE POLITICĂ

E atîta DNA, atîta vânzoleală pe acolo, atîtea aberaţii în comentarii, atâta lume implicată în presupuse nereguli, încât e inutil să scrii ceva despre acest tablou. Văd doar câte declaraţii hazardate, umflate, adesea penibile fac prezidenţiabilii. Şi mai văd cât s-a furat în 25 de ani. De către toţi cei care au avut acces sau raporturi cu puterea. Presa scrie des despre interlopii care conduc zone, regiuni cu susţinerea politicului şi al poliţiei. Uneori şi cu sprijinul Justiţiei!
 
 

MIRCEA BANICIU A SPUS DA!

În mare discreţie, a fost la Sfat, la Biserică, gata, e om însurat. Am văzut fotografii postate de soţia lui Alina şi l-am sunat, l-am felicitat, l-am certat că nu mi-a spus 😉 . 13 ani de când sunt împreună… Acum le doresc să fie fericiţi forever!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here