La Europa FM, Moș Crăciun este răzbunător și ușor agramat (15.12)

0
128

Telekom-prezinta-Telefonul-lui-Mos-Craciun-la-Europa-FMArticol de Iulia Radu
Azi dimineață am făcut o aroganță. În loc să las să curgă muzica din telefon, am deschis radioul. Am nimerit pe Europa FM și de lene am rămas acolo. Muzica e tot aceea pe care o știam de la începutul anilor 2000, nu vă faceți griji, nu s-a schimbat nimic la acest capitol. Altceva, însă, mi-a atras atenția: rubrica „Telefonul lui Moș Crăciun”. M-am gândit că va fi amuzantă, mai ales că presupune un dialog cu un copil. N-a fost deloc așa! Ba chiar, m-au uluit unele răspunsuri date de Moș Crăciun, precum și lipsa lui de atenție la ceea ce îi spunea David, un băiețel în vârstă de 5 ani. Unde mai pui că vocea lui „Moș Crăciun” este foarte antipatică. Ascultând dialogul înregistrat, nu pot să nu mă întreb dacă Europa FM și Telekom și-au făcut un scop din a distruge mitul lui Moș Crăciun. Altfel, de ce ar fi pus în rolul lui Moș Crăciun o persoană care habar n-are să vorbească cu un copil de 3-7 ani? Mă bântuie o grămadă de întrebări de azi dimineață: de ce ar întreba Moș Crăciun: „câți ani ai făcut între timp”? Care „timp”?! Nu vii tu în fiecare an?! De ce insistă Moșul pe „boacănele” făcute de cei mici?! Nu îi ocolea pe cei neastâmpărați?! De când a devenit Moșul unealta prin care se răzbună un copil pe alți copilași care îl supără?! De ce ar spune Moșul: „te pup” unui copil de 5 ani?! De ce se discută despre violență?! Mie mi se pare foarte grav că într-o grădiniță se caftec cei mici, mi se pare grav când un copil spune că a trebuit să-l bată pe X ca să se apere cumva… Nu sunt și adulți în grădinițe?! Nu trebuie să știi multă pedagogie ca să sesizezi că nu este în regulă ce fac cei de la Telekom alături de Europa FM. Nu cred că am mai auzit la radio ceva la fel de oribil, mai ales fiind vorba despre un material care implică și copilași. Am transcris textul mai jos. Putem discuta împreună, dacă doriți.
Jingle: De sărbători îndeplinim dorințe mari pentru cei mici. Și anul acesta, Telekom are grijă să sune „Telefonul lui Moș Crăciun”.
David: Săru’mâna!
Moș Crăciun: Bună David! Ce faci?
David: Bine!
Moș Crăciun: Câți ani ai făcut între timp?
David: 5 ani.
Moș Crăciun: David…
David: Da…
Moș Crăciun: Tu ce boacăne ai făcut?
David: Sunt cuminte.
Moș Crăciun: David e atât de cuminte, nu face nicio boacănă?
David: Fac câteodată.
Moș Crăciun: Ce boacănă ai făcut?
David: Bat copii la grădi.
Moș Crăciun: Ce le faci?
David: L-am bătut pe Andrei din cauză că nu ne lasă niciodatăăăă…
Moș Crăciun: Vreau să spui cine te supără la grădi ca să nu le duc cadouri, da?
David: Andrei! Numai Andrei mă supără cel mai mult.
Moș Crăciun: Aoleu! Dar nu vă bateți, da?
David: L-am bătut că… trebuia să ne apărăm cumva…
Moș Crăciun: Și… l-ai bătut tu sau el pe tine?
David: Mai mult el pe mine… Dar apoi l-am bătut noi, eu cu Petre.
Moș Crăciun: Și tu și Petre l-ați bătut?
David: Da!
Moș Crăciun: Of, Doamne! David!
David: Ce?
Moș Crăciun: Trebuie să-mi promiți că nu o să te mai bați pe la grădi.
David: Bineee!
Moș Crăciun: Promite!
David: Promit!
Moș Crăciun: Bun! Gata! Ca să știu! Și o asculți pe doamna educatoare, da?
David: Da!
Moș Crăciun: Ca să mă liniștesc eu aicea, să scriu spiridușilor ca să șteargă cu buretele toate greșelile, da?
David: Da!
Moș Crăciun: Ce-ai vrea să-ți aduc?
David: Porcușorul Ghiță.
Moș Crăciun: Porcușorul Ghiță? Păi, cum face porcul ăsta?
David: Mănâncă hamburgeri.
Moș Crăciun: Tu știi cum face un porc adevărat?
David: Da! Guiț-guiț.
Moș Crăciun: Vreau să aud acuma de la tine o poezie sau un cântec, dacă le-ai învățat pentru mine.
David: Nu știu.
Moș Crăciun: Promiți că o să le înveți până vin eu, da?
David: Da!
Moș Crăciun: Bine, David. Te pupă Moșul, da?
David: Da. La revedere și eu te pup!
Moș Crăciun: Crăciun fericit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here