Lovitura militară din Turcia, pusă sub semnul întrebării de occidentali

0
34

tank Turcia aEvenimentele de după tentativa de lovitură militară din Turcia se derulează cu o rapiditate care a pus pe gânduri nu doar societatea civilă europeană şi americană ci şi cancelariile occidentale.
Deja există îndoieli declarate privind efectul tentativei, favorabil agendei politice a preşedintelui Erdogan. De exemplu, comisarul european, Johannes Hahn a declarat că miile de demiteri şi arestări din aparatul de justiţie, din poliţie şi armată par a fi fost pregătite din vreme.
O serie de analişti de la institute de politică externă şi securitate şi-au exprimat încă din noaptea de vineri spre sâmbătă îndoiala în legătură cu puciul argumentând că militarii au acţionat ciudat de ineficient: liderii lor nu au apărut la televiziune pentru a comunica direct cu populaţia, soldaţii  au tras în sediile unor instituţii goale, avioanele F16 ale presupuşilor rebeli, deşi au zburat peste palatul lui Erdogan, nu au aruncat bombe în el iar rebelii nu au reuşit, în mod suspect, să îi captureze nici pe preşedinte nici pe premier, în primele momente ale evenimentelor de vineri seară.
Suspiciunile s-au înmulţit după ce însuşi preşedintele Erdogan a declarat că tentativa de lovitură de stat a fost un dar de la Dumnezeu care oferă posibilitatea de a face „curăţenie” în armată.
Asta a determinat multe voci pe reţelele de socializare să compare evenimentele din Turcia cu incendierea clădirii parlamentului german în 1933 de care Hitler s-a folosit să suspende libertăţile civile şi să îşi aresteze opozanţii.
Corespondentul publicatiei Politico, Ryan Heath a citat o sursa turcă de încredere care a spus că e vorba de o falsă lovitură de stat, care îl favorizează pe Erdogan şi care îi va permite acestuia să organizeze alegeri anticipate pentru a obţine puterea absolută vreme de încă 10-15 ani de acum înainte.
O altă sugestie e că preşedintele Erdogan şi aparatul AKP partidul său la putere în Turcia, ştiau dinainte despre tentativa de lovitură de stat şi au permis parţial derularea ei, tocmai ca să justifice ulterior măsuri nedemocratice.
Realitatea pe scena politică din Turcia este că preşedintele Erdogan nu a ascuns că urmăreşte să schimbe Constituţia şi să transforme Turcia dintr-o republică parlamentară într-un prezidenţială.
Astfel, preşedintele Erdogan ar deveni şi comandant suprem al armatei şi ar deşine toate frâiele puterii în ţară, fără să i se mai poată imputa acţiuni autoritare. Încă dinainte de evenimentele de săptămâna trecută, armata Turciei, care potrivit actualei legi fudamentale este garantul Constituţiei şi automat al secularismului republicii. În plus, de-a lungul timpului armata nu a ezitat să intervină de fiecare dată când puterea politică din Turcia a arătat tendinţe de a derapa de la principiul secularismului şi al separării religiei de stat, dar şi atunci când scandaluri mari de corupţie au zguduit societatea turcă.
Găsiți articolul în întregime aici: http://www.romania-actualitati.ro/lovitura_militara_din_turcia_pusa_sub_semnul_intrebarii_de_occidentali-92098#sthash.TCSXkU1J.dpuf
 
sursa: Radio Romania Actualități

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here