Premieră: „A Treisprezecea Noapte” – spectacol-coupé de Nicu Alifantis (27 octombrie)

0
164

Nicu Alifantis 27 octombrie27.10.2017 – Nicu Alifantis – A Treisprezecea Noapte – un spectacol-coupé de Nicu Alifantis în cadrul Festivalului Național de Teatru. O producție Festivalul Naţional de Teatru & alifantismusic la Teatrul L.S. Bulandra, Sala „Toma Caragiu”, ora 20:00
 

Va fi o poveste. O poveste, nici lungă nici scurtă, nici veselă nici tristă, ci doar o poveste, despre muzica unor spectacole, despre spațiul sonor al acestora. O întoarcere în timp, la teatrele, actorii, regizorii, scenografii, coregrafii, la oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit și pe care nu-i pot uita. 118 spectacole, 54 de teatre, 61 de regizori,  nu sunt doar niște cifre, sunt, într-un fel, răsplata osanalelor închinate Euterpei, Terpsihorei şi Thaliei. O permanentă zbatere între curte și grădină pe scândura netedă, alunecoasă a scenei, aidoma alergatului pe puntea unei nave între pupa și prora în plină furtună.
Pentru mine este mai mult decât un spectacol, este un legământ artistic, între prieteni nepereche care sfidează timpul şi legile acestuia. Consider că după 45 de ani minunați petrecuți în această familie deosebită a teatrului românesc, în care am beneficiat pe deplin de iubirea, respectul și încrederea colegilor mei, am astăzi deosebita onoare de a le mulțumi din toată inima.
În rest sunet, lumini, paiete, sclipici, emoții, trăiri, nisip, apă, vânt… După tot ce-a fost rămâne Artistul, fir de nisip cernut cu grijă și lăsat acolo, pe plaja pustie printre scoici și alge pentru a fi găsit, poate anul viitor, poate altădată, poate niciodată…
Ca nisipul artiștii sunt… Stingem lumina și dăm liniștea mai tare. Ca un ecou, rămâne cântecul de-aproape peste cea de-a treisprezecea noapte.
Nicu Alifantis
Nicu Alifantis 30 octombrie22.10.2017, Teatrul L.S. Bulandra – Sala „Toma Caragiu”, București, ora 17:00
Vernisaj Expoziție A Treisprezecea Noapte – Nicu Alifantis 45 • 118 • 54 • 61
(45 de ani. 118 spectacole. 54 teatre. 61 regizori)
Prezintă :  Marina Constantinescu – Director artistic al FNT
Curatori: Irina Tapalagă şi Relu Biţulescu
Foaierul Teatrului „L. S. Bulandra”, sala „Toma Caragiu”, veritabil templu al artelor scenei, care a măsurat paşii atâtor treceri extraordinare ale istoriei teatrului românesc – este gazda generoasă, dar parcă neîncăpătoare pentru expoziţia – „A treisprezecea noapte”.
Purtând acelaşi nume ca spectacolul de autor, ce are loc pe scenă, expoziţia este, ca şi acesta, tot o poveste, o istorisire în imagini a unei cariere de 45 de ani de teatru şi muzică – Nicu Alifantis.
Artistul deschide colecţia sa extraordinară de afişe, caiete program şi instrumente muzicale privirilor publicului bucureştean. Privitorului nu-i rămâne decât să-şi aducă aminte, cu ajutorul imaginii, de anii efervescenţi când Bucureştiul „respira” teatru autentic, de înaltă ţinută şi să se lase purtat înapoi în timp.
Colecţia, oferită generos iubitorilor de teatru, poate fi privită ca o adîncă reverenţă în faţa colegilor de breaslă, a personalităţilor de neuitat, a familiei teatrului românesc. Este vorba, mai presus de orice, despre dăruire, despre respect pentru performanţa artistică.
De fapt, este vorba despre imensa iubire pe care Nicu Alifantis o are pentru teatru.
Irina Tapalagă
Expoziția A treisprezecea noapte – Nicu Alifantis 45 • 118 • 54 • 61 va fi deschisă în perioada 20 – 30 octombrie 2017, la Teatrul L.S. Bulandra – Sala „Toma Caragiu”, București, orele 10:00 – 22:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here