Pro Musica. Live in Prison DVD, 2016, Show Factory Romania

martie 3, 2017

Articol de Mimo Obradov
Stau și mă gîndesc: să scriu? ce să scriu? cum să scriu? E vorba de altceva aici. Nu e doar un album muzical, nu e doar înregistrarea video și audio a unui concert, nu e doar un film documentar dar este cîte ceva din toate astea. Este o altă dimensiune a ceea ce am trăit împreună cu acești oameni care au decis să se autoexileze în penitenciar pentru a exprima – întoarsă la 180 de grade – paradigma care a marcat tinerețea noastră: năzuința către libertate. Atunci, în anii 1970-1980, eram noi într-un mediu concentraționar, în închisoarea numită R.S.R. Acum, pierduți în libertate, cînd sînt tot mai puțini cei care ascultă și prețuiesc muzica rock, Ilie Stepan a simțit impulsul de a plonja în mediul care-i „adăpostește” pe infractori, sau pe noi de ei. În acest demers temerar se simte și influența teatrului asupra muzicianului. Deținuții nu sînt rock și chiar dacă ar fi, nu au permisiunea să se manifeste așa. Situația a fost asemănătoare cu o punere în scenă cu un număr considerabil de actori și figuranți reali. Miza a fost surpriza. Un experiment. Deținuții au fost scoși din celule la comandă în curte pentru a asista, fiecare la locul desemnat, la un concert rock al formației Pro Musica. Camerele video au fost pe ei; pe ei și pe formație, în această ordine. Concerte în penitenciar s-au făcut și acum 50 de ani în S.U.A. dar acesta este primul eveniment de acest fel în România. Să ne mîndrim sau să ne rușinăm? Cineva a trebuit să-și asume și asta.
Regizorul Gheorghe Șfaițer a conceput și realizat filmul evenimentului cu atenție acordată detaliilor, cu o sensibilitate aparte, echilibrînd raportul imaginilor celor care cîntă pe scenă cu cele ale deținuților și ale publicului civil (cu emfază asupra primei categorii). Impresionează, de exemplu, cadrele care surprind reacțiile condamnaților în timpul interpretării cîntecului Epitaf, pe versurile lui George Bacovia, în refrenul căruia se aude versul „aici sînt eu, un solitar”, pentru ca apoi să cînte în cor cu toții un refren fără cuvinte… Cu un repertoriu alcătuit cu mare grijă pentru dinamica și simbolistica evenimentului, Pro Musica a reușit o performanță interpretativă impresionantă oferind cam tot ce are mai bun atît din perioada folk & protest song, al cărei protagonist a fost Doru Eugen Iosif, cît și din perioada rock, în care au strălucit Dixie Krauser și Bogdan Nagy. Aceștia au iradiat datorită fundamentului muzical oferit de Ilie Stepan, Bujor Hariga, Lică Dolga, Doru Apreotesei, Horea Crișovan, Dana Borteanu și George Găină. Chiar dacă muzicienilor și echipei tehnico-organizatorice li s-a recomandat de către funcționarii penitenciarului ca după ce-și încheie misiunea și părăsesc incinta să nu spună „la revedere”, aceștia au revenit acolo pentru a lansa întîi filmul concertului, DVD-ul, acolo unde a fost realizat, în interiorul zidurilor și abia apoi, a doua zi, dincolo de ziduri. O parte din spectatori, cei civili, liberi, au fost prezenți și la concertul din 7 mai 2015 și la lansarea din data de 16 ianuarie 2017, trăind încă o dată mirajul stării ciudate care i-a cuprins alături de deținuții cărora li s-a oferit spectacolul. Pentru mulți senzația a fost și de această dată la fel de intensă.
Lansarea DVD-ului a fost impresionantă. Cei care au umplut sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș au simțit emoții puternice în fața marelui ecran. Senzația nu se compară cu cea pe care o simți dacă te uiți acasă, pe monitor, la acest Live in Prison. Dacă muzica rock are parte de tot mai puțină atenție în societatea liber schimbistă, iată că unul din liderii generației rock din România, Ilie Stepan, a decis să-și plaseze trupa și muzica în spațiul neconvențional al mediului concentraționar. Nu a fost lipsită de greutate nici analogia cu metafora operei The Wall (Pink Floyd) transpusă însă într-o realitate controversată. Au comentat unii că dacă ți-ar fi spart casa și ți-ar fi violat fiica sau nevasta nu te-ar fi tras ața să te duci și să le cînți cu inima deschisă făptașilor. Dar cum „the lunatic is in my head” (vers din piesa Brain Damage a grupului Pink Floyd, reluată de Pro Musica în concertul din 7 mai 2015), la un moment al vieții cînd nu te mai regăsești împăcat în firesc, ești dispus și la asemenea gesturi. Pentru voi? Pentru ei? Pentru noi?