A fost a doua seară, au scăzut puțin cifrele de audiență, dar rețin câteva momente care mi-au fost plăcute, agreabile. Ocolesc partea critică pentru că am decis să fiu pozitiv o vreme. Nu știu cât mă ține. * Tinerii au venit cu un suflu nou, dar nici creațiile lor n-au rupt târgul. * E bine că în acest an nu se mai elimină nimeni. E mai puțină tensiune la acest capitol. * Aseară a jurizat presa din Sala Stampa și s-a văzut diferența față de juriul popular. * A fost plăcută apariția lui Sting, chiar dacă a fost scurtă. Așa se face la acest festival. Invitații străini nu au recitaluri. A cântat și cu Shaggy. A cântat în italiană compoziția lui Zucchero!Are și o proprietate în Italia. Aplauzele pentru Sting n-au fost cele pe care le merită o vedetă mondială. Dar așa-s italienii. Favino a tradus foarte bine dialogul cu Sting. Tot Favino merită aprecieri pentru cum cântă și cum dansează.* A fost agreabilă revederea cu Pippo Baudo. De data asta nevopsit, cărunt și viguros. A citit o scrisoare emoționantă adresată Festivalului. Din 1968 e legat de Sanremo. A punctat unele momente importante din cele 13 prezențe ale sale pe scena de la Ariston. * Mi-a plăcut și duetul lui Baglioni cu Roberto Vecchioni, am apreciat și ce a spus Vecchioni. ”Samarcanda” piesă explicată. Asta, da!A cântat și pe cont propriu, piesa care i-a adus Trofeul în urmă cu puțin timp. * Ideea de a-i invita pe cei trei de la Il Volo a fost bună. Am ascultat un tribut comun cu Baglioni pentru Sergio Endrigo. Acum 50 de ani, Endrigo câștiga cu ”Canzone per te”. Se puteau da măcar 20 de secunde din varianta originală. Coverul nu m-a încântat. Il Volo a câștigat Sanremo acum trei ani. Au crescut puștii de atunci. Mulți le reproșează că nu vin cu piese noi! * A mai fost invitat și Biaggio Antonacci. Firește tot în duet cu Baglioni. Trebuie să remarc și momentul lui Baglioni cu celebra piesă ”Questo piccolo grande amore” pe care a cântat-o toată sala. * Mențin opinia că Michelle este adevărata gazdă a Festivalului și vă propun să citiți și cronicile scrise de Rita Pavone pe pagina ei de FB.
Despre prima seară:
Despre a doua seară:
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025