Recunosc că până în primavara asta, cand mi-a ieșit în cale un promo cu un concert la Sala Palatului, nu auzisem niciodată de Ara Malikian. Deși imi place muzica instrumentală, cumva algoritmul, media și canalele de streaming nu mi l-au scos în cale. Curioasă din fire, că artistul arată interesant și promovarea era ce trebuie, caut puțin și ce sa vezi, e chiar fain! Dar ce folos, concertul era la București și chiar nu pot să merg la toate concertele din deplasare.
Așa că închipuiți-vă surpriza mea din urmă cu cateva luni când am văzut anunțul că va cânta la Timișoara, in 30 iulie! Mi-am luat bilet aproape imediat.
Și pentru că voiam să am o prima impresie autentica, renunț la orice cautare pe net, era suficient ce știam deja.
Fast forward pâna in 30 iulie, în Parcul Rozelor.
Deschidere a fost asigurată de Cosmin Rafael Bălean Band, formata din profesioniști de la Filarmonica și Opera din Timișoara, care au adus pe scena muzica armenească, subliniind originile invitatului principal al serii. Am avut senzații amestecate, dar unele piese sunt foarte frumoase, iar dudukul suna fain și adaugă o senzație aparte cantecelor.
După o mica pauză, incepe concertul pentru care am venit toți: Ara Malikian insoțit de Orchestra Simfonică Lira, dirijată de Radu Popa.
Nu o să vă spun cine este Ara Malikian și pe unde a cantat până să ajungă la noi, poate să gaseasca oricine foarte ușor aceste informații, rândurile astea sunt despre ce a vrut sa aflăm despre el, pentru că ne-a purtat cu muzică și povești prin toata viața lui.
A inceput spectacolul intrând discret, singur cu vioara, in fața scenei, pe acordurile unei compoziții proprii, Con mucha nata, un cântec despre originile sale, urcând pe final alături de orchestra și continuând cu o altă piesa proprie, Nanna arrugada, melodie sensibilă despre influența lumii asupra educației lui si care a fost compusă cu gândul la persoanele singure și vulnerabile.
Dar Ara Malikian este un artist care te trece prin toate stările, după aceste momente de reflecție au urmat poveștile despre viața lui:
Copilăria trăită in Beirut, când exersa la nesfârșit, sub privirea atentă și severă a tatălui sau, Capriciile lui Paganini, ne-a adus noua o demonstrație de virtuozitate desavarșită si lui o senzație de ușurare că “a scăpat” de ce era mai greu.
Adolescența insingurată din Germania, când o mulțime de “Yes. Yes, Of course” (cred că în original au fost “Ja. Ja, naturlich”), datorata necunoașterii limbii, și nevoia de bani l-au apropiat involuntar de muzica evreiască. Așa că am ascultat Pisando flores, prezentată atunci ca fiind o melodie culeasă din folclorul evreiesc din estul Poloniei, dar compusă de el “în estul apartamentului” ???? (nu vă spus toată povestea acestei minciuni, că poate o să mergeți la spectacole și sigur o veți auzi).
Scurta experientș londoneza în care a fost dat afară din trupa lui Boy George pentru că a uitat să ajungă la concertul unde trebuia să cante, vrăjit fiind de prestația unui band nou, la vremea aia, motiv să ascultam Paranoid Android a celor de la Radiohead.
Sosirea în Spania, unde izolarea din fosa Orchestrei Simfonice a Operei din Madrid l-au determinat sa iasă din nou în fața publicului, motiv pentru a canta și “dansa” în ritm de vals pe muzica lui Ceaikovski.
Eliberat de poveștile de viață, Ara ne-a mai încântat cu Life On Mars a lui David Bowie și cu Introduction and Rondo Capriccioso a lui Camille Saint Saens (ultima piesă, dar nu chiar ultima ????).
Desigur că au urmat bisurile: Ay pena, penita pena (cover Lola Flores) și încă o dată Pisando flores.
Ne-a spus ca de obicei cântă și Ciocarlia în concerte, dar că nu a pregătit-o pentru ca îi este teamă să o cante in România că poate nu este suficient de bun (ca să vă dați seama ce fel de om este). Totuși a interpretat câteva acorduri, cu promisiunea că data viitoare o va cânta integral.
Am lăsat impresiile mele pentru final:
Este impresionant ce face acest artist care transmite modestie și sinceritate. Niciuna dintre piesele cunoscute nu au sunat aproape de original, ci au fost cântate in stilul lui.
Nu a fost o demonstrație de “ce bun sunt”, ci o confesiune și un dialog continuu cu publicul, în rândurile caruia a și coborat. Și acest dialog a fost primit cu râsete, aplauze, o mulțime de Bravo și desigur cu standing ovation pentru minute bune.
Orchestra Lira a fost exceptională. S-a vazut chimia bună dintre ei, atât in schimbul de replici dintre artist si dirijor cât și din modul în care au cântat și au interacționat pe scenă.
Desigur că prezentatorul a fost Florin Mihoc, umplând pauzele cu informații diverse și cu umor.
Momentele mele favorite: Life On Mars, care, căntata cu orchestra, a sunat majestuos și Pisando flores la bis, cu tot publicul ținând ritmul cu bătăi din palme.
Să nu uit nici eu și nici el: a promis ca va reveni și că va invăța limba romană. Dacă adaugăm și promisiunea cu Ciocarlia (la inceputul, mijlocul și finalul concertului, că așa a spus ????), sper ca nu va trece mult timp până cand il vom revedea.
Am un singur regret, ăa a trecut prea repede timpul, 1-2-3 ore in plus ar fi fost perfecte. Dar rămân cu bucuria de a fi văzut un artist deosebit și cu mulțimea de “Exceptional” auzită de la spectatorii din vecinătatea mea și pe drumul spre casă.
Sper că și Ara Malikian s-a simțit bine și că i-a placut Timișoara noastră frumoasă.
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025
