SÂNZIENELE 2020, DRĂGAICA, 24 iunie
În fiecare an, creştinii ortodocşi serbează naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Domnul Iisus în apa Iordanului. În calendarul popular, sărbătoarea este denumită Sânziene, în Ardeal, iar în Muntenia şi Oltenia.
Încărcată de magie şi farmec, sărbătoarea Sânzienelor este celebrată pe 24 iunie. Născută dintr-un străvechi cult al soarelui, ea nu şi-a pierdut coloratura păgână, deşi este asociată cu o mare aniversare creştină: naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Obiceiurile din Noaptea de Sânziene, practicate şi astăzi, mai ales în Maramureş şi Nordul Ardealului, dovedesc conservatorismul fantastic al tradiţiei româneşti populare, cu mult mai veche decât istoria. În cele ce urmează, veţi afla povestea Sânzienelor, relatată, pentru Formula As, de un specialist în etnografie şi folclor.
SÂNZIENELE. POVESTEA SÂNZIENELOR
Când marea preoteasă a Soarelui – tânăra împărăteasă Reskynthis – a plecat în Lumea Umbrelor, jalea soţului ei – împăratul Ion, marele preot al Lunii – a fost de nespus. Atât de mult a suferit împăratul, încât şi-a lăsat palatul şi sceptrul, plecând în munţi spre a se reculege – gest fără precedent în tradiţiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorât până în Tărâmul Celălalt, rugându-se de zei să-i redea soţia. Se mai spune că ar fi reuşit să o aducă până aproape de Lumea Albă, dar că ar fi pierdut-o în ultima clipă. De atunci, Reskynthis a mai fost numită şi Eurydike, adică „Readusa”.
Noua mare preoteasă a Soarelui a fost aleasă Salonai, sora mai mică a Eurydikei. Legea pământului cerea ca împăratul văduv să o ia de soţie pe Salonai. Numai că acesta, iluminat de o nouă lege divină, a refuzat. Tradiţia mai cerea ca marele preot al Lunii să oficieze în fiecare an, cu marea preoteasă a Soarelui, hierogamia – adică „nunta sfântă”, pentru ca pământul să dea roade multe – dar împăratul a respins şi această ceremonie sacră, care implica actul sexual.
Afrontul suferit de Salonai le-a mâniat în aşa măsură pe celelalte preotese, încât acestea l-au căutat pe împăratul plecat în munţi, l-au găsit şi i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere.
Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones („Femei Frumoase”), Sintiana („Femei Fermecate”), Zantiala („Doamnele Soarelui”) şi Mainades („Dansatoare”). Ele şi-au spălat crima îngrijindu-se de creşterea şi educaţia copiilor mici ai lui Ion-Orpheus şi Eurydike, Musaius şi Maria. Ajuns împărat, Musaius, zis şi D-Ion-Ysos, adică „Fiul lui Ion”, le-a reabilitat şi a asigurat supravieţuirea ordinului lor sfânt, ce fusese ameninţat cu desfiinţarea de adepţii lui Ion-Orpheus.
Ele chiar au îmbrăţişat noua lege divină pe care o propovăduise împăratul şi au luptat pentru impunerea ei. De atunci, au fost asociate cultului marelui profet, iar sărbătoarea lor se ţinea de ziua naşterii lui, la solstiţiul de vară, mai ales că ele slujeau Soarelui.
CE SUNT SÂNZIENELE: „Du-te Soare, vino Lună/ Sânzienele îmbună”
De la geto-daci, Sintienele au pătruns în mitofolclorul nostru sub denumirea de Sânziene, Frumoase, Minunate, Doamne, Drăgaice etc. În „Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sânzienelor:
„Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei (moldovenii) cred că în ziua când se prăznuieşte acest sfânt, Soarele nu-şi străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui şi cum ochiul nu suferă prea mult această lumină şi – din pricina ei – începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încercare”.
(…)
Tradiții și obiceiuri
În noaptea de Sânziene, se spune că înfloreşte feriga, a cărei floare strălucitoare se păstrează pentru vrăji, descântece şi leacuri.
Sânzienele împrăştie vijelii, grindină şi distrug recoltele.
Sânzienele, spre deosebire de iele, sunt zâne bune, umblă noaptea şi dau puteri oamenilor, animalelor şi plantelor.
„Oamenii fac ceai din sânziene şi îl beau, le dau flori de sânziene animalelor să mănânce ca să fie apărate de boli”, povesteşte etnologul maramureşean Janeta Ciocan.
Cine nu cinsteşte Sânzienele, adică cine nu le culege, nu împleteşte cununi şi nu le aruncă peste casă sau nu face niciun alt obicei din nenumăratele tradiţii existente, îşi atrage pedeapse din partea „zânelor” bune. În acest caz, Sânzienele împrăştie vijelii, grindină şi distrug recolte.
Fetele se tăvălesc goale în roua dimineţii
În Maramureş, fetele nemăritate obişnuiau să se spele dimineaţa, în roua sânzienelor, ca să aibă copii.
„Fetele dezbrăcate se tăvăleau în iarbă ca să fie fertile”, mai spune etnologul. Şi femeile se spală în apă curgătoare ca să fie curate de această sărbătoare. Nu oricine are dreptul să culeagă această plantă, doar copiii şi femeile ajunse la menopauză. Altfel, îşi pierd puterea plantele. În noaptea de 23 spre 24 iunie, fetele nemăritate îşi pun la căpătâi flori de sânziene, în speranţă că îşi vor visa ursitul, adică jumătatea.
Cununa peste casă arată cât vei trăi
După ce sunt culese, florile de Sânziene se împletesc şi se aruncă peste casă.
„Cununile care rămân pe casă, undeva sus, pe acoperiş, înseamnă că acele persoane care le-au aruncat vor trăi mult. Cele care ajung în partea de jos a acoperişului – înseamnă viaţă scurtă. Iar cununile care cad de pe acoperiş vestesc sfârşitul apropiat al celor care le-au aruncat”, mai spune etnologul.
În Maramureş, mai există o tradiţie potrivit căreia florile de sânziene se impletesc sub formă de cruce, se duc la biserică şi se sfinţesc, iar apoi se pun la „crucile” drumului (pe drumurile din afara satului, unde se află pământurile pe care le lucrează sătenii) ca să rodească holdele şi recoltele.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.realitatea.net/stiri/actual/sanzienele-2020-dragaica-traditii-obiceiuri-semnul-care-iti-arata-ca-vei-avea-noroc-tot-anul_5ef20d0d73dbbf08da6f46d2
. Încărcată de magie şi farmec, sărbătoarea Sânzienelor este celebrată pe 24 iunie.){kind=link}