Gabi Balint la Psihologul muzical (ediţia 643 – 24.01.2015) – AUDIO

Gabi Balint la Psihologul muzical Radio Romania ActualitatiEdiţia, care a început în primele ore ale Unirii Mici, a demarat cu un cântec scris de Victor Socaciu pe versurile poetului Adrian Păunescu (Lanţul Unirii). Invitatul s-a aflat la debut şi a generat o imensă surpriză plăcută. Gavril Pele Balint (un Capricorn autentic născut pe 3 ianuarie 1963 la Sângeorz-Băi, Bistriţa Năsăud) a povestiti fără reţineri despre reuşite şi eşecuri, despre debut, despre dragostea pentru muzică, despre rolul muzicii în întreaga lui existenţă. A spus că lista cu preferinţe înseamnă repere din viaţa lui. Câteva nume vă vor convinge să ascultaţi toate orele petrecute de Gabi Balint în studio: Mungo Jerry, John Lennon, Sweet, Dire Straits, Kid Rock, Lynyrd Skynyrd, AC/DC, Queen, T. Rex , ş.a.m.d. Este un om care merge la concerte, care a văzut multe spectacole mari peste tot în lume. În 1996 a scos un album intrumental realizat de el integral la clape şi calculator. Marea sa iubire rămâne totuşi fotbalul şi încă speră să devină antrenor principal la o echipă valoroasă. Deocamdată este un atent observator al fotbalului internaţional, comentează constant în emisiuni tv.
Mesajele foarte numeroase, sosite din toate colţurile lumii, au subliniat că publicul s-ar bucura ca fotbalul românesc să aibă cât mai mulţi oameni de calitatea lui Gabi Balint.
Agenda pop-rock a inclus piese cu cei născuţi pe 24.01 printre care s-au aflat Stela Enache, Cristian Popescu, Neil Diamond, Yngwie Malmsteen.
Top 5 Sentimental i-a aparţinut lui Ducu Bertzi. Piesele cu cele mai multe voturi au fost:1. M-am îndrăgostit numai de ea, 2. Floare de colţ, 3. Suflet fără chei.

 

 

Audio:

 

 

 

Selecţia mesajelor:

Teddi, Londra: Bun regăsit! Să fie weekend cu muzică bună! :) Sunt cu voi până dimineaţă!

Adrian, Sydney: Am luat cafeaua de pe foc, m-am aşezat la masă şi vă ascult cu mare drag!

Simona, metalfan: Wow! Ce super invitat! Cred că e prima ediţie, de când ascult eu, când aveţi în studio un fost fotbalist. Foarte interesant!

Cosmin Florin Popa-Deva  Bine aţi revenit! vă aşteptam şi vă fac o propunere: să ne auzim în aceeaşi formaţie şi în acelaşi scop încă o noapte pe săptămână (în plus adică); să fie două. Ce ziceţi?!

Veronica, Cluj: Bun venit dle Balint! Mare bucurie să vă aud! Mulţumesc pentru prima propunere muzicală! Ador piesa Ballroom Blitz.

Arici Ţepos: Eu am 16 ani şi jumătate. Nu mă pricep prea bine la fotbal. Dar de când mă ştiu am “trăit” în casă cu echipa Steaua. Mama (nu tata!) e o mare microbistă. Lăcătuş este şi acum pe perete (l-a mutat de câţiva ani în bucătărie pentru că acolo stă mai mult). Are mama mea un cult pentru Steaua şi pentru Lăcătuş… Eu m-am tot uitat la pozele lui şi nu înţeleg de ce i se spunea “Fiara” pentru că pare aşa un om blând. Abia aştept să aflu mai multe despre dvs! Mă bucur că sunteţi cu noi!

Cristina, metalfan: Eu sunt absolut fascinată de invitatul dvs! Îmi place foarte mult cum vorbiţi! Îmi place muzica pe care o ascultaţi! Sigur-sigur sunteţi fotbalist? Nu vă supăraţi pe mine, dar eu am crescut cu generaţia “bloc-notes” (Claudiu Răducanu şi alţii ca el) de fotbalişti şi parcă nu mi se pare real! :) Vă felicit!

Popa Gerald Dan Sunt stelist de cand ma stiu pana la venirea ciobanului. Multe salutari lui Balint din partea lui Javier Clemente. Habar n-am de unde il cunoaste. M-a intrebat si de Gica Popescu ce face. I-am spus ca am treaba la bucatarie. (Clemente a mancat la restaurantul unde lucrez acum vreo doua saptamani, autograful lui il gasiti pe pagina mea de fb). Te stimez Gabi Pele.

Diana, Milano: Mulţumesc pentru Toto Cutugno! Bun venit invitatului! Vă ascult cu mare drag!

Ana, Roma: Mereu e o bucurie să îl ascult pe Toto Cutugno! Gabi Balint este o surpriză foarte plăcută pentru mine! Care este campionatul internaţional de fotbal preferat al lui Gabi? Îi place Il Calcio?

Eugen Laurentiu Sas Toronto: Cele mai Mari Bucurii din perioada neagra Gabi ni le-a Adus , cupa campionilor si golul cu Danemarca din noiembrie 89 cand ne- am calificat la Copa del Mondo. Jos clopu’ ! Mult succes domnule Balint!

Alina, Roma: Aş vrea să îl întreb pe Gabi Balint ce părere are despre doi fotbalişti (mie îmi sunt dragi): Van Basten şi Andrea Pirlo? Mulţumesc pentru muzica aleasă!

DarkAngel: Ce înseamnă când se spune “jucătorul nu s-a integrat la noua echipă”? Nu e tot fotbal? Adică, dacă e bun în România, de ce nu ar fi bun şi în Anglia sau în oricare altă parte?

Stefan Cugerean din Brighton felicitari domnule Partos,felicitari domnule Balint! este un regal,muzica si dialogul oferit!Una dintre cele mai reusite editii!! Va multumesc!

PAUL DIN OLT Excelent!SPORT,MUZICĂ .CULTURĂ.

Ramona: Întrebare: adolescenţii vor să se facă ori chitarişti ori fotbalişti pentru că au impresia că aşa vor cuceri mai multe fete. Pentru Gabi Balint a contat şi acest aspect când şi-a ales cariera?

Xenia şi Olimpiu, Deleni  SALUTĂM PE LEGENDA FOTBALULUI, GABI BALINT!

Victor Dogar Faină piesă, plăcut să descoperi că cineva consacrat şi cunoscut într-un domeniu are şi alte veleităţi şi chiar de valoare. Succes !

Boogie: Bestiale piese! Felicitări dle Balint!!

Angela Elisabeta Lungu From the bottom of my heart Felicitări,  Gabi Balint!Fotbalul e minunat dar muzica este sublimă.Fetele sunt superbe iar psihologul muzical este genial şi unic!  Cu mult drag .

Alex-Timisoara Mi-au placut piesele compuse de Gabi in special cea de-a treia!Una din cele mai frumoase emisiuni,Gabi are ce povesti!

Marilena, Madrid: Aha… David Bowie… Au votat puţini până acum… Nu e la fel de popular ca Bonnie Tyler… Am să votez şi eu, deşi nu sunt sigură că ştiu 10 piese din repertoriul lui…

Bowie-fan: Ce veste minunată!!!! Nici nu ştiţi cât de mult mă bucur!! Abia aştept ediţia viitoare!!

 

sursa: Radio România Actualităţi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 3 = three

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>