TRUPA CRISTAL LA PSIHOLOGUL MUZICAL – AUDIO

0
647

O ediţie cu un alt debut: Trupa Cristal, prin reprezentanţii Gheorghe Antistescu (voce, autor de texte, compozitor şi producător, născut pe 10 august 1956) şi Tiberiu Cazan (chitară bas şi voce, născut pe 12.07.1954). Grupul iniţial s-a născut în Galaţi în 1967, fiind fondat de Puiu Creţu (clape, vocal, compoziţie şi şef de trupă). După câţiva ani au venit în grup Vasile Şeicaru, dar şi Tiberiu Cazan. După plecarea lui Vasile Şeicaru a venit G. Antistescu. Cei doi invitaţi au relatat momente din istoria grupului, s-au referit cu emoţie şi căldură la foştii colegi, inclusiv la Doru Căplescu.
Trupa Cristal are azi un CD, pentru că oamenii au vrut să se mai bucure de pasiunea lor pentru muzică. Au înscris şi trei piese înscrise la Eurovision. La realizarea albumului „Meniul zilei”, care se lansează acum, a colaborat şi cu un gălăţean celebru, Nicu Patoi, zis şi „Satriani de pe Dunăre”. Ceilalţi membri ai Trupei Cristal sunt: Petrică Şovăială (clape), Mihai Susma (chitară), Georgel Roşca (tobe) plus pachetul de suflători format din Marian Cucu (trompetă), Valeri Baran (trombon) şi Viorel Ionaşcu (saxofon). Un album care apare la 30 de ani distanţă de la precedentul. E un eveniment de suflet! Pe lângă piesele de pe CD, am ascultat şi câteva secvenţe din trecut, din 1974, respectiv 1980. Au fost şi piese cu Jethro Tull, Mezzoforte, Toto, Chicago sau Lionel Richie. Veţi afla şi câteva repere din biografiile celor doi musafiri.
Am beneficiat şi de o relatare telefonică din partea Ilenei Popovici de la Sanremo, unde locuieşte, dar unde a fost şi acreditată ca jurnalist. Pronosticurile din presa italiană au fost infirmate simbătă seara.
TOP5 Sentimental a înregistrat un nou record de participare. Taxi are foarte mulţi susţinători pe Facebook. Primele clasate au fost piesele 1. Cele două cuvinte, 2. Mi-e dor şi doare, 3. Stelele care cad.
Subiectul „Eurovision” a fost amplu dezbătut şi de ascultătorii noştri.  În final veţi auzi creaţii respinse la preselecţia naţională Eurovision 2014 cu Ozana Barabancea, Foişorul de Foc, Blaxy Girls, Lea Mar, Phenomenon, Ovidiu Anton.
Puteţi (re)asculta aici:
 

 
 
 
Mai jos găsişi o selecţie a mesajelor:
Marius, metalfan: Belgia vă salută! Sunt alături de voi şi abia aştept să aflu cine va fi invitat!
Mirela, Milano: Ciao amici! Mare dezamăgire această ediţie a festivalului Sanremo. Noroc cu Cat Stevens!

Cristi, Olanda: Salutări de pe drumurile europene!
Marius, metalfan: 200 lei este o sumă mare! În mod normal, organizatorul ar trebui să asigure o oarecare expunere tuturor pieselor înscrise… Liana a spus data trecută că cei care merg la Braşov o fac pe banii lor, TVR-ul nu asigură nimic… Dar are toate beneficiile… Ceea ce nu mi se pare corect!
Dan: Sunt buni invitaţii. seamana cu MezzoForte.
Mihnea: Şi mie îmi este simpatic Adrian Enache, mai ales atunci când nu îl văd! :)))
Vicky: Nu v-a tentat niciodată să fugiţi pe Dunăre din ţară înainte de 89?
DarkAngel: Adică dl Tibi are un aer mai de… tocilar?  :)) Îmi plac piesele invitaţilor!
Aura: Dar v-aţi certat cu Vasile când a decis să plece din trupă?
Teddy, Londra: Super se aude live! Felicitări!
Tatiana, Ucraina: Eu abia acum am reuşit să prind RRA! Ne este tare greu aici… aş vrea să mă întorc acasă până când se liniştesc apele la Kiev, dar nici nu putem ieşi din casă… cu greu găsim mâncare în magazine. Dar invitaţii dvs îmi plac!
Dede: Dna Ileana vă place de Fabio Fazio? Nu era mai bun Gianni Morandi?
Liviu: Francesco Renga e cam „fonfăit” aşa… nu?
Robert Ursache: Salutari de la Proconsul lui Gigi Antistesco si dedicam noul single Proconsul Esti fata pentru care cant sotiei lui si tuturor fetelor din studio.
Robby, Reşiţa: Ştiţi că pe mine m-a pedepsit mama că am chiulit de Valentine’s Day? Nu am voie să mă uit la TV până duminică… Toată săptămâna am fost pedepsit! Noroc cu Internetul! (dar pe asta să nu o citiţi, că nu ştiu dacă doarme sau nu) :))
Marian / Bacau : Salutam revenirea Cristalului  de Calitate ! ‘ Zori de ziua ‘ foarte bun , lucrat meserias si izbutit…Bravò ! Apropo de instrumente , cineva de la voi  avea celebra chitara a lui D. Aldea …
Trooper: Salut, Andrei! Te ascultam cu drag de la Iasi. 😀
Daniel Petcu, Universitatea Petrol Gaze, Ploiesti: Sunt un tinar de 60 ani ca si Invitatii dvs care m-au facut sa retraiesc acele vremuri cind ca si ei, chiuleam de la facultate si ma duceam la un club de aeromodele sau la concursuri.  Sunt profesor la facultatea pe care am terminat-o, damblaua cu aeromodelele nu mi-a trecut si chiar acum sunt la clubul universitatii unde lucrez la un aeromodel planor pe care-l pregatesc pentru campionatul european 2014. Pasiunile trebuie sa ramina pasiuni. Bafta la Eurovision.
Acatrinei Veronica, Ploieşti, 54 de ani: Dvs credeţi că publicul va reacţiona cu aceiaşi căldură la concertul M Mathieu aşa cum au făcut-o la Nana Mouskouri?
Marius, metalfan: Mie îmi place piesa PhenomenOn! Putea să fie între cele 12 finaliste!
Macavei Cosmin: O nouă noapte alba….. Salutare Andrei! O întrebare pentru invitați : care e statutul muzicii rock românești de azi?
 
sursa: Radio România Actualităţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here