10 august.Efectele invizibile ale unui protest pașnic

Articol, video și foto de Judy Florescu

0
734

10 august.Efectele invizibile ale unui protest pașnicCanicula continuă în București, gonind oamenii către destinații de vacanță, drumeții, festivaluri și alte locuri răcoroase,  în timp ce pe turiști îi aduce în Capitală să supra-aglomereze deja aglomerata Calea Victoriei, cel mai mare centru comercial în aer liber, unde poliția oprește orice biciclist care vrea să folosească pista de biciclete. De ce să fie încurajată mișcarea în aer liber când poate fi pur și simplu limitată de autorități, pentru care e mai important profitul cafenelelor și teraselor care aproape au înghițit trotuarul. A fi pieton în acest oraș e o adevărată provocare, dar oricât de dificil e – căldură, aglomerație, zgomot, merg înainte.

Și iată cum la pas, după 15 km, am ajuns la un protest pașnic ce avea loc în Piața Victoriei, pentru a marca 6 ani de la violențele din 2018. În era avalanșelor de texte din social media, protestul pe viu într-un cadru organizat e o cale directă a cetățeanului de a-și expune propriul adevăr în fața puterii conducătoare. Mișcările sociale de stradă contra injusției și abuzului au căpătat o amploare fabuloasă datorită tenacității unor cetățeni precum scriitorii Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, artiștii Oana Pellea, Lia Bugnar, Marius Manole.

În iunie 2019, după TIFF Cluj și alte evenimente, am fost la protestul artiștilor la care mă așteptam ca piața să fie acaparată de admiratori, dar nu a fost așa, am fi încăput în Sala Studio de la Odeon, un teatru de pe Calea Victoriei. Atunci mi-am dat seama că dacă s-ar închide într-o zi spațiile culturale nu ar conta prea mult pentru societate. Și acest coșmar devenit realitate m-a mâhnit mai ales în pandemie când artiștii au fost denumiți lucrători neesențiali. Nu vizez absurdul ca toată lumea să fie îndrăgostită de cultură, dar ce mi se pare cu adevărat crunt e ca unei categorii profesionale să nu i se permită dreptul de a-și practica profesia sau să îi fie limitată, sub motivul sănătății. Mult prea târziu, Ministerul Culturii a realizat teste la Operă și Teatrul Național demonstrând că fiind toți mascați nu ne infectam între noi. Dar oamenilor le era deja frică să mai intre într-o sală de teatru, concerte. Arta devenise un pericol epidemiologic…

M-am dus în acest 10 august în Piața Victoriei pentru a protesta pașnic pentru toți cei care iubesc cultura, dar le e frică să se mai adune în spații publice foarte multe ore consecutive. Încă văd măști oriunde mă deplasez, gară, aeroport. Dar vocea nemulțumirii civice răzbate dacă găsim o oportunitate pentru a fi auzită.

Ce nu înțeleg e această unitate tacită asupra fărădelegilor cotidiene. Având experiența academică britanică, atât în facultate, precum și recent, e foarte bizar cum la aproape 35 de ani de la Revoluție, libertatea de exprimare este îngrădită sau greșit înțeleasă, iar atunci sentimentul inutilității de a fi cetățean al acestei țări te determină pe bună dreptate să emigrezi, fiecare respirație în toxicitate e extenuantă. De ce a fi relevant ca om în această țară e o luptă de zi cu zi, regulile se schimbă mereu, armele se reinventează, iar războiul existențial devine un alt mod de viață?
Care e rolul jurnalismului în toată această degringoladă ? Aveți încredere în ce înseamnă presa în sensul ei vechi sau nou? Sau mai degrabă urmăriți voci independente care se exprimă conform competențelor lor bazate pe formare și experiență, fără o politică editorială rigidă sau agendă ascunsă, cum este acest site, de pildă? Într-o lume a inegalității șanselor, jurnalismul independent poate oferi o platformă unor voci ale societății care se simt nereprezentate și totuși au un mesaj de transmis, iar astfel clipa dialogului e valorificată. La fel cum nu idealizez dragostea universală față de cultură, nu pretind imposibilul  ca jurnalismul să rezolve marile probleme ale lumii, dar această meserie – esențială pentru unii, pentru alții deloc, este ca o avertizoare de integritate constantă în contextul social-politic, cultural-artistic, pe scurt al vieții de azi.  Și pentru acest motiv, mi-am dorit să fiu în piață printre oamenii de la Cluj, Brașov, Marea Britanie, Luxemburg, care timp de 6 ore au acordat interviuri jurnalistului independent Mălin Bot, inițiatorul protestului pașnic, fără nici un incident.
multimedia  & documentary storyteller, 
Arts, Humanities & Social Sciences, University City London
College of Communication, University of the Arts London
certified video journalist (RO, ENG, FR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here