15 noiembrie 1987. Brașov

noiembrie 16, 2017

Articol preluat din Revista 22
Vestea revoltei muncitorilor brasoveni de la 15 noiembrie 1987 a ajuns in presa occidentala dupa doua, trei si chiar patru zile. A fost o fisura in blocajul informational realizat de Securitate.
Vestea care a produs senzatie in Occident a fost o palma pentru comunistii de la Bucuresti. Deteriorarea imaginii Romaniei socialiste in exterior l-a enervat pe Nicolae Ceausescu in asa masura, incat nu a ezitat sa trimita la fata locului generali de Securitate si ministri insarcinati cu restabilirea imediata a ordinii. Mai mult, un an mai tarziu, Ceausescu insusi a dorit sa faca o vizita-fulger in Brasov, curios sa vada sectia 440 a uzinei „Steagul Rosu”, locul de unde au pornit protestele. Un gest de sfidare care voia sa demonstreze ca dictatorului nu-i este frica, din moment ce nu oamenii muncii au fost cei care s-au revoltat, ci „elementele turbulente certate cu legea”. Dar, o fi stiut Ceausescu sau nu, muncitorii nominalizati de biroul de Securitate al uzinei ca reprezentand potentiali factori de risc au fost inchisi in sectiile care nu intrau in circuitul vizitei, in curtea uzinei fiind adusi „figuranti”, muncitori de la alte intreprinderi brasovene si membri de partid care au primit salopete cu insemnele intreprinderii de autocamioane. Lor li s-a adresat Ceausescu de la tribuna improvizata: „Stimati tovarasi, constructori de autocamioane…”
Revolta
Practic, pe 14 noiembrie 1987, dupa ce muncitorii si-au primit salariile, in sectia 440 „Matrite” au inceput primele proteste. „Fluturasii” pe care acestia isi puteau citi avansul cuprindeau sumele injumatatite, la retineri fiind trecut un singur cuvant neinteles de nimeni: „social”.
„Eram strungar la sectia 440 si in seara de 14 noiembrie lucram in schimbul trei. Inainte sa incepem lucrul, unul dintre colegii nostri care tinea locul maistrului, acesta fiind plecat in concediu, a venit la noi cu fluturasii de salariu. Eram vreo 16-18 oameni adunati in atelier si cand am vazut ca mi se oprisera aproape 1.000 de lei, cam jumatate din cat castigam pe atunci, am spus ca nu mai lucrez. Pur si simplu. Si n-am fost singurul. Din cei 16 sau 18 cati eram acolo, toti am fost de acord sa intrerupem lucrul. Fara sa fi discutat dinainte” (Gheorghe Nitescu).
Pe timpul noptii, dupa ce muncitorii sectiei 440 au decis sa nu dea drumul masinilor, oamenii au incercat sa obtina cateva raspunsuri. Primul din conducerea intreprinderii la care muncitorii s-au dus a fost Valeriu Ghelase, inginer si ofiter de serviciu in acea noapte. Acesta i-a tratat cu autoritate si dispret, aruncandu-le un „o sa vedeti voi dimineata”. Acelasi Ghelase a anuntat conducerea administrativa abia dupa ora 5 dimineata, prea tarziu, pentru ca starea de agitatie a oamenilor nu mai putea fi controlata.
De altfel, dupa ora 7 au sosit muncitorii din schimbul I, ceea ce a amplificat protestul. Geamurile de la „Palat”, sediul administrativ al uzinei, au fost sparte, iar grupurile compacte de oameni se deplasau in sectii astfel incat, in jurul orei 8 dimineata, cateva mii de muncitori erau deja adunati la portile uzinei. Cu siguranta, acest moment a fost crucial in desfasurarea evenimentului.
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://revista22online.ro/259/.html