TOTO CUTUGNO LA SALA PALATULUI (27.02.2015)

Articol de Iulia Radu

E a treia oară când îl văd în concert pe Toto Cutugno și a doua oară când reușesc să stau de vorbă cu el. Mai avem puțin și devenim prieteni. Glumesc, desigur, deși e ceva adevăr în ceea ce am spus. Acesta este sentimentul cu care pleci acasă după o întâlnire cu Toto Cutugno: ai impresia că ai revăzut un vechi prieten și că ți-ai retrăit copilăria, adolescența.
 
Pe 27 februarie, m-am strecurat cu greu printre oamenii care făcuseră cozi la intrările de la Sala Palatului. Public de toate vârstele: de la puști de 7 -10 ani până la bunici trecuți de 65 de primăveri. Cu toții erau nerăbdători să ajungă mai repede în sală. Unii povesteau în gura mare despre celelalte concerte pe care le-a susținut Toto la noi și la care ei au fost. Alții urmau să îl vadă acum pentru prima dată. La una dintre cozi am auzit un băiețel (să fi avut vreo 7-8 ani) întrebându-și mama: „Dar cum a scris el versurile de la Ciobănaș cu 300 de oi, dacă nu știe limba română? În Italia, au și ei ciobani?!” Adorabil! Apoi mi-am amintit că au fost câțiva ascultători ai emisiunii „Psihologul muzical” (Radio România Actualități) care au cerut, la un moment dat, piesa aceasta în interpretarea lui Toto. La fel de adevărat este și faptul că artistul mi-a spus (în primul interviu pe care i l-am luat) că nu s-a gândit niciodată să o înregistreze pe un album, o cântă doar când vine în România. Păcat! Poate ar trebui să scoată un album cu toate piesele internaționale pe care le cântă când merge în România, Rusia, Ucraina, etc.
 

La ora 20.00 Sala Palatului era înțesată de lume. Aproximativ 4.000 de oameni erau cu ochii ațintiți spre scenă sperând să înceapă mai repede concertul! Toto are un public special în România. Sunt convinsă că va face casă plină ori de câte ori va veni la noi. E greu să redau în cuvinte entuziasmul care pune stăpânire pe sală la un concert al artistului italian. Nu am ocazia să văd prea des, la un loc, atâtea fețe luminate, zâmbitoare, fericite. Nu există nicio barieră între public și artist. Spectatorii în jocul lui Toto, cântă alături de el, aplaudă frenetic, râde la glume, se emoționează (uneori până la lacrimi) la poveștile spuse de maestrul Cutugno.
 
Concertul a început la ora 20.15. După ce a schițat câțiva pași de dans, Toto s-a așezat pe scaun și ne-a purtat, printre amintiri, într-o lume romantică, din care nu-ți vine să ieși nici chiar după 4 ore de spectacol. Ai vrea să mai rămâi acolo. E prea frumos ca să se termine atât de brusc. Când a spus că România este a doua lui casă și că se simte foarte bine la noi, sala a reacționat prompt, asigurându-l că afecțiunea este reciprocă. Apoi a dedicat doamnelor din sală aproape toate piesele din concert: Donna Donna Mia (special pentru 8 Martie), Serenata (aici chiar i-a îndemnat pe domni să le cânte sub fereastră soțiilor lor când vor ajunge acasă). Ne-am bucurat și de piese pe care nu le-a cântat  recent în România (cel puțin nu la ultimile două concerte de la București): Un falco chiuso in gabbia, Azzura Malincolia („ce piesă frumoasă”, a suspinat o doamnă care stătea în fața mea). Ne-a pregătit și un medley cu vreo 7 piese pe care i le-a compus lui Adriano Celentano: Il tempo se ne va, Soli, Un Po’ Artista, Un Po’ No, Amore No, Innamorata incavolata vita, Non se ne parla nemmeno.
 

Prima surpriză a serii a fost grupul de copii Meloritm. Toto i-a invitat în scenă în aplauzele tuturor. e drept că i-a chemat puțin mai devreme decât fusese prevăzut, așa că a durat ceva până când și-au făcut apariția pe scenă. Spre amuzamentul nostru, Toto i-a strigat, i-a fluierat, le-a promis înghețată, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i convinge să se grăbească. a apelat chiar și la ajutorul lui Guido, mâna lui dreaptă, pentru a grăbi intrarea micuților în scenă. Când, în sfârșit, au ajuns, Toto Cutugno a explicat de ce și-a dorit să îi aibă alături: urma să cânte Ninannaò. O piesă dedicată tuturor copilașilor care trăiesc în condiții grele, care nu au adesea ce mânca și care sunt obligați să cerșească pe stradă.
Apoi a cântat alături de Meloritm două piese: Canzone d’amore (scrisă pentru Ricchi E Poveri) și Insieme 1992 (înainte de a o interpreta, ne-a sfătuit să fim atenți la euro, mai bine să nu-l adoptăm). Când am aflat la conferința de presă că îi va avea invitați pe cei de la Meloritm, m-am gândit că va cânta alături de ei și piesa L’Amore E Un Albero Verde. Mi-aș fi dorit mult să o ascult live. N-a fost să fie. Poate data viitoare.
În timp ce grupul Meloritm se retrăgea în culise, Toto i-a spus lui Guido că are sarcina să le cumpere celor mici înghețată și să aibă grijă de ei până când vor reveni pe scenă.
 
Prima parte a serii s-a încheiat la 20.40 cu piesa L’Italiano, spre bucuria tuturor spectatorilor care au cântat cât de tare i-au ținut plămânii. Toto a dirijat pe toată lumea: publicul, trupa sa, ne-a pus să cântăm împreună, apoi doar doamnele și separat doar domnii (mărturisesc că de data asta au fost mai mulți bărbați în sală pentru că vocile lor s-au auzit mult mai puternic decât data trecută).
 

În a doua parte a recitalului, Toto Cutugno a cântat alături de Orchestra „Surâsul Tinereții” (din care fac parte muzicieni tineri români) condusă de Maestrul Alterisio Paoletti (care lucrează și cu Albano). A fost o încântare! L-am înțeles perfect pe Toto atunci când a declarat că vrea să cânte și în Bulgaria alături de această orchestră. Avem muzicieni buni care merită să cânte alături de artiști mari ai lumii. Din a doua parte nu au lipsit piese precum: La mia musica, Gli amori (pe care a cântat-o alături de Ray Charles pe scena de la Sanremo), C’est Venice (a declarat că din punctul lui de vedere Bucureștiul este cel mai romantic oraș… după Veneția), Solo noi, Emozioni. Sala e cuprinsă de o emoție specială atunci când Toto se așează la pian. „Asta e imaginea pe care o am eu în minte despre Toto Cutugno: așezat la pian; e un mare compozitor”, îi spunea o doamnă fiicei ei.
Din concert nu au lispit nici câteva dintre piesele compuse pentru Joe Dassin: Salut, L’ete indien, Et si tu n’existais pas.
 

O altă surpriză a serii a fost tenorul sicilian Giuseppe Ranzani, care a cucerit publicul imediat. El a cântat alături de Toto piesele: L’amore e amare l’amore și Caruso (cover Lucio Dalla, o altă surpriză pentru noi deoarece Toto interpretează rar piese compuse de altcineva). Apoi tânărul Giuseppe a cucerit definitiv publicul din România prin interpretarea piesei Nessun dorma.
 
La un moment dat, Toto a anunțat că va cânta piesa Come noi nesuno al mondo (este un duet cu Annalisa Minetti) așa că are nevoie de ajutorul unei domnișoare din public. Cerințele au fost clare: să fie blondă, slabă, să arate bine și din față și din spate și să accepte să cânte alături de el. Mai exact să facă playback, deoarece vocea Annalisei era înregistrată. Deși s-au oferit mai multe fete din sală, norocoasă a fost doar una!
Spre bucuria tuturor, Toto Cutugno a coborât puțin și prin sală, dând mâna cu spectatorii, zâmbind și lăsându-se pupat și răsfățat de toate doamnele. De altfel, de-a lungul concertului au urcat pe scenă mai mulți spectatori care i-au oferit flori, l-au îmbrățișat, l-au pupat și i-au cerut autografe, pe care le-a oferit cu generozitate, scriindu-le pe spatele simpaticului Guido.
 
Grupul Meloritm a revenit pe scenă, iar concertul s-a încheiat cu piesa Ciobănaș cu 300 de oi, urmată de Buona notte şi de L’Italiano.
 
A fost o seară magică pe care nu o voi uita niciodată. Felicitări lui Toto Cutugno, orchestrei Surâsul Tinereții (au sunat excepțional), Maestrului Paoletti (piesele au fost orchestrate impecabil), tenorului Giuseppe Ranzani și grupului Meloritm, precum și organizatorilor, Project Events! Sper să am șansa să îi mai văd în concert la București!
 
Setlist

 
 
Am găsit o filmare de la concertul de vineri, 27 februarie. Enjoy!

 
Nu pot să închei acest text, fără să spun câteva cuvinte despre colegii mei de breaslă. Aseară am căutat pe internet articole scrise despre această vizită în România a artistului italian. Așa am găsit o știre prezentată de Prima TV. Titlul m-a lovit în moalele capului: „Toto Cutugno, desfigurat de bătrânețe”. Între noi fie vorba, Toto e printre puținii artiști internaționali care susțin conferințe de presă înainte de concert. De data aceasta a venit în România pe 19 februarie special pentru a dialoga cu presa, puteți citi o relatare aici. A fost mult mai comunicativ și pus pe glume decât la conferinețe anterioare în care l-am văzut. A cerut sprijinul presei pentru a găsi un artist român alături de care să cânte în duet pe un viitor album (i-a rugat pe organizatori să îi trimită articolele traduse și link-uri cu soliștii propuși), i-a îndemnat pe jurnaliști să facă câte un concurs și să ofere o invitație la concertul lui unui cititor / telespectator / ascultător, promițând că la final se va întâlni cu câștigătorii și le va da autografe. În afară de faptul că au sugerat două nume de soliste cu care ar putea cânta în duet (Andra și Paula Seling, de parcă numai pe ele le avem în România), presa nu a făcut nimic. N-am văzut niciun concurs, n-am văzut niciun articol în care să îi fie sugerați artiști români. În schimb, am dat peste știrea de la Prima TV (de altfel o puteți vedea mai jos). Dacă nici la 72 de ani (n.r. – îi împlinește pe 7 iunie) nu poate omul să aibă riduri, atunci mă întreb care o fi vârsta legală pentru așa ceva? Așadar, Toto Cutugno e bun de criticat pentru că are 3 riduri, în timp ce Kenny Rogers e pus la zid pentru că și-a făcut operații estetice. Halal presă! Nu e un secret pentru nimeni că în urmă cu câțiva ani s-a luptat cu cancerul și a ieșit învingător. Este strigător la cer să prezinți o astfel de știre, filmându-l de aproape pentru a evidenția câteva riduri și difuzând imagini din concertele susținute după operație. „Jurnaliștii” de la Prima TV se miră că artistul nu mai face sport, când el a spus de nenumărate ori că în timpul concertelor stă pe scaun pentru că, după operația suferită, nu mai poate sta mult timp în picioare. Dacă asta e tot ce au reținut ei din conferința de presă, atunci este trist pentru presa românească!