CRONICUŢĂ DE MECI

0
4

craiova steaua 2015Am fost sceptic privind meciul de la Craiova. Gazdele pe val, Steaua în mare belea. Teren foarte prost, inadmisibil pentru prima Ligă. Steaua s-a mişcat bine în prima repriză. S-a simţit revenirea lui Prepeliţă. Cât caz s-a făcut după înfringerea cu Rapid, credeam că jocul va fi o mare tristeţe. A fost, dar nu din partea Stelei. Craiova n-a arătat nimic.Jocul echipei nu spune absolut nimic de Liga I. Popa a ratat, dar el făcuse şi faza. Popa scapă şi era gol sigur dacă nu se dădea un ofsaid inventat la nevoie. Varela e faultat în careu clar şi arbitrul se face că plouă. Reluările confirmă opinia. Marius Avram a avut greşeli doar împotriva Stelei. Stilul lui Cârţu, cu autobaza băgată în poartă, a funcţionat deplin. Râpă e foarte slab în atac, Bourceanu greşeşte sistematic pasele decisive, nu mai trage la poartă, Chipciu e într-o scădere de formă alarmantă. Se chinuie dar nu-i iese nimic. În lipsa lui Tănase credeam că va zburda, va trage, va da goluri. Din min 50 Craiova a rămas fără Brandan.De atunci Steaua a jucat mult mai confuz, mai fără creier. Gâlcă nu simte jocul şi bagă un apărător în locul lui Rusescu. Ţucudean n-a avut mingi, iar dacă le-a avut n-a ştiut să facă nimic. Au fost zeci de centrări, dar greşite…Tamaş a pasat bine în cele câteva minute, dar cei din faţă n-au nimerit poarta, care era apărată de vreo 5-6 oameni la grămadă. E clar că lotul Stelei suferă. Stanciu e inutil de aproape un an. Iancu a revenit, dar încă n-a apucat să arate ceva. Pe stânga Guillerme se apără binişor dar centrează prost. Cred că numai Varela merită lăudat, alături de Prepeliţă. Poate şi Popa, dacă nu rata şi-n final o ocazie mare. Cu o astfel de abordare lipsită de luciditate, Steaua poate pierde titlul fără efort. Cred că starea crispată a lui Gâlcă este transmisă în teren. Un 0-0 la care a contribuit serios şi arbitrul!

Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here