S-a confirmat, din păcate, că sistemul de jurizare, votare nu este unul corect şi normal. Punctele pe care şi le dau ţările vecine şi prietene (nu exclud nici cazul nostru) viciază adesea rezultatul final. Spre norocul consumatorului real de spectacol şi muzică, podiumul a fost unul aşteptat, necontestat. Suedia, Rusia şi Italia au fost de departe cele mai bune. Ţările cu piese interesante au adunat puncte puţine, dar de la toată lumea. Noi nu ne putem mândri cu prea mulţi simpatizanţi. 8 ţări dintre cele 40 ne-au luat în seamă din varii motive. Asta arată că o piesă mult mai incitantă ne ducea lejer în Top10. Locul 15 din 40 nu e rău, doar că e departe de aspiraţiile declarate ale TVR. Nici Diaspora n-a mai fost activă. Asta înseamnă că n-a fost capacitată, provocată. Dacă gazdele n-au primit niciun punct, în condiţiile în care piesa era remarcabilă, plăcută, nu mai poate fi vorba de logică artistică. S-a ajuns deja la renunţarea la politeţe. Ce era să acorzi Austriei câte un punct? Dacă anul trecut ai leşinat de plăcerea domnişoarei Wurst, atunci acum nu mai ai urechi? Expunerea obsesivă a divei Conchita m-a deranjat nu numai pe mine. Nu se justifică prin nimic excesiva expunere a solistei cu barbă. În concluzie se poate spune că: sigur că doar câştigătoarea contează, sigur că ierarhia ne preocupă numai pe noi, pasionaţii, dar trebuie făcut ceva pentru a ocoli ridicolul. Îmi dai 12, îţi dau 12 puncte!
Voltaj s-a prezentat remarcabil. Călin a cântat bine, fără cusur, dar nu asta contează. Putea să meargă şi singur. În fond au fost unii care au cântat rău de tot şi tot au adunat puncte. Nu-s convins că mesajul a fost înţeles, nu-s convins că atitudinea sobră, sumbră a fost agreată de prea mulţi telespectatori europeni. E foarte bine că Voltaj a cântat în limba română. Partea cu „de la capăăăt” (accentul pus invers) sună rău şi engleză. Cel puţin aşa mi-a sunat mie. O prejudecată eliminată. Mai sunt şi altele. S-a vorbit mult despre reţeta Eurovision. Ea nu există, dar o piesă bună de tot, inteligent împachetată poate aspira la podium, aşa cum s-a întâmplat cu Luminiţa şi Sistem, Mihai Trăistariu sau Paula şi Ovi! Dacă stăm acasă o ediţie două sau trei, nu se întâmplă nimic şi poate între timp construim şi o sală de 10-15.00 de locuri. Nu e sport, dar nici artă nu e, aşa că dacă tot vrem să ajungem primii, să gândim din timp o strategie. Dacă ne încântă participările modeste, atunci să facem ca acum. Când TVR va fi capabilă să-şi asume transparent deciziile, publicul din ţară nu va mai avea dezamăgiri. Cu Eurovision-ul TVR a reuşit să iasă din anonimat pentru trei seri! Dar n-are primul loc. Cam atât s-a obţinut acum. Nu cu un produs propriu. Piesa Voltaj era ştiută, promovată de peste 6 luni, aşa că trupa nu are niciun beneficiu suplimentar intern. N-a pierdut, n-a câştigat nimic. Poate a sperat, dacă naivitatea e cuvânt de ordine în unele colectivităţi. Dacă vor fi cereri, contracte externe, voi fi primul să le laud!
Mă bucur mult şi subiectiv pentru Suedia, dar recunosc că Polina Gagarina a transmis emoţional mai mult ca oricare alt concurent.
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
[…] Sunt necesare câteva precizări pentru a vă face o idee despre opiniile mele legate de Eurovision. Discuţia cu doamna Anca Simionescu a fost una liberă, telefonică, aşa că citatele din mine sunt aproximative, sau chiar uşor eronate. Un simplu exemplu: am afirmat că e foarte bine că Voltaj a cântat în limba română, dar că mesajul se adresa într-un procent imens publicului din România. Pentru a culege date despre ce am spus noi cei care am comentat acest concurs pe Facebook şi pe site, intraţi aici. […]