13 ani norocoși trăind universul regizoarei Carmen Lidia Vidu – de la București, Viena și succesul istoric de la La MaMa New York

A crea înseamnă a te implica, a asculta mărturiile celor nevăzuți, a scoate la lumină pagini uitate și a avea curajul de a pune întrebări incomode. Prin forța cu care își ghidează echipele și sensibilitatea cu care expune vulnerabilitatea umană, ea demonstrează că identitatea noastră nu se construiește din intenții declarative, ci din intensitatea cu care alegem să acționăm. Suntem, până la urmă, suma lucrurilor pe care îndrăznim să le mișcăm din loc, iar parcursul ei artistic este definiția vie a culturii ca stare de spirit și motor al schimbării.

Importanța teatrului documentar în societate. Într-o epocă în care memoria colectivă se fragmentează rapid, iar asaltul informațional tinde să dilueze nuanțele realității, teatrul documentar și arta multimedia au încetat să fie simple experimente estetice, devenind instrumente vitale de conservare a adevărului istoric și de conectare socială. Necesitatea acestei forme de expresie artistică este astăzi mai acută ca oricând: ea funcționează ca un anticorp împotriva uitării și a dezinformării, aducând la suprafață arhive, mărturii nuanțate și voci aparte care în sfârșit au găsit o cale de a se exprima și a fi auzite.

Spre deosebire de ficțiunea clasică, teatrul bazat pe realitate nu ne oferă o evadare, ci o confruntare terapeutică cu propriul trecut și prezent. Atunci când documentul istoric întâlnește fluiditatea tehnologiei vizuale, scena devine un spațiu de judecată morală și empatie brută, capabil să vindece traume colective și să ne forțeze să privim adevărul în față. Fără acest tip de artă implicată și profund asumată, riscăm să devenim o societate fără reflexe critice, pierzând legătura cu reperele care ne definesc într-o măsura sau alta.

Sunt 13 ani de la prima întâlnire cu universul magic al lui Carmen Lidia Vidu, una dintre artistele care m-a încurajat în demersul meu de documentare jurnalistică în completarea interviurilor scrise. A interviuri, repetiții și mărturii care nu doar că au radiografiat o activitate culturală impresionantă, dar au creat și o punte vizuală, de fapt senzorială care continuă pe scenele din București și în întreaga lume.

Carmen Lidia Vidu este o voce unică în teatrul românesc, o artistă singulară a cărei excelență a fost recunoscută la cel mai înalt nivel: este primul regizor din țară care deține în palmares atât Premiul GOPO pentru film (obținut în 2015 pentru cel mai bun scurtmetraj documentar, „O scurtă istorie Astra Film„), cât și prestigiosul Premiu UNITER pentru Cea mai bună regie. Câștigat în 2021 pentru răsunătorul spectacol multimedia „Jurnal de România. 1989” montat la TNB, acest trofeu a transformat-o în doar a treia femeie regizor din istoria post-revoluționară a teatrului românesc laureată la această categorie.

A început în efervescența teatrului independent, care nu beneficiază de bugete substanțiale de producție, iar ea și-a utilizat creativitatea pentru a acoperi lipsurile unui decor, de exemplu, aceste experimente fiind și primii pași în limbajul multimedia. Țin minte foarte bine cum la o conferință de la Teatrul Nottara, legendarul scenograf, Helmut Sturmer a fost impresionat de creația de debut a regizoarei și a încurajat-o să o dezvolte, fără să îi taie aripile creativității. Generozitatea e o mare calitate pe care artiștii mari nu se feresc să o arate în public sau în privat. La fel e și Carmen.

A parcurs un drum fulminant, cu zeci de proiecte în domenii diferite de la videomapping la orchestre clasice, devenind astăzi una dintre cei mai solicitate și apreciate regizoare române curtată intens atât de marile scene din țară, cât și de instituții culturale renumite din străinătate.

Profesia sa se împletește cu importante evenimente culturale. O dimensiune esențială se regăsește în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, unde Carmen colaborează ca regizoare de un deceniu. În calitate de jurnalist acreditat la festival, am avut ocazia să îi documentez îndeaproape această activitate de elită. De la debutul ei istoric din 2017 cu „Oedipe” (alături de London Philharmonic Orchestra), lăudat de presa internațională precum AFP și Reuters, până la producțiile multimedia complexe ca Trilogia Stravinsky sau recenta premieră „Lady Macbeth din Districtul Mtsensk„, am surprins la rezoluție maximă rigoarea și creativitatea din spatele marilor sale montări de operă în concert.

Abordarea ei autentică a teatrului documentar și a tehnicilor multimedia transformă fiecare spectacol într-o experiență viscerală. Am fost martoră la modul în care a redefinit teatrul bazat pe realitate prin spectacole de referință cu identități și mize complet diferite. La Teatrul Național București, am trăit emoția din „Jurnal de România. 1989” (premiera în 2020), o investigație istorică și subiectivă tulburătoare despre Revoluție, unde confesiunea personală întâlnește istoria colectivă. Patru ani mai târziu, la Teatrul Masca, am documentat o cu totul altă latură a vulnerabilității urbane și a memoriei spațiului: „Jurnal de România. #aiciseviseazălaschimbare” (premiera în 2024), un jurnal comunitar vibrant axat pe locuitorii cartierului Militari și pe predarea simbolică de ștafetă din interiorul teatrului. Un alt punct de referință absolut în cariera ei, pe care l-am urmărit cu admirație, este spectacolul marcant dedicat Mariei Tănase („Maria Tănase. O poveste„), o producție în care Carmen a reușit să deconstruiască mitul celei mai mari dive a României prin documente de arhivă și o estetică vizuală extrem de puternică.

Fiecare clipă culturală oferă un alt sens și o nouă direcție. În 2023, am fost alături de ea la spectaculoasa casă La Mița Biciclista, unde Carmen a fost unul dintre ghizii invitați în cadrul emoționantei expoziții dedicate Monicăi Lovinescu, oferind publicului o perspectivă regizorală unică asupra curajului și demnității.

De neuitat e excursia mascată la propriu în plină pandemie, din octombrie 2021, când am zburat la Viena, unde am luat trenul pentru a afi la premieră. Carmen fusese invitată acolo pentru a-și prezenta filmul documentar #newTogether, un manifest video născut din izolare care reunea mărturiile artiștilor români și austrieci. Era un act de curaj să poți călători în acea perioadă, dar necesitatea documentării culturale m-a ajutat să înfrunt riscurile și cadoul a fost propria mea muncă: mărturia energizantă că poveștile artiștilor ating inimi dincolo de granițele temporale și spațiale.

Această călătorie de documentare continuă să mă poarte în spații neconvenționale și pline de însemnătate. Recent, am filmat alături de Carmen la Cărturești, în mijlocul unei expoziții de cărți dedicate gloriei sportului mondial, Nadia Comăneci. Acel dialog cald a pus bazele pentru ceea ce se anunță a fi un nou vârf de lance în cariera ei: „NADIA” (proiect cunoscut și sub numele Nadia.Gold). Acesta este un serial documentar de autor și o platformă multimedia grandioasă în care Carmen, cu minuțiozitatea sa caracteristică, aduce la lumină imagini inedite, dosare din arhivă și fațete neștiute ale unui destin excepțional – un proiect absolut înălțător!

Cel mai recent și fără îndoială cel mai de impact capitol internațional al acestei călătorii este spectacolul „Migration Diary. New York City Edition”. Această producție explorează teme universale precum dezrădăcinarea, identitatea și adaptarea. Fiind realizat integral în limba engleză, spectacolul are forța și deschiderea de a vorbi direct unui public global, depășind orice barieră lingvistică. Mai mult decât o reușită artistică, acest proiect marchează un moment istoric de o importanță colosală pentru cultura noastră: Carmen Lidia Vidu este prima femeie regizor din România invitată să monteze în legendarul și avangardistul Teatru La MaMa din New York. Am fost foarte entuziasmată când spectacolul a venit la Festivalul Național de Teatru, a avut 2 reprezentații sold out și eu am fost norocoasă să pot documenta una dintre discuțiile deschise cu spectactorii de la Sala Pictură a Teatrului Național București.

Prin cadrele și interviurile realizate pentru această ediție specială americană, am documentat acest triumf și dialogul cultural profund dintre artiști și public, captând esența unei producții care plasează teatrul documentar românesc pe una dintre cele  mai înalte scene festivaliere.