SURPRIZE, ENERVĂRI DE MEMORAT 6.07

0
64

catalina ponor* A fost meciul Portugalia- Țara Galilor. Semifinală de Campionat European. Portugalia a ieșit din grupă fără victorie, de pe locul trei, n-a impresionat cu nimic și ajunge în finală. Țara Galilor mi-a plăcut până aici, dar aseară n-a mai avut putere. Astfel că ultimul bastion britanic a părăsit competiția. Islanda, Țara Galilor, poate și Ungaria și oarecum Albania au fost surprizele turneului. Urmează semifinala Franța-Germania, care trebuia să fie finală! Public foarte numeros și frumos, fotbal mult mai puțin decât speram.
* Revenirea lui Federer este uluitoare. Era condus de Marin Cilici cu 2-0, dar a recuperat și făcut 6-3, 7-6, 6-3, așadar scor final 3-2. Va juca semifinala cu Raonici, alt ”servitor” puternic. Așa le zic celor care fac puncte mai mult din serve! Cealaltă semifinală va fi între Tomas Berdych și Andy Murray.
*FRF s-a decis să aducă un antrenor străin. C. Daum n-a mai lucrat de 2-3 ani. A avut probleme cu drogurile. Iordănescu nu lucrase de 10 ani, așa că aceasta e rețeta. Să nu cumva să fie un antrenor activ, obișnuit cu jocul actual. Putea fi ales înainte de Turneul Final și avea timp omul să vadă jucătorii. Acum va trebui să facă minuni până în septembrie. Suma pe care o primește nu e foarte clară, dar e mare de tot. Sunt banii fotbalului, nu-s publici, așa că nu mă bag.
*Cătălina Ponor a fost desemnată de COSR să fie port-drapel. S-a votat, așa afirmă Alin Petrache. Cătălina nu era încă sigură că merge la Rio, Federația de profil mai avea două concursuri pentru a alege între ea și Larisa Iordache, dar forul olimpic a decis. Procedura e total incorectă, dar Cătălina nu are nicio vină. E a treia ediția a J.O. la care participă. Să fie cu noroc și cu medalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here