Ian Anderson: „Am contribuit la schimbarea modului de viață al oamenilor și o facem în continuare”

martie 3, 2017

Interviu de Mimo Obradov publicat pe ziarultimisoara.ro
Interviu acordat în exclusivitate de Ian Anderson lui Mimo Obradov de la TVR Timișoara cu ocazia concertului Best Of Jethro Tull susținut în 19 februarie 2017 la Timișoara.
– Înainte de toate permiteți-mi să exprim bucuria că ați venit la Timișoara unde încă din anii ’70 tinerii de atunci visau doar că-i vor vedea vreodată pe Jethro Tull și Ian Anderson în concert. Vă spun și în numele lor: Bine ați venit!
– Vă mulțumesc foarte mult. Vă spun și eu bun venit în elita orașelor care vor fi capitale culturale. Noi am sosit cam devreme pentru această mare sărbătoare.
– Dar ați fost în România când Sibiu a fost capitală culturală a Europei! Ne puteți descrie experiența Dumneavoastră românească?
– Am început să vin în România de mai mulți ani și am susținut mai multe concerte dar mi-am petrecut chiar și o vacanță cu soția mea acum doi ani aici și în Bulgaria. Este o țară de care mă simt puternic legat, nu știu de ce dar presupun că, asemenea altor țări care după al doilea război mondial și în timpul războiului rece au trecut în alt bloc, România și Bulgaria au devenit destinații de evitat, înfricoșătoare – așa știam noi acolo, la noi acasă – așa că ni s-a părut interesant, după ce situația politică și socială s-a schimbat, să vizităm aceste țări și să realizăm că oamenii erau la fel, că un dictator nu înseamnă că și țara e damnată.
– Vorbind despre legăturile pomenite aș remarca și faptul că elemente ale muzicii celtice se regăsesc și în România, în folclorul arhaic sunt melodii asemănătoare cu cele din insula britanică. Această conexiune s-a simțit și în muzica rock de aici.
– Cred că muzica folclorică a multor țări europene s-a născut și s-a răspândit odată cu valurile de migrații care au pornit din Orientul Mijlociu acum zece mii de ani, s-au întins spre nordul și vestul Europei și au lăsat niște elemente comune impregnate în experiența muzicală a oamenilor. Din Balcani până în nordul Franței, în Irlanda și Scoția… și chiar până în Scandinavia. Asta este legat de mișcarea populațiilor. Presupun că acum un număr mare de ospătari și bucătari români din Londra vor percepe altfel muzica din Anglia.
– Remarc flautul Dumneavoastră frumos și valoros. Ați decis ca acesta să fie instrumentul principal și nu chitara care devenise un clișeu deja în anii 1960: omul cu chitara.
– A fost un clișeu bun. Mulți tineri își doresc și astăzi să fie chitariști eroi la fel ca atunci. Când am început să mă ocup de muzică a fost o concurență acerbă, apăruseră Jeff Beck, Jimmy Page, Jimi Hendrix, Eric Clapton, Richie Blackmore… lumea era plină de chitariști excepționali așa că la vârsta de 20 de ani m-am hotărât să cânt la altceva iar chitara s-o folosesc pentru a compune și am ales flautul. Este mai mic, compact, m-a atras pentru că e ca un ceas elvețian, frumos finisat, perfect din punct de vedere mecanic. Scopul meu, când am avut 21 de ani și am început să cânt cu Jethro Tull, a fost să promovez flautul ca instrument principal într-o formație rock.
– Ați fost unul din pionierii care au promovat flautul în rock. În jazz asta s-a întîmplat deja…
– Au mai fost câțiva flautiști; cel din grupul Moody Blues a cântat la flaut înaintea mea. De obicei saxofoniștii foloseau și flautul, Chris Wood de la Traffic… Nu am fost singurul flautist în rock dar eram poate cel mai zgomotos.
– Cum de ați luat decizia ca după primul album This Was să treceți de la blues rock la o muzică influențată de cea clasică, de J.S. Bach, de muzica medievală?
– Decizia am luat-o încă înainte de a imprima primul album dar am pornit ca trupă de blues pentru a cuceri mai rapid publicul din Marea Britanie. Mi-am dorit de la început să compun propriile cântece. M-am privit în oglindă pe când aveam 16-17 ani și am început să cânt blues căci mi-a plăcut, la fel ca și jazzul, și mi-am zis: eu nu sunt negru, nu am experiența omului negru, nu fac parte din cultura și tradiția care au creat muzica negrilor americani, care ne-a dat blues și jazz. Nu afirm că nu erau și albi care cântau bine blues dar nu am vrut să devin un imitator al celor a căror experiență și personalitate era adânc înrădăcinată în expresia negrilor americani așa că am decis că nu acolo vreau să mă îndrept. Fiind pragmatic și oportunist am hotărât că voi cânta blues încă un an doar cu scopul de a deveni un muzician profesionist. Chitaristul nostru de atunci, Mick Abrahams, era chitarist de blues și nu s-a regăsit în orientarea mea muzicală…
Puteți citi interviul în întregime aici:
http://ziarultimisoara.ro/cultura/3235-am-contribuit-la-schimbarea-modului-de-viata