CE NOAPTE, CE ZI- 4.03!

0
33

4 martie* O mare încărcătură emoțională a avut această noapte și zi. M-am gândit la cum a fost în 1977, când nu eram acasă, fiind la Constanța. Când timp 24 de ore am crezut că nu mai am pe nimeni pentru că aveam locuința în Piața Romană, de fapt pe colțul de la bd. Ana Ipătescu. Acolo erau părinții și soția.Când am auzit de blocul Turist, că ar fi căzut, am simțit un gol imens. Cu trenul arhiplin am făcut peste 10 ore până la București. De la gară până acasă am trecut prin toate stările teribile posibile. Când am văzut mormanul imens de cărămizi de la intrare, nici n-am vrut să mai intru. Ai mei erau afară așa că mi-am revenit treptat. Crăpăturile imense din casă nici nu mai contau. Mi-a zis un specialist că ne-a salvat schela de lemn a clădirii vechi, care este monument istoric. Despre drumurile făcute pe Magheru, în zonă, despre telefoanele date peste tot nu vreau să mai scriu. Turist,Casata, Scala, Patria, Dunărea erau toate reperele mele existențiale. Locuiam în Romană din 1953. Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei dispăruți atunci! Respect imens pentru salvatorii profesioniști dar și pentru miile de anonimi care au ajutat.
Din acest motiv am început emisiunea cu o piesă interpretată de regretata Doina Badea.
Tot pe 4 martie, dar în 1975 a fost asasinat Cornel Chiriac. La Munchen. Nici până azi nu știu exact cauzele, mobilul. Un reper pentru generații, un om de radio, de muzică, o conștiință autentică a dispărut brusc. Nu accept  în acest caz vorba aia stupidă ”că nimeni nu e de neînlocuit” . Sunt ferm convins că unii sunt. Printre ei este și Cornel Chiriac.
Pe 4 martie 1943 s-a născut un mare creator italian, Lucio Dalla. O personalitate complexă, un talent imens. A decedat în 2012, după ce a suferit enorm în urma unei nedreptăți flagrante la adresa lui, generate de organizatorii Festivalului SanRemo.
Pe 4 martie 2007 ne-a părăsit Șerban Georgescu (n. 5.04. 1952). Avea numai 55 de ani și sigur ar fi avut încă multe de spus în lumea muzicii ușoare.
Pe 4 martie 2017 am avut invitați trei oameni, mai puțin cunoscuți, dar extrem de apreciați de cei de acasă: Ștefan Orfescu(chitară, voce,compoziție) și colegii săi sătmărenii Norbert Tobias (percuție) și Marius Lung Ursu (chitară bas), au oferit un plăcut recital acustic și o debatere bogată . Tot pentru seara de 4 martie a anunțat (printr-o intervenție telefonică) Adrian Berinde lansarea CD-ului său” Arcan” și a cărții sale ” Dumnezeu râde singur”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here