Eșecul Eurovision, în Consiliul de Administrație al TVR: „S-ar impune unele demisii și sancțiuni. Să pornim de la evidența că nu a fost un succes", au spus unii membri

0
36

the humans romania eurovision 2018Articol preluat de pe site-ul paginademedia.ro
Show-ul trupei românești n-a fost „la nivelul unei competiții internaționale”, „TVR nu a reacționat corespunzător acuzând exclusiv defecțiunile sistemului de vot”, „în urma rezultatului slab obținut de delegația României, s-ar impune unele demisii”, au fost observațiile unora dintre membrii Consiliului de Admnistrație.
De teamă ca documentele să nu mai ajungă în presă, informarea a fost făcută verbal. Paginademedia.ro a obținut însă câteva dintre punctele de vedere ale membrilor CA ai TVR, pe care le prezentăm în continuare:

  • în evaluarea evenimentului, trebuie să pornim de la evidența că acesta nu a fost un succes, iar TVR, ca instituţie publică, nu a reacţionat corespunzător acuzând exclusiv defecțiunile sistemului de vot, au considerat unii dintre membrii CA;
  • în urma rezultatului slab obţinut de delegaţia României, s-ar impune unele demisii și/sau luarea unor măsuri de sancţionare, inclusiv pentru ca acest fenomen să nu se repete pe viitor, au apreciat o parte dintre membrii CA;
  • în viitor, este necesară definirea clară a responsabilităţilor asumate de fiecare membru al echipei de proiect, pentru o analiză pertinentă a rezultatelor.

 
Puteți citi articolul în întregime aici:
https://www.paginademedia.ro/2018/06/esecul-eurovision-in-consiliul-de-administratie-al-tvr-s-ar-impune-unele-demisii-si-sanctiuni-sa-pornim-de-la-evidenta-ca-nu-a-fost-un-succes

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here